Turtita umflata a imobiliarelor

Case de vanzare, case de inchiriere, case prin ziare, casele presedintelui, casele fostului premier, casa fostului presedinte, casa lui Iorgovan, actiuni contra case, peste tot, pe unde ne-nvartim, auzim si vorbim despre case. Dorinta cea mai fierbinte a romanului pare sa fie de a avea case, multe case. Sau macar una, dar buna, pentru cei mai putin avuti.

Imobiliarele au explodat, pur si simplu, in Romania, au inflorit din cenusa comunista, au polenizat si au dat pe dinafara. Multi s-au capatuit, altii au ramas pe drumuri, datorita si din cauza caselor. Totul a inceput in 1990, cand chiriasii la stat au devenit, dintr-o data, proprietari in apartamentele luate de la stat. Si totul a reinceput cand bancile ne-au imbiat cu credite ipotecare, care nu se obtineau chiar atat de greu si cand, pe langa fiecare oras, au inceput sa se construiasca ori blocuri de lux, ori vile in cartiere rezidentiale.

Numai ca, ceea ce ar fi trebuit sa duca la o relaxare a pietei imobiliare - existand o mai buna oferta si mijloace de achizitionare - , sporind, astfel, si industria constructiilor, a dus la un blocaj. Preturile au urcat atat de mult, incat orice strain, trecut prin multe capitale ale lumii, isi face cruce cand aude cat costa o casa ori o bucata de teren in Romania. In special in Bucuresti, Constanta, Timisoara, Cluj, Iasi si Arad.

Informatia care a animat, saptamana aceasta, lumea imobiliara este ca, in incercarea de a ajunge cu picioarele pe pamant, preturile caselor se vor modifica. In jos! Intr-un an-doi, tot acest vulcan imobiliar ajungand la o stare mai rezonabila si mai aproape de adevar.

Starea de anormalitate a facut ca un apartament la bloc, dinainte de Revolutie, sa coste cat o casa pe pamant, construita in regie proprie sau de o firma care nu cere si pe mama si pe tata. Mai mult, preturile birourilor si apartamentelor de lux au sarit de 1.400-1.500 de euro metrul patrat construit - mai mult decat langa Potomac sau Turnul Eiffel. Fara nici o justificare: parcarile sunt ingrozitoare, sau nu exista, ferestrele nu dau, de fiecare data, spre ceva cat de cat agreabil, luminatoarele sunt facute de mantuiala si nici zonele nu pot fi numite, toate, de grad zero.

S-a ajuns intr-un punct mort: cererea nu are cum sa creasca, oferta nu mai are cum sa se scumpeasca. Mai pe scurt, cererile si ofertele sunt blocate. Imobiliarii insisi recunosc blocajul si ca singura solutie este, ati ghicit, inca o revolutie. Revolutie imobiliara.

Cei care chiar vor sa cumpere cu-adevarat nu vor scoate banii din buzunar decat daca se va ajunge, prin negociere, la un pret decent si realist, iar cei care cer mai mult decat face marfa vor ramane cu ea pe taraba.

Din ce in ce mai multi bucuresteni, de exemplu, in special tineri si cu masina, si-au luat terenuri prin Corbeanca, Mogosoaia, Otopeni, Bucurestii Noi si incep, usor, usor, sa-si ridice casa visurilor. Cu credit. Cu credit de cosmar, dar nu imposibil. Misiune imposibila vor avea doar afaceristii din domeniul imobiliar, care nu vor simti noul val si nu vor aseza business-ul in realitate.

Banii care sunt acum in piata, disponibili pentru cumpararea de locuinte, sunt munciti din greu. Cei care au dat tunuri in vidul legislativ de dupa ’90, sau alintati de vreo guvernare corupta, sunt asezati la palatele lor. Cei care au strans, in 15 ani de munca, bani pentru o casa sunt cei din clasa de mijloc, de obicei cu profesii liberale si care stiu foarte bine pretul corect al unei case. Precum si pretul platit de ei pentru a strange bani de o casa. Asa ca zvonul ca, in doi ani, pretul caselor se va imparti la doi are toate sansele sa prinda contur si sa devina o stire de prima pagina, la rubrica: normalitate.