Ucraina cu capitala la Lvov

După izbucnirea scandalului de spionaj în urma căruia ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti a fost expulzat, generalul Ioan Talpeş a spus la o emisiune telivizată că într-o discuţie pe care a avut-o cândva cu un personaj foarte influent în deciziile NATO, când a venit vorba despre extinderea Alianţei şi peste ţara vecină, acesta a replicat că NATO poate îşi va deschide umbrela eventual peste Ucraina cu capitala la Lvov.

Ioan Talpeş a fost director al SIE şi apoi consilier prezidenţial pentru securitate naţională. Aşadar, este un personaj obişnuit să-şi ţină gura şi să îşi cântărească bine cuvintele. Aducerea în prim-plan a unei asemenea discuţii private, care lansează direcţii strategice, nu este întâmplătoare, mai ales având în vedere contextul. De asemenea, este foarte probabil ca acel personaj deosebit de important din spatele deciziilor NATO, şi pe care Ioan Talpeş nu l-a numit, să-şi fi dat acordul pentru ca ideea să fie lansată pe piaţă, până una alta, cu rol de avertisment adresat Kievului.

Ucraina a fost sprijinită programatic de România pentru integrarea euro-atlantică şi acest lucru apare în documente oficiale ale statului român precum "Cartea Albă a Apărării". Floricel Achim a făcut posibil ca să-i ajungă reprezentantului Ucrainei la Bucureşti acelaşi gen de informaţii care au ajuns la sovietici de la generalul Nicolae Militaru. Fapta este aceeaşi: trădare. SRI a avut de verificat un mecanism extrem de fin privind transmiterea informaţiilor secrete ale Armatei, mai ales că în ecuaţie a apărut un fost ataşat militar al Bulgariei. În primul rând a fost de verificat dacă bulgarul nu este, de fapt, ofiţer acoperit al ţării de baştină, ceea ce ar fi implicat un gest agresiv chiar din partea unui stat aliat.

Sistemul de legături şi monitorizarea atentă a condus la identificarea capătului de fir ucrainean. Dar şi aici, drumul în investigaţii s-a bifurcat. A apărut întrebarea dacă ucraineanul chiar lucrează pentru Ucraina şi nu dă, la rândul lui, informaţii altcuiva. N-ar fi exclus să aflăm la un moment dat că serviciile de informaţii româneşti au conlucrat în acest caz cu cele bulgăreşti, sub supravegherea Oficiului de Securitate al NATO.

Dacă ne gândim că eram într-un litigiu internaţional cu Ucraina, care a aşteptat pe rolul instanţei ceva vreme, este normală amânarea arestărilor făcute în cazul de spionaj. Măsura aceasta ar fi fost considerată de Ucraina o presiune la adresa justiţiei şi ar fi fost folosită de aceasta în pledoaria susţinută la Curtea de la Haga. Dintr-o dată, Ucraina ar fi apărut ca o victimă şi ar fi influenţat decizia Curţii.

Invocarea de către Ioan Talpeş a discuţiei amintite poate însemna şi că Ucraina a mai "călcat pe bec" şi în cazul altor state NATO, ceea ce nu este de acceptat la Bruxelles din partea unei ţări candidate. Poate bulgarul a dat chiar informaţii despre Bulgaria sau informaţiile obţinute de ataşatul militar ucrainean s-au scurs şi spre Federaţia Rusă chiar de la Kiev.

În Evul Mediu, oraşul Lvov era un centru important comercial şi cultural polonez, iar în 1772, când Polonia a fost rasă de pe hartă, oraşul a revenit austriecilor. După primul război mondial, pentru o scurtă perioadă de timp a existat Republica Occidentală Ucraineană cu capitala la Lvov. Ulterior, după pacea de la Riga din 1921, care a pus capăt războiului ruso-polonez, oraşul şi toată regiunea au intrat în componenţa Poloniei. Sovieticii au ocupat Lvovul în 1939, iar în 1941 oraşul a fost invadat de nazişti. Atunci a avut loc o serie de pogromuri împotriva populaţiei de origine evreiască. După cel de-al doilea război mondial, Lvov a rămas în componenţa Ucrainei sovietice. Cam aceasta este istoria. Ucraina a rătăcit drumul.