Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La emisiunea Eugeniei Voda l-am auzit pe doctorul Alexandru Blidaru spunand ca cea mai intensa si mai sincera rugaciune pe care a facut-o vreodata a fost rugaciunea pentru unii dintre bolnavii sai. S-a rugat ca ei sa fie bine. Doctorii si, in mod special chirurgii, nu pot fi atei. Spun 'chirurgii in mod special' pentru ca interventiile lor se ridica mult deasupra unor simple tratamente, a unor pastile, facute sa actioneze asupra bolii. Insasi mana chirurgului, dar mai ales constiinta, sufletul si mintea sa se misca impreuna cu mana, cu scopul de a ameliora, a schimba situatia fizica a unui bolnav si, nu in putine cazuri, a-i prelugi sau a-i salva viata. Chirurgul face – la o privire atenta – si o interventie asupra constiintei bolnavului in acelasi timp in care face interveatia asupra corpului sau. Ceea ce experimenteaza un chirurg este cu mult peste ceea ce poate experimenta un om in viata obisnuita; el vede ca aceeasi operatie, la fel de atent si de bine facuta, nu are consecinta fireasca de a ameliora sau a vindeca intotdeauna. Tendinta chirurgului de a-si atribui meritele unei interventii reusite si trufia ce poate izvori din atitudinea aceasta se poate sa fie culcate la pamant, distruse sau umilite ametitor cu ajutorul bolnavului vecin, care – in pofida eforturilor si a muncii sustinute a chirurgului – nu se simte bine. Operatia reusita langa operatia nereusita ii dezvaluie rapid unui chirurg propriile limite, ii calmeaza Egoul si-n diminueaza trufia, mandria si orgoliul.
In clipa in care un chirurg se roaga, el recunoaste implicit existenta unei puteri mai mari, care poate schimba lucrurile, dincolo de intelegerea, de constienta si de explicatiile ratiunii. Tocmai pentru ca chirurgii traiesc continuu si – poate – dramatic starea de umilinta a Eului propriu cu ajutorul bolnavilor, ei nu pot fi atei. Nicaieri nu devii mai rapid constient de micimea puterii omenesti decat intr-un spital, acolo unde stii ca-i important sa ai mana odihnita, mintea limpede si inima deschisa, dar ca – in anumite circumstante – toate calitatile si atributele acestea nu conduc catre succes. Noi, oamenii obisnuiti, traim diferite situatii de viata, care ne sugereaza si chiar ne arata cu toata claritatea ca puterea noastra...e slaba sau nula in privinta unor probleme. Oricati bani am avea, oricate titluri, oricat ne-am fi perfectionat si am fi construit intr-o viata, trecem prin situatii care ne spun 'recunoaste-ti slabiciunea si neputiinta omeneasca! Toate lucrurile despre care ai crezut ca-ti dau putere si certitudini, siguranta si fericire nu te pot ajuta acum. Permite, asadar, sa cunosti ca exista o sursa a fericiri si a binelui, dincolo de mintea ta, de calitatile si de puterile tale'. Dar, pana cand Egoul nostru nu-i disperat, se poate sa-si mentina credinta in propriile-i puteri. Pana cand nu traim disperarea de a pierde, nu simtim ca puterea de a retine la noi o fiinta draga este zero in anumite circumstante. Rugaciunea apare in noi doar atunci cand am recunoscut Egoul si ne-am comutat propria constiinta de la putere la iubire. Dar, poate ca nimic nu-i mai important decat momentul de smerenie, caci in el se poate sa fie un moment de iubire, atat de puternic incat sa aduca vindecare. Iubirea este cea mai mare putere vindecatoare si de aceea cand un doctor se roaga sincer, iubeste, iar iubirea lui ii umple bisturiul cu puteri magice.
