x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Trumponomics” – îngrijorare și speranță

"Trumponomics” – îngrijorare și speranță

de Dan Constantin    |    24 Ian 2017   •   07:50
"Trumponomics” – îngrijorare și speranță

Termenul ,,Trumponomisc” s-a impus rapid, el definește sintetic politica economică a noului președinte al Statelor Unite. Un triptic de măsuri radicale anunțate în campania electorală, detaliate și după victoria din 8 noiembrie 2016, așteaptă acum materializarea în decizii ale Administrației.

Reducerea impozitelor personale și corporative, la nivelul de 15 la sută, restructurarea acordurilor comerciale și stimularea fiscală axată pe infrastructură și industria de apărare sunt ideile de bază care ar urma să redea America americanilor, ținta strategică a președintelui Trump .

La Forumul economic mondial de la Davos, desfășurat în săptămâna instalării lui Donald Trump la Casa Albă, programul acestuia a fost analizat pe larg de somități în domeniu - de la laureați Nobel în Economie, șefi de mari corporații, bancheri, lideri politici. Concluziile trec de la optimismul șefilor de companii americane la un eșec previzibil (,,Nobelii” Stieglitz, Deaton, Pissarides, Shiller) sau reținere echilibrată (Christine Lagarde).

Trump consideră că dolarul este supraevaluat și este o frână pentru exporturile americane. Devalorizarea nu stă la mâna Casei Albe, ci este prerogativa FED, organism independent de factorul politic. O mișcare a cursului biletelor verzi va avea consecințe asupra celor care dețin bonuri ale trezoreriei americane - investitorii străini având o deținere de 6.000 de miliarde de dolari.

China are o expunere de circa 1.000 de miliarde de dolari pe acest pachet, o retragere ar impune alte surse de finanțare pentru deficitul uriaș al SUA. Iată de ce măsurile anunțate de Trump nu pot fi luate unilateral, ele impun o corelare cu băncile centrale ale Chinei și Japoniei.

Aducerea acasă a locurilor de muncă, o altă promisiune aducătoare de voturi pentru Trump, anunță o restrângere a investițiilor în străinătate, chiar prin măsuri administrative. Avertismentul a avut efect pentru companii din industria auto.

Ce se va întâmpla cu fabrica Ford de la Craiova, care are un program de dezvoltare? La fel, investițiile companiilor petroliere americane în perimetrele din România vor continua în condițiile ridicării restricțiilor de foraje în SUA? Sunt doar câteva din schimbările din ,,gara noastră mică” pe care le poate produce Expresul Trump.

×