Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este bine ca partidele politice isi dau seama ca fara un grad inalt de ocupare a fortei de munca coeziunea sociala se poate eroda dramatic, cu efecte rele pentru insasi democratie. Tema locurilor de munca este fruntasa in pregatirile pentru campania prezidentiala din SUA, in campanii electorale din Europa.
Este de presupus ca cifra de un milion adoptat ca obiectiv de USL priveste locuri de munca pe net, intrucat pe piata muncii apar si dispar job-uri. Este de vazut daca cifra priveste si locuri de munca transferate din economia informala (cum sunt, de pilda, noi contracte de munca anuntate de Guvern, ce sunt un rezultat al penalizarii severe a muncii la negru). Drept este ca a aduce locuri de munca din economia subterana la suprafata este bine din varii motive. Unul ar fi ca astfel se suplimenteaza venituri bugetare prin fiscalizarea unor activitati. O distinctie cheie de facut este intre locuri de munca si persoane ce intra pe piata muncii. Distinctia este importanta intrucat o persoana poate avea avea mai multe slujbe, mai ales daca sunt part-time.
Trebuie spus in acest context ca raportul atat de vehiculat in dezbaterea publica intre populatia activa si cea pensionata nu reflecta realitatea. O parte mare dintre pensionari sunt pe piata muncii, chiar daca in zona gri, sau la negru. Altfel spus, este plauzibil sa credem ca raportul real este in fapt invers. Cei care lucreaza efectiv depasesc 5 milioane de persoane (fata de 4,1 milioane in scripte in primele luni ale lui 2011). La cele 5 milioane s-ar adauga peste 1 milion de persoane care lucreaza cu acte in regula in afara tarii. Participarea pe piata muncii considerabil mai redusa in Romania (sub 57%) fata de alte tari exprima si ponderea mare a populatiei din mediul rural.
Cifra de cel putin 5 milioane persoane active in spatiul economic autohton permite o concluzie: a creste cu un 1milion numarul de locuri de munca, intelese ca numar de persoane, ar echivala cu o sporire cu cca 20% a stocului activ de forta de munca. Daca perioada in care s-ar incerca realizarea acestui obiectiv ar fi de 4 ani ar insemna ca ritmul sa fie de aproximativ 4% anual. Potrivit unor estimari criza financiara/economica a diminuat rata de crestere potentiala sustenabila a economiei de la 5,5%-6% la intre 3,5%-4%. Deci, o fortare a acestei cresteri ar recrea o fragilitate care ar frange, in cele din urma, mersul economiei. Iar aici restrictia majora este legata de deficite externe.
Chiar si in perioada de implozie a economiei romanesti deficitul de cont curent s-a situat in jur de 5% din PIB. Sa folosim 4% rata de crestere anuala a PIB-ului ca parametru. Daca intervalul de timp este de 4 ani, cresterea potentiala a PIB-ului, de cca 20%, ar fi similara cu programata sporire a numarului de persoane angrenate pe piata muncii oficiale (si care nu ar veni din economia subterana). Simplificand mult de dragul argumentatiei si folosind o functie monofactoriala ce utilizeaza numai forta de munca, toata cresterea productiei agregate s-ar datora cresterii fizice a stocului de populatie activa. Este o ipoteza de-a dreptul eroica, intrucat ea implica: ca salariile reale sa stagneze pentru ca orice supliment de PIB sa fie datorat sporirii numarului salariatilor; sa nu fie, in medie, nici o crestere in productivitatea muncii, fiindca, daca s-ar intampla asa ceva, nu ar mai putea fi creat un numar adecvat de locuri de munca; tehnologiile utilizate sa nu se amelioreze in sensul economisirii de forta de munca.
Citește pe Antena3.ro
