x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un eşec exemplar

Un eşec exemplar

de Petre Roman    |    13 Mar 2011   •   19:26

Dacă ar fi să prezentăm un model de dezastru – adică un eşec exemplar –  în politică, românească sau de aiurea, n-avem cum să nu cădem peste subiectul accesării fondurilor europene de către România. La peste patru ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, ţara cu cele mai mari nevoi de fonduri structurale pentru dezvoltarea infrastructurilor sociale (apă, canalizare, tratarea reziduurilor menajere, spitale, şcoli, aşezăminte culturale), a infrastructurilor de comunicaţie (autostrăzi, şosele, drumuri forestiere) şi, bineînţeles, a agriculturii reuşeşte teribila "performanţă" de a accesa nici măcar 10% din fondurile disponibile, plătind însă contribuţia sa către bugetul UE în sumă mai mare decât a accesat. Cu amărăciune îmi aduc acum aminte că în campania electorală din 2004 propuneam ca strategia pentru accesarea fondurilor europene să fie, măcar ea, coloana vertebrală a unui consens politic. Am repetat neîncetat că modelul de dezvoltare bazat pe fonduri europene a fost o mare reuşită în ţări ca Spania, Portugalia sau Irlanda.

Fiindcă m-am cam săturat de manipulările de tip securist din vremea când mă luptam cu respingerea reformei de gruparea politico-afaceristă care bloca scoaterea României din ghearele vechiului regim, devenite prostiile reluate şi astăzi de oameni naivi sau, cine ştie, rău intenţionaţi, vreau să mă refer la tema pariului cu agricultura. Nu la tema "mormanului de fiare vechi" sau nu acum, pentru că aceea a fost pur şi simplu o mistificare. Pariul cu agricultura a fost unul real şi concret referitor la alocările bugetare pentru anul 1991. Într-adevăr, cu circa 400 de milioane de dolari în acel an s-a realizat cea mai mare producţie de cereale a României, de 17,4 milioane de tone, depăşind "succesul epocal" al regimului Ceauşescu înregistrat real în 1989, de 16,9 milioane de tone. Pariul meu – repet, pentru anul 1991 (că doar nu era să fie dincolo de mandatul meu!) –, Spre deosebire de minciuna ridicolă a producţiei raportate lui Ceauşescu de 40 milioane de tone, a fost unul câştigător. În anul 1991, consumul de carne pe locuitor în România a fost dublu faţă de 1989. Acum, când inflamarea inflaţiei se produce în bună măsură din cauza creşterii preţurilor la alimente, este limpede pentru oricine că neglijarea agriculturii cu scuza că o strategie în acest domeniu n-ar fi altceva decât un "comunism" nu înseamnă decât o condamnabilă iresponsabilitate. Văd perindându-se acum "pe sticlă" o mulţime de politicieni şi chiar oameni de afaceri care propun cu emfază ceea ce refuzau cu dispreţ cu doar trei-patru ani în urmă. Însă între adevăr şi eroare, ca şi între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc. Neaccesarea fondurilor europene, dintre care o bună parte sunt pentru agricultură, arată că orice adevăr batjocorit se transformă într-o eroare dureroasă care nu poate fi mascată de nici un fel de minciună gogonată. Prin simplul fapt al unor politici bezmetice întoarse cu spatele la rea­litate şi privind doar la interesele proprii suntem aruncaţi înapoi în, dacă nu chiar din, istorie. Suntem reduşi la un stereotip: ţară cu posibilităţi, dar săracă şi prost condusă. Şi ca să-mi vărs tot năduful, parcă suntem blestemaţi cu impotenţa de a ne croi un destin demn şi prosper.

În iunie 2006 scriam ceea ce, din nefericire, aş scrie şi astăzi: "Nu mai putem naviga în derivă, fără direcţie, discutând interminabil, alungând la nesfârşit orice tentativă de consens, dar acceptând resemnaţi opinia cvasiunanimă că suntem o ţară a corupţiei, fără soluţia ieşirii din adânca sărăcie a celor mai mulţi dintre locuitorii acestei ţări. Nu mai putem continua să risipim cele mai bune zile ale vieţilor noastre ca şi cum timpul nu s-ar scurge, ca şi cum poate chiar Dumnezeu va opri istoria în loc, să aştepte ca România noastră să-şi depăşească dezamăgirea perpetuă. România se schimbă, ni se spune foarte des de oameni interesaţi să fie acceptate noile deprinderi de a face orice pentru ca banul să hotărască tot. România se schimbă, desigur, dar nu în mai bine".

×