x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trei personaje în căutarea unui viitor

Trei personaje în căutarea unui viitor

de Gheorghe Voicu    |    23 Mai 2012   •   13:36

Victor Ponta. Cea mai interesanta evolutie a unui politician in ultimii ani. De cand a ajuns, pe neasteptate, prim-ministru, se comporta ca un lider informal al puterii din Romania. Parca stia de aceasta preluare, inainte de termen, a executivului. Doar in cateva zile, masuri de reintregire a salariilor, returnarea banilor catre pensionari, schimbari in administratie, front deschis in raporturile de pozitionare cu Traian Basescu (acesta reprezinta un centru de putere care trebuie temperat si pus la colt).

O campanie intensa de imagine ce a culminat cu vizita facuta trupelor romanesti din Afganistan, imediat dupa ce presedintele a participat la reuniunea NATO (Mesaj: iata cine e noul lider al Romaniei). De aceea, in batalia de marcare a teritoriului si de cucerire a simbolurilor puterii, participarea lui Victor Ponta la reuniunile Consiliului European ramane vitala. Prim-ministrul are nevoie de o legitimare imagologica externa . De remarcat: pofta si placerea in exercitarea functiei de prim-ministru. Sunt amanunte care scot in evidenta ambitia lui Ponta de a face cariera la cel mai inalt nivel. Cea mai mare provocare pentru politicianul Ponta: isi va pastra loialitatea fata de partenerul sau, Crin Antonescu? Odata cucerita puterea, in urma alegerilor viitoare, exista toate sansele ca PSD sa-si doreasca si functia de la Cotroceni. Si alta provocare: daca PNL-ul doreste alegeri prezidentiale acum si nu peste doi ani?

Mihai Razvan Ungureanu. Cea mai ciudata evolutie a unui personaj public din perioada postdecembrista. Acum patru luni, Ungureanu era seful SIE. O pozitie de forta si cu multiple "exit'-uri favorabile viitoarei cariere politice. De ce a ales sa se lipeasca de un partid aflat in plina dezintegrare? De ce a mizat pe o functie, vadit temporara si, dupa cum s-a dovedit, extrem de fragila? Ce l-a determinat sa mearga pe mana lui Basescu, un politician aflat, in mod clar, la finalul zbuciumat al unei cariere controversate? E greu de dat un raspuns. Pot fi avansate doar ipoteze. Lipsa de maturitate politica? Posibil.

Eroare flagranta in analiza unei situatii politice, incontestabil dezavantajoasa? Asa pare. Victima unei cacealmale? Tot ce se poate. Acum, Razvan Ungureanu da senzatia ca e intr-o deriva totala. Si gafele continua. Discursul sau de la reuniunea PDL (fiti ungurenii mei) a avut note comice. La fel ca si incercarea de pozitionare imagologica, parteneriat intre MRU si PDL. Cum pot intra intr-un parteneriat un simplu cetatean si un partid? E doar o constructie de imagine, cu destule accente ridicole. Si alta eroare de pozitionare: de ce sa te asociezi cu un partid cu atat de multa incarcatura negativa? Razvan Ungureanu pare o victima (conjunctura, calcul gresit, naivitate). Singura lui sansa o reprezinta pozitionarea ca lider al opozitiei. Dar va fi, oare, acceptat? Si, la drept vorbind, care opozitie?

Traian Basescu. La Chicago, chiar in timpul discursului tinut de ministrul de Externe al Romaniei, presedintele paraseste scena pentru a face poze cu unii dintre participanti. De aceea, pentru Traian Basescu ramane o singura optiune: cea a supravietuirii in functia pe care o ocupa.

×
Subiecte în articol: editorial