x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trei Doamne şi toţi trei

Trei Doamne şi toţi trei

de Dan Constantin    |    15 Dec 2007   •   00:00

Plecaţi la capătul continentului, capii Romăniei au oferit scene memorabile pentru cei lăsaţi acasă. Domnii Băsescu Traian, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Cioroianu au dat măna unii cu alţii, şi-au zămbit şi s-au tras in poze impreună, reuniţi intr-o căsătorie din interes. Tabloul concordiei ne-a surprins; un lucru normal pentru alţi conducători de state devine pentru Romănia un eveniment. Faptul că cei trei au plecat spre Lisabona cu acelaşi avion a fost consemnat şi mulţi au zis: "S-au impăcat!". Cănd s-au arătat şi felicităndu-se reciproc, lumea e tentată să aprecieze: "Gata, s-au imprietenit!".

Nimic mai neadevărat. In spatele fotografiei de familie stau camioane pline de dejecţii care urmează să fie folosite la improşcarea adversarilor. Romănii au o vorbă rea cănd spun "te-ai dus bou şi ai venit vacă!". Revenind la oile noastre, cei trei au plecat supăraţi şi s-au intors duşmani. La Lisabona, delegaţia Romăniei la summit a fost in format 2+1; toate celelalte ţări membre UE au fost reprezentate fie de preşedinte, fie de premier, insoţiţi de ministrul de Externe. Noi, originali, am trimis trei; comentariile celorlalţi, care ştiu bine că la Bucureşti se desfăşoară un crăncen război al palatelor, desemnăndu-l pe Cioroianu pe post de tampon. Mai exact, misiunea externistului, dată de oamenii cu scaun la cap, a fost să nu-i lase să se incaiere pe Băsescu şi Tăriceanu in favor de lume.

Tripleta dinamită a plecat de la Bucureşti cu fitilul aprins de Băsescu. Intr-un monolog halucinant, care va intra in analele degradării funcţiei prezidenţiale, jucătorul şi-a pus poalele in cap şi i-a beştelit, in preziua voiajului, ca la uşa cortului pe Bogdan Olteanu şi pe Cristian Părvulescu. Ministrul Nicolăescu poate duce inregistrarea video a declaraţiei de la Cotroceni de la 12 decembrie direct la Tribunalul unde se judecă procesul pentru dileala la cap. Este o probă beton pentru a-i pune vorbitorului diagnosticul pentru Mărcuţa. Limbajul vulgar şi abordarea josnică a discursului prezidenţial veneau după ce Băsescu spunea despre Cioroianu că nu este educat.

Spectacolul circului politic continuă. Trupa, in frunte cu zurbagiul-şef, se intoarce. Intrăm in marele carnaval şi băiatul care la inceput de mandat a aruncat sticla in popor, apoi a dat cu paltonul la spectatori are un număr special pentru Anul Nou.

Feriţi-vă!

×
Subiecte în articol: editorial