Un pas inainte, doi pasi inapoi

Exista in Romania doua entitati cu varste similare, de peste 100 de ani fiecare: Partidul National Liberal si Banca Nationala. De fapt PNL e cu cinci ani mai batran decat BNR, pentru ca marea burghezie liberala a fost cea care a infiintat Banca Centrala.

Pe timpul comunismului, meritele vechi si noi ale celor indezirabili pentru regim erau puse invariabil pe seama "poporului roman". Alvin Toffler are insa alta parere. El vorbeste de "elitele integratoare", acele forte care programeaza masina politica si doar dau impresia poporului ca el conduce.

Asadar, romanii au aratat ca sunt o natie brava inca din vremea voievozilor Basarabi si Musatini, dar Romania a devenit independenta abia in 1877, in timpul regelui Carol. Abia atunci a batut moneda proprie, si asta doar dupa unirea capitalurilor in jurul Partidului National Liberal. Iar pentru ca aceste capitaluri trebuiau sa dea tarii un sens de dezvoltare, zarafii care schimbau mahmudelele in franci ori camatarii care-i executau pe datornici pana la ultimul firfiric au cedat locul bancherilor. In 1880 a aparut Banca Nationala a Romaniei.

Oricine a auzit de Carol I, primul rege al Romaniei si la fel de bine se stie cine a fost fondatorul Partidului National Liberal: Ion C. Bratianu. Dar daca politicienii isi pot aroga usor meritul independentei nationale, succesul financiar nu poate fi atribuit decat managerului: Eugeniu Carada. El a fost vizionarul care a pus la lucru potentialul viitorului (biletele ipotecare), cu care s-a finantat razboiul din 1877, s-a construit infrastructura (caile ferate) si, cel putin pentru o vreme, nu s-a concesionat principala bogatie a regatului: campurile petroliere.

Fireste insa, ca orice om mare care a pus interesul national, mai presus de mizele marunte, Carada n-a fost iubit de "baronii locali" ai vremii. Marea boierime n-a scapat nici un prilej sa-l gratuleze cu apelativul de "sef al Ocultei" (loja masonica nationala), uitand parca prea usor ca au acceptat o suta de ani de domnie fanariota numai pentru a-si pastra privilegiile. Din nefericire pentru ei, dupa ultima realizare a elitei - Unirea de la 1918 - partidul marilor latifundiari a disparut. Elita liberala impunea noua ordine, iar principalul mijloc de a o face era Banca Nationala.

Oricum ar fi, trecerea de la mahmudea la leul romanesc a facut-o educatia, cel mai important capital autohton si principala materie prima cu care s-a cladit elita. Asa se explica insistenta cu care burghezia isi trimitea fiii la Paris sau Berlin ca sa se faca bancheri ori sa devina industriasi.

Da, dar stiti ce s-a intamplat in cele din urma cu elita romaneasca? Munca inaintasilor a fost aruncata la canal - Canalul Dunarea-Marea Neagra - , acolo unde si-au gasit sfarsitul in anii ’50 bancherii si industriasii Romaniei.

Iar daca cele spuse despre ce-am fost si ce-am ajuns vi se par exagerate, postulatele lui Eugeniu Carada din 1867 raman valabile si astazi: "Criza noastra financiara nu provine atat din lipsa resurselor, cat din lipsa spiritului unei adevarate economii in bugetul cheltuielilor noastre, din reaua si nedreapta noastra sistema de impozite, din legile vicioase de perceptiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauza comertul si industria tarii sunt in decadere. Vom imbunatati finantele noastre, mai cu deosebire indata ce vom organiza creditul prin banci agricole si comerciale, care sa ridice comertul, industria, agricultura; sa redea viata prin stimularea si inlesnirea tranzactiilor private, precum si a lucrarilor publice ale Statului si ale judetelor. Fara un comert, fara o industrie prospera, un stat nu poate inainta; fara cai de comunicare si institute de credit, acelea nu pot prospera. A constitui dar creditul, a completa sistema noastra de sosele este mijlocul cel mai bun de a inlesni producerea, de a ieftini exportarea productelor noastre. Cu acest mod de viata dat agriculturii si industriei noastre, vom mari avutia particulara si prin aceasta chiar vom inmulti si resursele tezaurului public".

Iata deci ca exista si o traditie care nu s-a pierdut. Din pacate, nu e vorba de cea impusa de elitele din timpul regelui Carol I, ci de obiceiurile din vremea mahmudelei si firfiricului, din timpurile cand zarafii si camatarii faceau legea in tarile romane. Dupa 60 de ani de comunism si postcomunism am ajuns la mentalitatea din urma cu un secol si jumatate.