De la Comisia Europeană ne-a venit, ieri, o veste rea: executivul comunitar a declanșat procedure de infringement împotriva României pe tema tăierilor ilegale de păduri. În acest sens, autorităților de la București le-a fost transmisă o scrisoare de punere în întârziere, în termen de o lună, pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor. După cum era de așteptat, PNL, prin purtătorii săi de mesaj, arată cu degetul spre fosta guvernare PSD, care, deși în noiembrie 2016, a primit o scrisoare de la Comisia Europeană pe atunci în exercițiu, nu a luat măsurile cuvenite pentru a stopa masacrarea pădurilor scumpei noastre patrii. În realitate, fenomenul are o istorie mai lungă și foarte te nebroasă, iar lista beneficiarilor nu conțione doar nume și titulaturi neaoșe. De data asta, însă, în loc să facem un inventar al schimbului de replici și acuzații venite de pe o parte sau alta a eșicherului politic, vă invit să discutăm pornind de categorica radiografie a realității pe care a făcut-o , aseară, la Antena 3, Bogdan Chireac:”Să nu îmi spuneți că în zonele astea, poliția, procuratura, ANAF, Garda de Mediu nu știu despre ce este vorba”. Idee reluată și întărită tot de către Bogdan Chireac:”Nu, e o mare frăție acolo, care a dus la defrișarea României, fără precedent în anii aceșta”.
Foarte adevărat, această odioasă „frăție” a favorizat și protejează defrișarea României, după cum la fel de adevărat este și că flagelului care s-a extins scară națională i se adugă numărul îngrijorător de mare al pădurarilor care au fost și sunt victime amenințărilor, agresiunii și chiar omorurilor săvârșite de clanurile de bandiți care prăduiesc pădurile României. Fapt consemnat, cu câteva luni în urmă, de prestigiosul post de radio BBC în următorii termini:„Există o teamă considerabilă cu privire la nivelul de violență pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l provoace pentru a defrișa pădurile”.
Cazul de la care pornea BBC fiind cel al lui Liviu Pop, tânărul pădurar, tată a trei copilași, bătut cu bestialitate, omorât și apoi aruncat într-o văgăună de hoții de lemne pe care i-a suprins în flagrant. Crima, petrecută în luna octombrie a anului trecut într-o pădure din județul Maramureș, s-a numărat printre subiectele fierbinți ale presei scrise și audiovizuale, după care a ieșit din sfera interesul public. A ieșit sau a fost vorba despre interese ascunse și despre eforturi concentrate pentru ca subiectul să fie închis și îngropat?
Aceasta este întrebarea pe care cred că este nevoie să o punem-, de fapt să o re-punem- deoarece ultima informație privind cazul uciderii pădurarului Liviu Pop difuzată pe canalele de presă datează din 22 noiembrie 2019. Ziua în care, Bogdan Licu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin ordonanță, preluarea dosarului . Deicize luată după ce locuitorii comunei Declic au inițiat o petiție , iscălită de peste 30. 000 de persoane(!). Argumentul forte al petiției fiind acela că, la o lună de la comiterea crimei, procurorii maramureșeni se tot încurcau în bâjbâieli și în bâlbe. Mai grav, circula intenns ideea că „procurorii locali nu sunt imparțiali”. Motivul principal pentru care oamenii din Declic (și nu numai ei) aveau o asemenea suspiciune rezonabilă fiind că unul dintre cei trei indivizi cercetați se află într-o certă relație de rudenie cu o doamnă care deține o importantă funcție în structurile procuraturii din județul Maramureș. Relație pe care oamenii locului nu pot și nici nu au de ce să o disjungă nici de faptul că toți cei trei cercetați au fost puși în libertate, și încă pe repede înainte, procurorii maramureșeni invocând(bineînțeles!) lipsa probelor.
Așadar, pe 22 noiembrie 2019, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul asasinării pădurarului Liviu Pop. Iar de atunci și până azi, 13 februarie 2020, nu a mai fost date publcității noi informații despre stadiul cercetărilor în respectivul dosar. Nu contest, agenda de lucru a instituției este extrem de încărcată, dar cred că dosarul uciderii pădurarului Liviu Pop prezintă un mare interes public și este absolut necesar ca ancheta să se deruleze cu celeritate, iar rezultatele sale să fie comunicate în timp real.
Firește, nu cred că uciderea pădurarului Liviu Pop din Maramureș a fost nominalizată ca fiind una dintre cauzele pentru care Comisia Europeană ne avertizează, ne mustră și ne sancționează. Dar, cu siguranță, tăcerea Parchetului General asupra acestui dosar poate și trebuie să fie considerate o circumstanță favorizantă pentru „nivelul violenței pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l provoace pentru a defrișa pădurile”, la care se referea radio BBC în comentariul menționat. Violență crescândă care, din păcate, se asociază cu „tăcerea vinovată” asupra fenomenului. În cazul de față, tăcerea Parchetului General în ceea ce privește soarta dosarului Liviu Pop, pădurarul din Maramureș.