Umplerea vidului de înţelepciune

Mi-aş dori o enciclopedie într-un sens chiar revoluţionar

Ce mai simţim astăzi cu gândul la viitor? Starea de spirit e clar negati­vă. Oamenii trăiesc în nesiguranţă şi îm­părtăşesc un sentiment foarte co­roziv: teamă colectivă. Teama că iden­­titatea noastră de cetăţeni ro­mâ­ni se erodează ireversibil şi o dată cu ea respectul de sine. Există însă şi ne­voia de a fi mai apăraţi de însăşi ca­pa­ci­tatea noastră do­vedită ca naţiune de a fi realizat lu­cruri semnificative pentru întreaga uma­nitate. Un element de acest fel, modest în aparenţă, dar cu sem­ni­fi­caţie sigură, este Noua En­ciclopedie a României a cărei ela­bo­rare a fost lansată zilele trecute.

O enciclopedie, aşa cum indică Larousse, cuprinde prin definiţie ansamblul cunoaşterii, adică un ansamblu al cunoştinţelor. Scopul rămâne cunoaşterea oferită cititorilor interesaţi. Cred că, în cazul nostru, cunoaşterea cunoştinţelor despre România e o problemă centrală şi la ordinea urgentă a zilei.

Numai un deficit sever de înţelepciune, precum cel al zilelor noastre, ne poate face să nu înţelegem utilitatea instituţiilor universale, între care se numără şi enciclopedia.

Într-adevăr, nici un adevăr nu străluceşte de la sine; el trebuie pre­zentat, amplificat şi reflectat ca în oglinzi; el trebuie lustruit precum în arta lui Brâncuşi în care sculpturile sale din bronz sau marmură erau "polişate la un grad de perfecţiune aproape nemaiîntâlnit în istoria sculpturii universale", cum spunea ma­rele critic de artă H.H. Arnason în vasta sa Istorie a Artei Moderne. E ceea ce face Enciclopedia noastră.

Aspectul operativ ar cuprinde ansamblul termenilor, acţiunilor şi transformărilor, dar şi aspectul să-i zicem al comunicaţiei digitalizate care ar acoperi imaginile şi percep­ţiile, în general  reprezentările prin imagine a ceea ce sunt acţiunile şi transformările.

Mi-aş dori să pot afla în NER ce însemnătate au avut şi mai au contribuţiile unor mari personalităţi din România în lumea ştiinţei, artei şi culturii şi, de asemenea, care au fost şi mai sunt şcolile româneşti din di­verse domenii, adică toate acelea prin care România a putut deveni un stat pe harta lumii civilizate.

Mi-aş dori o enciclopedie într-un sens chiar revoluţionar, nu doar ca un sistem de informaţii fidele, sintetizate şi obiectivate, ci mai mult decât atât: să cuprindă acea conectivitate reală, cunoscută sau necunoscută încă, ce leagă strădaniile creatoare, intelectuale şi artistice ale românilor prin care azi ne definim chiar şi atunci când ni se pare că nu mai avem o definiţie sau, mai rău, că nici nu am fi în stare de aşa ceva. Căci nu de puţine ori suntem foarte siguri asupra unor chestiuni încă neclare şi nesi­guri asupra unor chestiuni evident clarificate. Mai direct spus, să înţelegem cum am reuşit uneori mai bine, alteori mai puţin bine sau chiar deloc. Transformările atât de imprevizibile şi rapide antrenează crize şi reorganizări care cred că ne obligă să re­examinăm chiar condiţiile acumulării cunoaşterii, deci o reconstrucţie a datelor de bază.

ER este o lucrare menită să dureze, ceea ce constituie evident o provocare. Magnitudinea acestei provocări e ca şi magnitudinea pe scara Richter: ea ne arată riscul în scopul adaptării la el. Şi să nu uităm că şi emoţiile sunt mecanisme de adaptare.

Cred că NER nu va fi un document sec, pretenţios printr-un fel de google-izare, lipsit de viaţă, adică util, dar neinteresant. Sunt convins că el va fi capabil să insufle emoţia des­co­pe­ri­rii cititorilor săi. Iată, ar putea zice ei, studiez în prezent trecutul, dar preconizez să trăiesc în viitor.

Dacă lupta cu timpul este suma demnităţii umane, atunci NER este o operă de demnitate naţională.