Turistul japonez

Cea mai simpatica provocare pentru romanul pornit sa colinde lumea nu mai e, de vreo doua decenii incoace, lumea, ci turistul japonez.

Iar cel mai simpatic lucru la turistul japonez e ca nu-i neaparat japonez. E thailandez, chinez, hongkonghez sau vietnamez, si numai din cand in cand japonez. Turistul japonez e de fapt un grup compact de asiatici plini de aparate digitale ca pomul de roade, plus un ins mai tont si cu ochelari de miop, care alearga in zigzag sa prinda grupul. Este si singurul abordabil, in sensul ca, orice i-ai zice, iti raspunde cu o plecaciune si cu un suras atat de indatorat, incat nu mai e nici o indoiala ca ai dat de singurul asiatic absolut sincer. Eu, spre exemplu, i-am zis unui japonez miop desprins de grup "ma, singaporezule, vezi sa nu te impiedici", iar acesta, desi era manciurinez si nu vorbea romaneste, s-a impiedicat totusi si mi-a zambit multa vreme respectuos, pana l-a inghiti cu un murmur, evlavios si suta la suta nipon, grupul.

Mai sunt si alte chestii interesante la turistul japonez care bate muzeele si catedralele, mai ales ca nici nu-ti poti imagina un muzeu sau o catedrala altfel decat inundata de asiatici. Cum se stie, japonezul vede lumea, chiar si cand nu poarta ochelari, numai prin obiectivele unor aparate de fotografiat si filmat. Un japonez care nu filmeaza tot timpul e ceea ce-i si un norvegian treaz: exceptia care jigneste regula. Doua sunt motivele pentru care japonezul filmeaza in loc sa contemple. Primul e economic. Japonezul, cand ajunge acasa la el, se uita la film ca sa verifice daca a primit tot ce a platit. Daca a bifat toate clauzele din contract, inseamna ca excursia a fost reusita. Fara un contract foarte amanuntit, turistul japonez nu concepe fericirea. Al doilea motiv e patriotic. Pentru orice japonez tot ce nu-i la fel ca in Japonia e anapoda. Reversul e ca, asteptandu-se sa dea la tot pasul de lucruri anormale, japonezii filmeaza veseli si cu mult fior patriotic o pisica, perfect convinsi ca asa e cainele in Europa.

L-am cunoscut indeaproape pe turistul japonez reprezentativ in muzeu, la Ufizzi. Naucul rupt de grup tocmai incerca sa filmeze in unghi drept o camera goala. Usa camerei goale era blocata cu un scaun si un anunt de genul "Sectie temporar inchisa", fapt care pe japonez il baga in draci, deoarece in contract statea scris ca va vizita tot muzeul. I-am aratat japonezului cum trebuie sa se urce cu genunchii pe scaun, ca sa poata filma cumva tot ce se gasea dupa colt, ignorand, ca tot romanul amabil, dar ignorant, doua treburi: ca asiaticii au alt centru de greutate si ca, de indata ce unul din ei face un lucru care nu e consemnat in program, toti japonezii din muzeu se simt obligati sa-l imite. Iar cum se urca treizeci de japonezi pe un singur scaun ca sa filmeze o camera in care nu se gaseste nimic, asta e de acum o alta poveste.