Transmiterea hepatitei virale pe cale ferată

Dupa atat amar de texte pline de jumatatea goala a paharului, a venit vremea sa arat ca nu sunt cu totul mizantrop. Ca, intr-adevar, nu e numai grea, ci 'si frumoasa, viata de roman'. Asadar, ardelean fiind, mi-a crescut inima cat o pita cand, nu demult, cu prilejul condamnarilor pentru coruptie, am revazut filmul cu ministrul Remes si caltabosii. Tot Ardealu-i fruntea! – mi-am zis. Fata de ceilalti spagari – majoritatea moldoveni si 'sudisti' lacomi – vartosul Remes nu e decat dovada vie ca, in sfarsit, clasa politica romaneasca se insanatoseste si ca sanogeneza incepe din Ardeal.

Dovada ca, iata, mita nu mai e ce-a fost, ca ministrii se umanizeaza treptat, salivand ca tot poporeanul dinaintea unei palinci si a unui caltabos. Venind tot dinspre Ardeal, semnele de bine ale vremilor ajunsesera insa la mine inca de prin anii ’90, gratie calatoriilor cu SNCFR. Ele mi-au aratat mugurii comertului occidental, mergand 'ca pe roate'. La fel de infloritor si in ziua de azi.

Zorii lui s-au iscat pe acceleratul Iasi – Timisoara, apoi pe cel de Galati – Cluj, in no man’s land-ul dintre Beclean si Lunca Ilvei. La acea vreme, culoarele trenurilor fusesera luate in stapanire de o specie pe cale de aparitie – astazi, o adevarata specie dominanta: lelite monumentale, de varste incerte, cu soldurile cat dovlecii, legate cu broboade sub barbiile mari, angulate ferm. Tarau dupa ele gigantice sacose de rafie, tip 'trafic de frontiera', strigand: 'Palinca-cafea-apamineralaaa-bereee-cinemaidoresteee-cinemaipoftesteee!'. Doritori si poftitori erau. Palinca se servea la pahar din sticla, dezinfectat prin continut, iar cafeaua, in pahar de unica folosinta. Tot unul, pentru intregul vagon.

Din faldurile fustelor apareau cornuri cu ciocolata si biscuiti, pastrand caldura ospitaliera a trupurilor gospodinelor. Curata binefacere: iarna, pe tren, e frig. Mainile lor rosii, puternice, de caramidar, manevrau sticlele, luau banii, dadeau restul cu o hotarare cainoasa si, in caz de obiectie la pret, o ploaie de corectii verbale neaose se abatea asupra consumatorului. Semn ca, odata castigata, libertatea femeii nu mai putea fi ingradita.

Dupa 'integrare', pe culoarele trenurilor a aparut si concurenta masculina. Si ea e plina de delicateturi, iar sculele tin pasul cu epoca. Sacosa de rafie s-a pastrat, asemenea unei caroserii retro peste un motor turbo. Inauntrul ei domneste insa un urias termos cu piston, alaturi de teancul paharelor de plastic trase-n folie. Printr-o taietura in tesatura jegoasa, termosul tine ciocul afara, stergandu-se de hainele si bagajele calatorilor. Un adevarat automat de cafea, la purtator. Simplu si igienic: dai banii, apesi pistonul si capeti licoarea.

Nu demult, cand drumurile blocate de nameti m-au pus pe tren, unul dintre clientii 'cafenelei' avusese ghinion. Bolborosind ftizic, pistonul a scuipat scurt, numai zat de pe fundul recipientului. 'Barmanul' – un nasaudean cu haina de piele lunga, tip 'activist' – sare grijuliu: 'S-o-nfundat... Stati ca-l rezolv eu!'. Trage fermoarul sacosei, scoate capacul termosului si, dupa o scurta ezitare, isi indeamna clientul: 'Fii bun, vad ca ai degete mai subtiri... Baga mana si scoate dracia asta'.

Consumatorul – un sucevean, student la Cluj –, se supune, murdarindu-se. Sonda si evacuarea sunt solidare, formand o piesa in forma de L. Proprietarul o ia, vara sonda in gura, sufla, trage cu nadejde, dar nu izbuteste. O intoarce si suge cu ravna si din evacuare. 'Noa, am dres-o!' Fara sovaiala, cufunda piesa proaspat linsa in cafea si pompeaza. O noua unda ridica lichidul la jumatatea paharului, dar zatul isi face de cap. Omul scoate iar capacul, linge din nou piesa la ambele extremitati si, cu ea in mana, coboara geamul. Scuipa departe si explica: 'Eu nu beau cafea.

Nu-mi place'. O infige apoi, proaspat imbalosata, in recipient. O noua tasnitura anemica, o noua obstruare. Depanarea stiuta isi succede etapele: demontare, supt, scuipat si, in sfarsit, paharul e plin. Senin, sprijinit pe geam, studentul soarbe relaxat licoarea, admirand muntii pictati pe zare. E ger, zapada cat vezi cu ochii, cafeaua ii zambeste.

Concluzia, simpla, este strict pentru epidemiologi: pe langa caile de transmitere consacrate – orala, parenterala, sexuala – hepatita acuta virala se transmite si pe cale ferata. Predominant intre Beclean si Lunca Ilvei.