Un pas istoric pentru Europa

În anul de graţie 2008, luna mai, Parlamentul European a decis pentru prima oară în istoria UE ca la stabilirea programului său de lucru să ţină seama de data Paştelui ortodox. Astfel, în 2009, lunea de după Paştele ortodox va fi zi nelucrătoare. Se adaugă zilele libere de după încheierea activităţii europarlamentare din Săptămîna Mare, respectiv vineri şi sîmbătă.

În anul de graţie 2008, luna mai, Parlamentul European a decis pentru prima oară în istoria UE ca la stabilirea programului său de lucru să ţină seama de data Paştelui ortodox. Astfel, în 2009, lunea de după Paştele ortodox va fi zi nelucrătoare. Se adaugă zilele libere de după încheierea activităţii europarlamentare din Săptămîna Mare, respectiv vineri şi sîmbătă.

Din punct de vedere tehnic, modificarea este minoră. Din perspectiva simbolică, dar şi a progresului ideii europene, pasul este uriaş. "Bătălia pentru prima zi a Săptămînii Luminate" a fost lungă şi infinit mai dură decît se poate imagina. Ea a avut de învins întunericul prostiei, răutăţii şi prejudecăţilor, al narcisismului arogant şi al exclusivismului miop care domină încă minţile multor europeni, altminteri declaraţi apostoli ai Europei unite.

O dată cu intrarea Greciei – stat avînd o populaţie majoritar creştin-ortodoxă – în UE, europarlamentarii aleşi în această "circumscripţie" au solicitat ca principala lor sărbătoare religioasă să fie respectată la fel cum se întîmplă în cazul Paştelui catolic şi protestant. Au fost refuzaţi. Parlamentul avea mult de lucru şi nu era timp pentru "vacanţe" suplimentare!

Sosirea românilor şi bulgarilor a mărit considerabil numărul ortodocşilor în totalul populaţiei UE. Ei se adăugau nu doar grecilor, ci şi ortodocşilor din societăţile occidentale sau nordice, predominant catolice ori protestante. Aceasta într-o Europă post-westfaliană, unde principiul potrivit căruia religia conducătorului politic determina religia supuşilor şi deci religia oficială a statului era înlocuit cu principiul laicităţii, cerînd tratamentul egal al tuturor religiilor şi protecţie statală egală pentru toţi cetăţenii, indiferent de credinţa lor. Problema este că, în ciuda creşterii numărului lor, ortodocşii rămîn o minoritate la nivelul UE. O Uniune în care obţinerea calităţii de membru este condiţionată totuşi de protecţia minorităţilor în statele-naţiune candidate. Respectul pentru drepturile minorităţilor este înscris în Tratatul de reformă de la Lisabona (document cu valoare constituţională), dar în general se înţelege că menţiunea respectivă se referă la statele naţionale membre, iar nu la UE în ansamblul său. La urma urmelor, zic suveraniştii, UE nu este un superstat, ci doar o confederaţie de state.

Refuzul Parlamentului European de a reflecta oficial data Paştelui ortodox în programul său de lucru a pus în discuţie măsura în care principiile laicităţii, protecţiei minorităţilor şi nediscriminării se aplică şi la nivel european, dincolo de recunoaşterea lor obligatorie în interiorul statelor membre. Sînt oare aceste principii, născute în evoluţia democraţiei naţionale, şi valori fundamentale ale unei democraţii transnaţionale? Şi dacă răspunsul ar fi pozitiv, este oare UE deja o asemenea democraţie?

Abia într-un asemenea context apare dramatismul dezbaterii şi explicaţia opoziţiei încrîncenate faţă de pretenţia aparent banală a creştin-ortodocşilor. Propunerile acestora au fost respinse, uneori cu iritare, la toate nivelurile: grupurile politice, Biroul PE, Conferinţa Preşedinţilor, Plenul. În anul 2008, declarat "An al dialogului intercultural", Parlamentul European, instituţia cu cea mai mare legitimitate democratică a UE, părea incapabil să poarte un atare dialog în chiar sînul societăţii europene. "Europenii" erau gata să dialogheze cu alţii; nu şi între ei.

În momentul votului final, un amendament oral promovat de liderii grupurilor popular şi socialist a schimbat situaţia în sensul respectului pentru Paştele ortodox. Anterior, în preziua votului, printr-o scrisoare circulară, social-democraţii români subliniau că disputa nu se referă la programul de lucru care trebuie adoptat prin votul majorităţii şi nici nu îşi are originea în religiozitatea românilor, grecilor şi bulgarilor. Parlamentul European era chemat să se pronunţe dacă, în calitate de cetăţeni europeni şi în condiţiile proclamării oficiale a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, ortodocşii beneficiază – cu titlu individual şi ca membri ai unei comunităţi confesionale – de regimul laicităţii, protecţiei minorităţilor şi nondiscriminării. Făcînd pentru prima dată aplicarea acestor principii în plan transnaţional şi înţelegînd că minoritatea ortodocşilor şi-ar putea apăra în faţa Curţii Europene de Justiţie drepturile încălcate, PE a adoptat decizia sa. Ea este istorică, întrucît implică recunoaşterea unui popor european şi a unei ordini europene transnaţionale.

Desigur, aceeaşi soluţie ar trebui observată şi în cazul altor minorităţi europene. În special evreii şi musulmanii. Este vorba de doar cîteva zile. Un pas mic pentru Parlament; un pas istoric pentru Europa!