Un independent la Cotroceni?

Ca şi în cazul lui Radu Duda, de a cărui retragere din cursă n-avem cuvinte pentru a ne putea exprima regretul, Sorin Oprescu e un independent veritabil.

Luni, 5 octombrie, în toiul grevei bugetarilor, sprijinită de PSD, Sorin Oprescu şi-a anunţat candidatura ca independent la Preşedinţia României. Din perspectiva anilor postdecembrişti, intrarea unui independent în cursa pentru Cotroceni nu e o noutate. Şi în 1990, şi în 1992, 1996, 2000 şi 2004, scrutinul prezidenţial a numărat şi concurenţi independenţi. În prima parte a lui 2009 şi-a anunţat, ba chiar şi-a lansat candidatura, ca independent, Radu Duda.

În toţi cei cinci ani electorali de până acum, lansarea candidaţilor independenţi n-a stârnit cine ştie ce impact mediatic. Lansarea lui Sorin Oprescu în cursa prezidenţială a fost tratată de ziare şi televiziuni ca un moment ieşit din comun. Realitatea TV a transmis integral discursul lui Sorin Oprescu. Antena 3 doar o parte. Având însă în vedere că Antena 3 e televiziunea Alianţei PSD-PC şi că Alianţa are un candidat propriu - Mircea Geoană - faptul de a transmite măcar o parte din discurs dezvăluie conştiinţa unui eveniment de excepţie. Din lupta dintre nevoia de rating şi nevoia de a-l sprijini pe
Mircea Geoană, Antena 3 a ajuns la un compromis: nici tot Discursul, să nu se supere Mircea Geoană, nici deloc, să nu se supere ratingul. La jurnalele de seară, televiziunile generaliste au dat ştiri cu lansarea lui Sorin Oprescu. A făcut-o până şi TVR, deşi postul public de televiziune face parte, după cum ne dovedeşte recenta decizie a CNA, din Coaliţia politică mediatică: Jos Băsescu! Atât în paginile scrise, cât şi în studiourile tv, jurnalişti, lideri de opinie, băgători de seamă au comentat lansarea, cât şi discursul.

Evident, cauza noutăţii ivite în abordarea mediatică a candidatului independent trebuie căutată în noutatea întruchipată de scrutinul prezidenţial din 2009.

Întâia oară după 1990, scrutinul prezidenţial nu e dublat de cel parlamentar. În abordarea unei candidaturi, accentul cade aproape exclusiv pe om, chiar dacă în unele cazuri - Mircea Geoană, Crin Antonescu - partidul e cel care luptă pentru el.

În concentrarea atenţiei asupra omului, un rol important îl joacă şi cazul Traian Băsescu. Deşi Traian Băsescu trece drept candidat PD-L, Coaliţia politico-mediatică anti-Băsescu şi-a fixat atenţia pe omul Traian Băsescu. Şi nu numai pentru că însuşi Traian Băsescu face figura de candidat niţel depărtat de partid, dar şi pentru că atât PSD, cât şi PNL nu vor să-şi rupă toate punţile cu PD-L, formaţiune majoritară în Parlament.

O altă explicaţie trimite la personalitatea lui Sorin Oprescu. Deşi plecat din PSD, la timp, înainte ca partidul să fie acaparat de Marian Vanghelie, Sorin Oprescu e un om politic veritabil. Înfrângând scepticismul multora, inclusiv al subsemnatului, Sorin Oprescu a reuşit ca independent să-l bată în confruntarea pentru Primăria Bucureştilor pe Vasile Blaga, candidatul unui partid de maşinăria PD-L. Intrarea în campanie şi campania propriu-zisă au dezvăluit surprinzătoare mijloace electorale, multe dintre ele deosebit de originale, în contrast flagrant cu mijloacele rutiniere, folosite de candidaţii PD-L şi ai PSD.

Dat fiind că victoria de la Bucureşti a fost văzută şi ca una a unui independent, candidatura de la Preşedinţie, tot ca independent, s-a bucurat de o aşteptare mediatică ieşită din comun. Pe baza unor şovăieli mai mult sau mai puţin tactice, ziarele şi televiziunile au vorbit despre candidatul Sorin Oprescu cu mult înaintea lansării de luni, 5 octombrie 2009.

Asemenea lui Ion Iliescu, Traian Băsescu, Adrian Năstase, personalităţi puternice ale scenei noastre politice, Sorin Oprescu stârneşte fie simpatie, fie antipatie în rândurile liderilor de opinie. Nu numai că indiferenţă nu este, dar mai mult ca şi în cazul celorlalte personalităţi, antipatiile sunt violente.

Sub puterea acestor antipatii, unii au încercat să ne convingă că Sorin Oprescu nu e un indepedent. S-a invocat drept argument faptul că beneficiază de o anume maşinărie, făcută să funcţioneze de diferite instituţii şi personalităţi. E o observaţie tendenţioasă.

Ca şi în cazul lui Radu Duda, de a cărui retragere din cursă n-avem cuvinte pentru a ne putea exprima regretul, Sorin Oprescu e un independent veritabil. Prin aceasta înţelegând un candidat care nu beneficiază de sprijinul unui partid, fie el cât de mic. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu, în ciuda efortului de a se înfăţişa drept independent, se bucură de sprijinul unui partid. Desigur, spre deosebire de Mircea Geoană şi Crin Antonescu, Traian Băsescu nu depinde de nici un partid. Altfel spus, candidatura sa n-a avut nevoie, ca în cazul lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu, de binecuvântarea baronilor centrali şi locali şi - prin aceasta, dacă va obţine un nou mandat, nu va fi suspectat că va fi obligat să-l pună pe Marian Vanghelie director la SRI sau Relu Fenechiu, procuror-şef la DNA.

Totuşi, aşa cum s-a văzut şi din acest mandat, ca preşedinte, Traian Băsescu a avut la îndemână un partid precum PD-L. E ceea ce s-a întâmplat cu toţi preşedinţii de până acum - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. E ceea ce se va întâmpla şi dacă va ajunge la Cotroceni Mircea Geoană sau Crin Antonescu. Sorin Oprescu e, din acest punct de vedere, un independent veritabil. Şi orice discuţie despre candidatura lui trebuie să plece de la o chestiune fundamentală pentru România, după experimentul preşedintelui-jucător. Ce fel de preşedinte vrem? Unul care să folosească Republica semiprezidenţială ca pe una prezidenţială? Sau unul care, neavând la dispoziţie un partid, să rămână în hotarele Republicii semiprezidenţiale, apropiind-o de o Republică parlamentară?