Ţucălarii se reped în verdicte precum curca-n crăci

Fotbalul ăsta este al dracului rău de tot. Se încăpăţînează să se întîmple după cum îi este voia şi nu aşa după cum îl pun la cale genialii săi povestitori. Este al dracului şi fiindcă se încăpăţînează să rămînă în tainele sale pe care ageamiii le pipăie precum orbul răzătoarea. Meseriaşii îi cunosc năravurile şi tocmai de aceea sînt rezervaţi în privinţa pronosticurilor.

Fotbalul ăsta este al dracului rău de tot. Se încăpăţînează să se întîmple după cum îi este voia şi nu aşa după cum îl pun la cale genialii săi povestitori. Este al dracului şi fiindcă se încăpăţînează să rămînă în tainele sale pe care ageamiii le pipăie precum orbul răzătoarea. Meseriaşii îi cunosc năravurile şi tocmai de aceea sînt rezervaţi în privinţa pronosticurilor. Comentatorii echilibraţi lucrează în marja de siguranţă a previziunilor rezervate. Ţucălarii, în schimb, se reped în verdicte precum curca în crăci. Cînd cad din întîmplare pe rezultat, flutură reuşita ca pe un autentic certificat de şmecher. Uită de alte o mie de eşecuri care le-au făcut ficatul numai bun pentru pate de foie gras.

Vă mai amintiţi tragerea la sorţi a grupelor. Vă mai amintiţi de grupa morţii, de morţii noştri, de morţii lor şi de morţii mamelor lor de ghinioane. Băieţii de somnolenţă bleagă şi fetele viselor colorate au inventat conceptul fotbalului la orizontală în care românaşilor nu le rămînea decît şansa de a alege între viol şi accept. Dar marele zero barat pronosticat de ei a fost stricat de egalurile cu Franţa şi Italia. De aici încolo, zilerii prevestirilor sumbre au început să se teamă de un mare ghinion: calificarea României în sferturi. Victoria Olandei i-a salvat însă de povara excluderii din peisaj, aducîndu-i din nou în Praterul înjurăturii.

Victor Piţurcă a devenit inamicul public numărul unu. De ce tocmai el? Simplu! Pentru că, numai cu cîteva zile în urmă, după ce stopase Franţa şi Italia, tot lui îi erau atribuite toate meritele din lume. Din văgăunile sonore ale pricinoşilor curgea numai miere. Prea se dusese în slăvi selecţionerul şi, dacă nu era coborît la timp, sclavii ideilor puţine, dar fixe riscau să rămînă fără ţinta lor predilectă.

Adrian Mutu a fost cel de-al doilea ţap ispăşitor belit în piaţa publică. Nu spun că Mutu nu are partea sa de vină. Dar nici nu pot fi de acord cu prostul care, în loc să-şi alimenteze maşina cînd aceasta rămîne în pană de benzină, îi dă foc, crezînd-o irecuperabilă.

Dezamăgirea generală şi, altfel, justificată creează reacţii. Şi dezamăgirea, şi reacţiile sînt fireşti atîta vreme cît nu ne întunecă minţile. Cei care trăiesc sincer această stare nu au nici o vină. Dimpotrivă, aceia demonstrează că le pasă, că soarta echipei naţionale nu le este indiferentă. Nu suport însă soioşii care folosesc eşecurile sau victoriile doar ca pretexte ale unor răfuieli personale. Cînd aud strigîndu-se în piaţa publică sus sau jos fără nici o noimă mai că-mi vine, vorba poetului, să dau foc la puşcărie şi la casa de nebuni.