Succesul CFR-ului îmbracă bine statura unui luptător de talia lui Andone. Fălcosul are cu ce, e băiat de lume. Aceleaşi succes însă i-a ameţit rău de tot pe cei care par să-şi fi rezolvat pe cont propriu bucuriile vieţii.
Succesul CFR-ului îmbracă bine statura unui luptător de talia lui Andone. Fălcosul are cu ce, e băiat de lume. Aceleaşi succes însă i-a ameţit rău de tot pe cei care par să-şi fi rezolvat pe cont propriu bucuriile vieţii. Numai astfel pot fi explicate declaraţiile debordate la jgheab de mult prea patronul Arpad Paszkany şi de mult prea suabalternul său Iuliu Mureşan. Am mai discutat pe această temă şi aş fi preferat să trec în uitare poveştile soioase ale fotbalului. Numai că neghiobia este fecundă. Face prozeliţi. Din rîndul coriştilor s-a detaşat o solistă care insistă să fie băgată în seamă. Este vorba de Eugen Trică.
Cu cîteva zile în urmă, am avut un dialog pe această temă cu ascultătorii emisiunii “Execuţii în direct” pe care o realizez la Sport Total FM. Atunci am încercat să-l apăr pe fotbalistul Clujului afirmînd că Eugen Trică, spre deosebire de ceilalţi, compensează prin joc prostiile pe care le încredinţează microfonului. Spuneam că ce nu ştie el cu vorbele ştie cu mingea şi că unui fotbalist valoros, cu îngăduinţă, îi mai poţi trece cu vederea derapajele din afara terenului. Numai că Eugen Trică a ţinut să-mi demonstreze că are frînele defecte şi că, în consecinţă, am greşit atunci cînd mi-am permis să fiu îngăduitor. Atacul la Ştefan Iovan certifică mintea puţină şi caracterul josnic. Pentru că din toate punctele de vedere Eugen Trică se izbeşte de Iovan precum prazul de stîncă.
Ultima ispravă a lui Eugen Trică forţează un recurs la memorie. Nu aruncăm privirea în trecutul îndepărtat pentru că ar fi prea bogată recolta. Ne rezumăm la cîteva exemple de dată recentă, edificatoare şi ele. Trică i-a înjurat la vedere pe suporterii Stelei şi pe Marius Lăcătuş. S-a umilit pentru că nu a ştiut să-şi folosească onoarea pentru a demonstra ataşamentul faţă de CFR. Şi-a îndemnat echipa să iasă de pe teren la Iaşi, deoarece nu a ştiut să mulţumească altfel antrenorului pentru acordarea banderolei de căpitan. L-a atacat pe Piţurcă fiindcă nu a fost capabil să se autopropună şi altfel la echipa naţională. Iar pentru ca toate aceste nereuşite să aibă o sumă a declarat că Ştefan Iovan este un biet servitor, dînd calificativului sens peiorativ. Nu-l îndemnăm pe Eugen Trică să se întrebe ce este el în fotbal dacă Iovan este un servitor. Nu cred că ar fi capabil să răspundă de-ndată ce poartă de grijă altora. Numai că Dănciulescu a replicat: “Mi-aş fi dorit să fiu în Turcia, dar nu cred că e loc de mine. Sînt jucători foarte buni şi merită să fie acolo”. Altă minte, alt caracter!