Un vis cu portofele

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

De la un timp, domnul Păun visează că gă­seşte portofele cu acte şi bani. E greu de spus ce-ar face domnul Păun dacă ar găsi cu adevăratelea un portofel, însă noap­tea, ştiind că e doar un vis, are tot felul de probleme de conştiinţă. Ar vrea să opreas­că banii, dar să le înapoieze pă­gu­ba­şilor actele, numai că portofelele pe care le visează domnul Păun conţin sume mici.

Deşi toate astea se petrec în somn, dom­nul Păun îşi dă seama că nu poate visa portofele cu mai mult de o sută de lei în ele. De regulă, visează bancnote mototolite şi totaluri chinuite: treizeci şi patru de lei şi cincisprezece bani, şaizeci şi doi de lei şi patruzeci de bani... O singură da­tă a găsit – în vis bineînţeles – un portofel gros, burduşit cu bani, dar s-a temut că o să aibă probleme cu poliţia sau cu persoana care l-a pierdut şi şi-a modificat visul, astfel ca banii să fie chinezeşti sau de genul ăsta. Să nu merite adică să-şi facă probleme de conştiinţă.

Dându-şi seama că poate umbla la vise, domnul Păun şi-a propus să găsească niş­te sume mai mari, cu care să-şi plă­teas­că restanţele la întreţinere. În somn, desi­gur. Dar nu-i de colea să scapi ju­mă­tate din zi de coşmarul banilor de în­tre­ţi­ne­re. Dacă visezi c-ai găsit portofelul pe la mie­zul nopţii, plăteşti şi-ţi rămân până di­mi­nea­ţa încă şase ore în care poţi să visezi şi alte lucruri plăcute. De exemplu, că-i pui mâna pe fund doamnei An­dro­nes­cu, în lift, iar ea zâmbeşte şme­che­reş­te şi spune, aşa, ca o provocare: Domnu’ Păun, domnu' Păun, ce crai mare îmi mai eşti!

În cursul zilei, se întâmplă un lucru ciudat. Domnul Păun se nimereşte în lift cu doamna Andronescu, despre care se ştie că are o relaţie cu poştaşul, iar aceasta, ca şi cum ar avea cunoştinţă de ce a visat dumnealui cu o noapte în urmă, îi aruncă o privire cruntă. Cum s-ar zice, pune-ţi pofta-n cui!

În vis, domnul Păun se ocupă întâi de portofelul cu bani puţini, cu numai optzeci şi patru de lei şi zece bani, apoi mută visul în lift, unde are o discuţie extrem de ciudată cu doamna Andronescu. Suntem oameni în etate, spune ea, avem copii mari, ne facem de râs. Tâmpiţi mai sunt bărbaţii, spune doamna Andronescu ţinând sacoşa în dreptul fundului, ca să nu existe tentaţia. De când suntem noi vecini, domnu' Păun? De treizeci de ani, nu? Ţi-au trebuit treizeci de ani ca să-mi faci avansuri? Şi unde, în vis! Că în lift nu prea te văd în stare!

Profund afectat de dialog, domnul Păun n-a mai visat decât portofele, dar cu sume şi mai mici. Ziua se gândea că ar fi fost bine să viseze că găseşte genţi diplomat pline cu dolari sau un geamantan îndesat cu teancuri de euro, în hârtii de câte o sută, ca să se aleagă cumva, ori, ori, fie şi în somn. Dar noaptea îi ieşeau în cale doar portofele de pensionari, având în ele talonul, chitanţe de întreţinere şi cel mult bani de o bere. Într-o noapte, în vis, desigur, domnul Păun a găsit într-un portofel de plastic, scorojit, aparţinând unui vecin de la cealaltă scară a blocului, fotografia doamnei Andronescu, fapt care spunea că nu era singurul bântuit de vise erotice cu rază mică de acţiune. Deci, e adevărat ce zice lumea de ea, a zis domnul Păun rupând în vis fotografia, dar păstrând ca de obicei banii. De astă dată fără procese de conştiinţă.