x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale TVR face evaziune în numele democraţiei

TVR face evaziune în numele democraţiei

de Victor Ciutacu    |    22 Mai 2012   •   12:11

Sechestrul pus de ANAF pe conturile TVR, institutie pe care toti o finantam obligatoriu, pentru datorii de zeci de milioane de euro catre stat, nu e deloc antidemocratic, ci un comportament economic normal, dar tardiv. Datoriile legale catre stat, chiar daca-s ale unei entitati pe care o controleaza statul, trebuie platite. Din ele vin salariile, pensiile si prestatiile sociale ale statului. Intr-o piata profund concurentiala, TVR si-a permis sa faca achizitii in cuantumuri incredibile pentru orice om care stie sau macar banuieste cum se castiga banii, sa tina peste 3.000 de angajati si sa infiinteze canale noi, sa dea salarii exorbitante initiatilor si sa plateasca drepturi de autor considerabile colaboratorilor politruci. Pentru ca nu avea de platit impozite, taxe si CAS-uri. Sau, ma rog, avea, dar nu obisnuia sa le plateasca. Si fiindca avea garantia ca, oricare ar fi regimul, avand o conducere cu spate politic, portareii n-aveau tupeu sa treaca prin strada Pangratti. Ba, mai mult, cerea (si o face, in continuare, cu un tupeu vecin cu o flegma trasa-n ochii poporului roman) majorarea taxei tv, pe care fiecare locuitor al Romaniei o plateste la japca odata cu factura de energie electrica. Societatile private, de la un umil SRL pana la marile televiziuni, nici in visurile lor cele mai optimiste nu viseaza la egalitate de tratament din partea autoritatii fiscale. In mandatul lui Blejnar, Realitatea TV a avut parte de un desant fiscal pentru 4 milioane de euro debite. Suma constatata si contestata. Si a intrat in insolventa. Iar Antena 3 a stat luni de zile cu echipa Fiscului in sediu. Si, din fericire, intrucat n-avea datorii la stat, nu i s-au putut bloca disponibilitatile bancare. In perioada aia, Blejnar beneficia, la TVR, de generoase spatii de emisie si ne facea pe toti, la gramada, evazionisti. Desi stia bine ca nu eram. Intre timp, noi, zisii evazionisti, am castigat, pe banii nostri, doua randuri de procese cu ANAF: Iar sefii TVR, absolut intamplator veniti in grup din acelasi oras, care au reusit performanta, tot pe banii nostri, de a gaja la banci pana si terenurile institutiei, cer esalonari la plata, asteapta solutii politice la o problema pur economica si se tavalesc patetic ca democratia e-n pericol.

×