Ani buni, înainte de criză, am avut iluzia unei creşteri a nivelului de trai. Fiindcă am consumat mai mult decât am produs. Achităm acum nota de plată. Iar o soluţie bună nu poate să vină decât dintr-o altă ecuaţie economică, în care venitul să fie legat de competiţia muncii.
E cert: pieţele au greşit. Criza a împuţinat şi a scumpit banii într-un moment în care, în toată lumea, nevoia de bani pentru dezvoltare durabilă crescuse imens. Tot mai multe ţări aveau nevoie de noi companii, de drumuri, de apă, de canalizări, de autostrăzi, de infrastructură energetică, de dezvoltări industriale şi multe altele. Dar nicăieri şi niciodată, nici măcar în acei ani de boom de dinaintea crizei, banii nu au venit după nevoi.
Numai că, la un moment dat, iluziile au luat-o prea mult înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare, companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţii pot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Şi au apăsat puternic pe această pedală. Deznodământul: criza care ne-a lovit.
Ce ne-a adus criza? PIB-ul şi-a impus tendinţa către creşteri negative, inflaţia a reînceput să se joace cu nervii noştri, productivitatea a scăzut, exporturile s-au redus dramatic. Recesiunea s-a instaurat în România. Toate au făcut să crească zona sărăciei. Dar întâi şi întâi sărăcia e lovită de restrângerea investiţiilor. Dintotdeauna investiţiile în scădere au lovit zonele de sărăcie. Istoria ne-a învăţat că, atunci când investitorii se împuţinează, populaţia săracă este cea dintâi care suferă.
Ieşirea din recesiune nu va veni decât de la un PIB cu structură nouă, încorporând valori adăugate, care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piaţă.
Fără îndoială, mai mult PIB ar însemna mai multe valori adăugate. Dar un nivel mai ridicat al Produsului Intern Brut, obţinut fără o creştere a competitivităţii, n-ar însemna neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dacă producţia de bunuri şi servicii va continua să fie, în multe, în foarte multe companii, orientată prea puţin cu faţa la populaţie şi la piaţa de consum, scopul fiind doar creşterea pentru... creştere, plusul de valoare adăugată n-ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, costul ridicat al PIB-ului ar muşca din bunăstare. Şi atunci preferabil ar fi să nu forţăm ieşirea din recesiune înainte de a ne asigura o cale sănătoasă de creştere economică.
Vom avea nevoie, timp de câţiva ani buni de aici înainte, de un ritm mare al creşterii economice. Un PIB cu 5%-6% mai mare, an de an. Dar, repet, un PIB cu o structură nouă.
Lucrurile nu-s deloc uşor de îndreptat. Iar calea e numai una: într-o primă etapă, să fie grăbite şi desăvârşite restructurările. Căci fără restructurări duse până la capăt - în economia reală întâi şi întâi, unde se află cheia problemei - creşterea PIB-ului s-ar putea poticni. Economia ar continua să consume în neştire materii prime şi resurse energetice, ar spori şi mai mult cererea de importuri, fără să poată fi asigurat, în compensaţie, un spor de exporturi. Mai mult, ar creşte indiferenţa faţă de competitivitate: o boală nepermis de mult lungită. Plus "încăpăţânarea" multor companii industriale de-a continua să pună accent - inclusiv în producţia de export - numai pe cantitate.
Pe urmă, abia, va începe să producă valoare adăugată. În timp ce mulţi alţi proprietari - pe care nu-i pot numi şi întreprinzători - sunt în exclusivitate preocupaţi să-şi "restructureze" vilele lor, automobilele lor de lux, vacanţele lor.
Dacă însă vrem să ajungem sus, la o creştere economică sănătoasă, va fi nevoie să plecăm de la infrastructură: să facem drumuri, să modernizăm transporturile, să dezvoltăm investiţiile. Şi, totodată, să ne îngrijim de "suprastructură": să facem din iniţiativă, din creativitate, din competenţă un avantaj competitiv. Fiindcă avantajul comparativ ni l-a dat Dumnezeu: o ţară cu o populaţie relativ numeroasă, o piaţă în extensiune, o poftă de consum explicabilă după atâţia ani de privaţiuni. Aşa că, acum, problema numărul unu e performanţa.
Un lucru e cert: nu-i va convinge nimeni să se comporte altfel. Nici cu vorba bună şi nici cu vorba rea. Numai dezlegarea câinilor concurenţei îi va învăţa minte. Fiindcă numai concurenţa corectă îi va alunga din piaţă pe leneşi, pe incompetenţi şi pe extravaganţi.