Un exerciţiu retoric inutil

Gabriela Firea, realizatoarea emisiunii Ştirea zilei, a pus drept titlu ediţiei de luni, 9 martie 2009, dedicată Mesajului adresat Parlamentului de Traian Băsescu, o întrebare: Ce-a vrut să spună Băsescu? Ca invitat al fiecărei ediţii de luni a emisiunii, întrebarea m-a pus în mare încurcătură. Despre prerogativa de a adresa mesaje Parlamentului, Constituţia spune doar atât prin articolul 88:

“Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii”.

Descumpăniţi de absenţa unei probleme centrale a Mesajului de luni, 9 martie 2009, liderii Coaliţiei de guvernare s-au grăbit să vadă în momentul din Parlament ceva în genul Mesajului despre starea naţiunii ţinut de preşedintele american în faţa Congresului.

Să te ferească Dumnezeu de limba care se îndoaie după interes.

E în stare să înfăţişeze drept Fecioara Maria până şi o fată de pe şoseaua de centură. Interesul liderilor PSD şi PD-L e de a-l gâdila pe Traian Băsescu la părţile moi ale personalităţii.

Biciuiţi de acest interes, dependent de altul, mult mai important – cel de a fi lăsaţi de domnul preşedinte să-şi lingă mai departe degetele de mierea Puterii –, liderii Coaliţiei de guvernare au scos din pălăria de scamatori politici iepuraşul cu starea naţiunii.

Dacă acesta ar fi sensul mesajelor la care e îndreptăţit preşedintele, mai mult ca sigur Constituţia l-ar fi definit, impunând şi un moment anume, ca la americani. În realitate, introducând această prevedere – a Mesajului adresat Parlamentului –, s-a ţinut cont de caracterul republicii noastre: cel de republică semiprezidenţială.

Lipsit de prerogative în domeniul administrării, care revine exclusiv Guvernului, preşedintelui i s-a pus la dispoziţie, pentru a interveni, instrumentul Mesajului adresat Parlamentului.

Se înţelege astfel că preşedintele cere Parlamentului dreptul de a adresa un Mesaj în două condiţii:

1) Când în realitatea ţării s-a ivit o situaţie dramatică, pe cale să afecteze interesul naţional;

2) Când celelalte instituţii ale statului de drept – Guvernul, Parlamentul – nu sesizează această situaţie sau, dacă o sesizează, nu vor s-o rezolve.

În aceste condiţii, Mesajul adresat Parlamentului e văzut ca un instrument – unul dintre puţinele instrumente – încredinţat preşedintelui pentru a interveni în realitatea internă a ţării.

Un Mesaj al preşedintelui e receptat ca spunând ceva, aşadar, doar când opinia publică e conştientă de existenţa unei probleme dramatice, dar mai ales când între preşedinte şi celelalte instituţii se întrevăd divergenţe.

Prin asta se explică, de exemplu, interesul stârnit pe vremea guvernării Tăriceanu de Mesajele adresate de Traian Băsescu Parlamentului.

Se ştia că preşedintele e în conflict cu Guvernul şi Parlamentul.

Mesajul era identificat ca o formulă prin care preşedintele îşi expunea celor două instituţii propria poziţie.

Realităţile s-au schimbat spectaculos după formarea Coaliţiei PD-L – PSD. Creaţie exclusivă a lui Traian Băsescu, majoritatea zdrobitoare din Parlament nu îi mai e ostilă lui Traian Băsescu. Plasarea în fruntea Guvernului a unui premier de plastilină, gata să se moaie după cum dogoreşte  preşedintele, dominarea Executivului de liderii de gumilastic ai PD-L, complicitatea mai mult sau mai puţin tăcută a liderilor PSD l-au transformat pe Traian Băsescu într-un Nicolae Ceauşescu al Guvernului Dăscălescu.

Nu se mai poate vorbi despre o poziţie a Guvernului şi Parlamentului diferită de cea a lui Traian Băsescu, din simplul fapt că Traian Băsescu e şeful Parlamentului şi şeful Guvernului.

În aceste condiţii, instrumentul Mesajului adresat Parlamentului e nu numai inutil, dar şi ipocrit. Ce nevoie mai e ca preşedintele să-şi expună poziţia în legătură cu problemele geo-politice ale naţiunii câtă vreme Parlamentul şi Guvernul lucrează de zor la transpunerea în practică a indicaţiilor prezidenţiale?

Prin Mesajul de luni, 9 martie 2009, Traian Băsescu a pledat pentru reformarea statului, reducerea birocraţiei, un acord cu FMI.

Dar atât Guvernul, cât şi Parlamentul lucrează deja la transpunerea în practică a soluţiilor avansate de Traian Băsescu.

Ar fi fost nevoie de o intervenţie prezidenţială prin intermediul Mesajului dacă Guvernul şi Parlamentul s-ar fi confruntat cu probleme uriaşe în concretizarea acestor obiective. Atunci s-ar fi impus o intervenţie publică a preşedintelui în ipostaza sa de mediator între stat şi societate.

Dar şi atunci, instrumentul de intervenţie ar fi fost altul – o declaraţie de presă, un interviu –, în nici un caz Mesajul adresat Parlamentului.

Ce-a vrut să ne spună Traian Băsescu prin Mesajul de luni, 9 martie 2009?

Că regretă într-un fel vremurile când avea o poziţie diferită de cea a Guvernului şi a Parlamentului.

Pentru că atunci era nu numai interesant, dar şi ascultat de opinia publică.