Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Umblă vorba că actorii de comedie nu sunt tot timpul veseli, nu râd cu gura până la urechi, se zice cam aşa: comicii sunt oameni trişti. Aşa afirma şi irezistibilul născător de râs Nae Lăzărescu. “Sunt mulţumit că-i fac pe alţii să se amuze, eu nu râd tot timpul. Mă ajunge din urmă gândul că m-am născut sub zodia unei stele roşii, de pe Kremlin. Şi tata, şi noi ascultam cu spaima în sân Europa Liberă. N-am învăţat la şcoală despre mari scriitori români, Arghezi, Blaga, Ionel Teodoreanu, Barbu. În mahalaua noastră, mahalaua Mărţişorului, locuia genialul Arghezi, mai furam noi copiii cireşe din pomii lui. Ne certa, dar la şcoală era interzis, ca şi poetul Barbu, locuitor şi el în cartierul nostru. Nu aveam voie să amintim şi să ne inspirăm din cupletele teribile ale lui Constantin Tănase. Îi persiflase pe soldaţii armatei roşii, l-au omorât în bătaie nişte neisprăviţi, lipitori de afişe ce-şi ziceau ilegalişti. După 1989 am putut reînvia spledida revistă românească; revista a la Tănase la Teatrul «Cărăbuş» este un brevet românesc, amestec de umor cu ecouri sociale, un umor reparator, pledând pentru cetăţeanul jecmănit”. Inspiratul comic de revistă, dar şi scriitor talentat de cuplete, Nae Lăzărescu, povesteşte cum i-au tremurat şi lui genunchii de frica ştabilor comunişti. “La începuturile mele artistice, nu constituisem duoul cu Muraru, mi s-a dat sarcina să prezint un mare spectacol festiv la Sala Palatului, unde în loja zero se afla chiar şeful partidului comunist, Gheorghiu-Dej. Când venise momentul să prezint corul de la Uzinele Semănătoarea, m-am încâlcit într-o grămadă de premii ale corului muncitoresc şi am greşit tocmai numele cântecului. În loc să anunţ corul Semănătoarea interpretează cântecul «Ţara mea, pământ cu flori», am sfeclit-o şi am rostit cu tărie «Ţara mea, pământ de flori». Cum strigau ţiganii printre blocuri, vânzând pământ pentru ghivecele cu flori. În pauză, nişte politruci au zbierat la mine că o să înfund puşcăria. Un securist m-a invitat a doua zi la CC, la Gheorghiu-Dej. N-am dormit toată noaptea de frică. Norocul meu a fost că Gheorghiu-Dej mă simpatiza, voia să-mi dea un cadou, o garsonieră îmi propusese. Eu, un tâmpit, am cerut ştabului unu al comunismului să-mi dea o butelie. Am vândut-o şi i-am luat nişte mărgeluţe unei dansatoare după care mi se aprinseseră călcâiele”.
