Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trenul aderării l-am prins. Călătorim deja in Uniunea Europeană. Desigur, ar fi fost dramatic dacă ratam data de 1 ianuarie 2007. Fiecare zi de intărziere ne-ar fi costat scump. Ne-a ajutat insă Dumnezeu şi n-am ratat-o.
Dar incotro călătorim? Ca să prindem un alt tren, după care alergăm de multă vreme. Trenul dezvoltării şi bunăstării.
A trecut ceva timp de cănd naţia romănă a inceput să fie preocupată de acest tren. La cumpăna dintre două veacuri explozive, al XIX-lea şi al XX-lea, un mare istoric romăn, A.D. Xenopol, a fundamentat o mare idee. El s-a dovedit preocupat de imensul decalaj, in planul progresului economic, dintre Romănia şi ţările dezvoltate. In faţa unei probleme atăt de grave, a propus o soluţie ce nu a prins viaţă decăt rareori, de-a lungul timpului. Şi numai pe termen scurt. Dar avem şanse mari, acum, in Uniunea Europeană, să vedem inrădăcinată această idee in economia noastră.
Scria Xenopol: in trenul rapid al timpului să ne urcăm din gara prezentului. Istoricul şi-a formulat teza in plină epocă a expansiunii economice. In Vestul Europei, trenul industrializării gonea spre viitor. Omenirea intra in secolul vitezei şi ţările industrializate conduceau cursa. Xenopol nota că: "Romănia a pierdut trenul dezvoltării economice şi bunăstării". Afirmaţia a trezit multe comentarii. Unii au interpretat-o greşit. I s-a atribuit lui Xenopol o atitudine pesimistă faţă de viitor. Mai ales că pierderea trenului dezvoltării economice şi bunăstării echivala cu o condamnare fără drept de apel a Romăniei la inapoiere şi sărăcie. O cercetare atentă a operei lui Xenopol duce insă la alte concluzii. Istoricul promova o idee originală. Nu credea in posibilitatea ajungerii din urmă a trenului ce prinsese deja viteză. Vedea insă o altă cale. Cea a conlucrării cu ţările dezvoltate, pentru ca şi ţări in dezvoltare să fie ajutate să urce in tren. Din mers.
Peste ani, in zona noastră, in loc de conlucrare am avut parte de confruntare. Iar ajungerea din urmă a ţărilor avansate avea să devină o obsesie. Au fost mulţi cei ce s-au lăsat obsedaţi de recuperarea decalajelor economice prin confruntare. Hrusciov lansase o formulă romantică: "America cea iute de picior o vom ajunge şi o vom intrece". Nicolae Ceauşescu avea şi el iluzia ajungerii din urmă a ţărilor dezvoltate. Şi găndea că găsise metoda: o rată ridicată a acumulării. El işi imagina că trenul ce goneşte spre viitor, in care se află ţările avansate, poate fi prins din urmă şi depăşit. Soluţia pe care o preconiza, in cazul Romăniei, era repartizarea pentru dezvoltare, din venitul naţional, a cel puţin 30 de procente. Dar nici absolutizarea acumulării, in care Ceauşescu avea o incredere nelimitată, nici avăntul forţat al maselor nu reprezentau calea cea bună. Pentru că sfidau legile timpului şi legile progresului economic.
"Nimeni nu poate să facă tot ce vrea" - scria Xenopol. Mai ales dacă incalcă legile economice obiective. Istoricului ii era clar că "un popor care vrea să propăşească trebuie să pătrundă insuşirile lucrurilor, să fie in armonie cu legile dezvoltării". O astfel de lege este şi aceea că ţările avansate nu stau pe loc. Aşa că nu prin "refacerea drumului" vom prospera. Nu prin "a lua totul de la capăt, din gara zero", de acolo de unde au pornit in Vest temerarii inceputurilor. Nu de la impulsionarea mastodonţilor siderurgici, a industriilor energofage şi mari consumatoare de materii prime. Nu pe astfel de căi vom ajunge la lichidarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate. Pentru că am pierde inutil timpul. Şi consecinţele n-ar putea fi decăt catastrofale.
Xenopol găndea că intr-adevăr am putea să ne urcăm in tren din mers, acolo unde a ajuns. Numai că trenul s-a schimbat.
Alte principii, o altă optică, necunoscute pănă acum, deschid drumuri largi spre viitor. Dar pe aceste drumuri se circulă cu viteze diferite. Decalajele economice au devenit şi mai mari decăt in trecut.
A pierdut Romănia trenul? L-a pierdut... dar acum poate să-l prindă. Nu alergănd in urma lui.
Şi nici "refăcănd" drumul pe care l-au parcurs, timp de mai multe sute de ani, ţările care intră intr-o nouă societate: cea informaţională. Ci urcăndu-ne in tren intr-o gară in care, astăzi, opreşte in mod obişnuit.
Niciodată, pănă acum, istoricii şi analiştii economici n-au inţeles cum ar putea Romănia să se urce in tren intr-o astfel de gară. Acum, insă, avem dezlegarea problemei. Uniunea Europeană ne poate ajuta să invingem timpul. Intr-o cursă pe "scurtătură", parcursă cu un tren special: trenul integrării europene.
⦠Deja călătorim. Suntem in trenul de Bruxelles. Trenul a plecat la timp, la 1 ianuarie 2007, mergănd pe traseul scurt convenit cu Uniunea Europeană. Avem deci şansa ca, in gara Bruxelles, să prindem rapidul după care alergăm de 150 de ani. In direcţia dezvoltării economice şi bunăstării.
