Un dobitoc precum atatia altii

Cine spune de un om ca-i un dobitoc suporta pe loc o evaluare critica dinspre ascultatori. Are el, adica, suportul in desteptaciune, ca sa-i faca pe altii prosti?

A existat un moment cand o multime de frustrati a iesit la razbunare: pe ei insisi, pentru ca se stiau vulnerabili, pe cei care i-au pus la punct de cate ori au saltat capul lor cu minte putina mai sus decat le era masura, pe soarta. Sunt niste diferente, ca sa le zicem asa, la calitate, intre tont si dobitoc. Primul nu-si prea realizeaza starea, pe cand al doilea, da. Stie ca lumea il tine la distanta pentru felul sau de a fi si nu uita nici una din zilele in care a fost trimis la locul sau. Cand crede c-a sosit vremea sa se razbune, dobitocul isi numara aceste frustrari in public ca pe niste trofee, pe cand prostul mai lasa de la el. M-ati tinut de mediocru, zice in sinea lui dobitocul, ei bine, o sa va arate mediocrul asta de ce-i in stare!

Zilele trecute l-am vazut intr-o librarie, slinos si cu o privire de haituit, pe unul din dobitocii care, in 1990, si-au facut repede reviste si ziare, doar pentru a-i pedepsi cu insulta si pentru a azvarli cu noroi in profesorii care in facultate nu le-au dat niciodata mai mult de nota sapte. Individul il ura de moarte pe Serban Cioculescu, deoarece i-a solicitat o parere despre un studiu de-al sau foarte muncit, notat doar cu sapte, iar istoricul, desi nu-i era profesor, i-a zis ca nici el nu i-ar da alta nota.

Eram de fata cand foarte cumpanitul batran Cioculescu, agasat de dobitocul care ii cerea sa se si explice, si-a iesit din obisnuinte si i-a vorbit asa: "Domnul meu, vad c-ai stat in biblioteca mai mult decat colegii matale, vad c-ai ostenit rau la redactare, dar mai vad si ca n-ai nici o zvacnire. Esti atat de banal in tot ce cugeti ca a trebuit sa iti citesc lucrarea de doua ori, ca sa nu-mi calc regulile si sa te laud din lasitate pentru lucruri care conteaza, numai daca-ti iese pana la urma ceva. Daca nu-ti iese nimic, nu-i nimeni de vina. Dumneata poate ca iubesti biblioteca, dar biblioteca nu te iubeste deloc". In cele cateva articole, pe care le-a publicat in 1990 intr-o foaie pe care tot el o raspandea in Universitate si prin redactiile vremii, dobitocul jubila amintindu-i marelui carturar ca in istorie apar si situatii cand poti sa distrugi tot ce ai tu chef, fara sa ti se intample nimic. Si ca el, dobitocul, avea sa-l rusineze pe batranul dascal, sa-i otraveasca existenta numai fiindca era posibil.

Nu era singurul care se fericea ca prinsese ocazia de a navali cu ciocanul in vitrina cu cristaluri si a privi apoi, laolalta cu multimea de gura-casca, nehotarata daca sa aplaude sau sa huiduie cum vin proprietarii, restauratorii si muzeografii, ca sa reconstruisca in disperare de cauza tot ce vandalizase el.