A plecat dintre noi Vasile Pilat, unul din membrii de frunte ai Societatii Romane de Economie (SOREC). A fost de o modestie iesita din comun, un exemplu de onestitate intelectuala si dedicatie pentru adevar, un patriot.
Era student cand a izbucnit revolutia din Ungaria, in 1956, si, animat fiind de ideile reformarii sistemului communist, a avut de suferit; a fost nevoit sa-si intrerupa studiile si a facut munca necalificata (a carat mobila) pentru a-si intretine familia. In fine, a fost primit ca documentarist la Institutul de Economie Socialista in anii â60. Vasile Pilat si-a dedicat activitatea analizei sistemului de comanda (comunist), avand un demers tot mai transparent in recomandarile pe care le gasim in scrierile sale: nevoia de reforma economica pe baza mecanismelor de piata. De altfel, cele mai multe din studiile sale nu erau pentru circulatie publica fiind in serii foarte mici - asa-numite caiete de studii. Uneori, stilul era de a "bate saua pentru a intelege iapa"; alteori, concluziile erau evidente. Pilat a facut parte dintr-un grup restrans de economisti care au intretinut flacara sperantei ca reforme sunt posibile si in Romania. Drumurile noastre s-au intalnit cu decenii in urma, cand am ocupat un post de cercetator in acelasi institut. Discutiile informale la care am participat alaturi de un alt mare regretat al SOREC-ului, Ihor Lemnij, au fost repere de atitudine profesionala, de scoala pentru mine, pentru cei mai tineri. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, cu o capacitate analitica prodigioasa si simt deosebit al constructiei rationamentelor Vasile Pilat excela si prin calitatea umana - prin generozitatea pe care o avea fata de ceilalti. Nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit spunand nu atunci cand i se solicita ajutorul. Aceasta generozitate era de deslusit in ochii plini de inteligenta. Discutiile cu Pilat si Lemnij erau veritabile regaluri pentru cei care doreau sa inteleaga si erau mistuiti de cautarea drumului cel bun. Caut sa nu folosesc calificative excesive, ce nu au acoperire in fapte, pentru a contura dimensiunea umana a lui Vasile Pilat. Spun aceasta intrucat, pentru cei din breasla noastra, este cunoscuta prietenia ce ne-a legat aproape un sfert de veac. Prietenia isi avea radacini nu numai in idei si cercetari comune, dar si intr-o atitudine pe care o impartaseam. Ce se discuta in cerc foarte restrans la Institut era continuat afara, in intalniri cu un alt amic, Ilie Serbanescu. Discutam si cu Aurelian Dochia, cu Costea Munteanu sau Alexandru Olteanu (care traieste acum la Londra) in laboratorul profesorului Buium Cotigaru la ASE sau in cel al regretatului profesor Constantin Pintilie. De Vasile Pilat m-a leagat si studiul semnat impreuna in 1984 privind nevoia de reforma economica, analiza care a starnit interes in strainatate si a fost evocat la Europa Libera. Dupa 1989 scena s-a schimbat, dar nu si omul, intrucat Pilat nu avea de ce sa se schimbe! Cu Aurel Iancu, Constantin Pintilie, Costea Munteanu, Aurelian Dochia, subsemnatul, Pilat a fondat Institutul Roman pentru Libera Intreprindere in ianuarie 1990, care este precursor al Societatii Romane de Economie. IRLI a inceput editarea revistei Oeconomica in 1990 si directorul ei a fost Vasile Pilat, pentru 15 ani neintrerupti. Oeconomica este apreciata de multi ca cea mai ilustrativa publicatie autohtona de specialitate pentru perioada tranzitiei in Romania. Lui Vasile Pilat ii datoram enorm pentru ca revista a aparut cu regularitate trimestrial, ca "a crescut" in acesti ani. Societatea Romana de Economie ii datoreaza mult lui Vasile Pilat pentru ca spiritul unei comunitati stiintifice in lumea economica are seva acum si la noi. El a promovat reforma economica in Romania, dar a respins fundamentalismul; a judecat intotdeauna lucrurile prin prisma intereselor economiei romanesti, fiind insa impotriva clientelismului si folosirii interesului public (national) ca paravan pentru urmarirea unor interese de grup. El este unul dintre fondatorii Bursei Romane de Marfuri.Citește pe Antena3.ro