x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Unde sunt banii, domnule Ungureanu?

Unde sunt banii, domnule Ungureanu?

05 Mar 2012   •   11:13


Guvernul pe care l-a preluat Mihai Razvan Ungureanu s-a angajat in fata natiunii ca, in acest an, sa obtina de la Uniunea Europeana 6 miliarde de euro, pentru toate categoriile de proiecte finantate in acest fel. Si nu numai in fata natiunii opereaza acest angajament. Ci si in raporturile cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Daca Executivul mostenit sau oferit in plic inchis de catre domnul Ungureanu nu reuseste sa obtina acesti bani, nu vom vorbi doar inca de un esec rasunator al administratiei PDL. Ci si despre rasturnarea unor indicatori importanti vizand cresterea economica. Si ce constatam astazi?

In luna ianuarie, din cei 6 miliarde de euro, la care Guvernul s-a anagajat pentru anul 2012, nu a intrat in Romania nici macar un euro. A trecut si luna februarie. Rezultatul este identic. Adica zero absolut. Din cele 6 miliarde promise de Guvern, daca facem o medie, ar fi trebuit sa incasam, pana acum, un miliard. Unde sunt banii, domnule Ungureanu? Cine raspunde, dincolo de persoana primului ministru, pentru esecul acestor 2 luni?

Coincidenta sau nu, pana acum, de cand suntem membri ai Uniunii Europene, am platit, in aceasta calitate, circa 6 miliarde de euro. Rata absorbtiei fondurilor europene, care ne plaseaza pe ultimul loc, a fost atat de mica pana in prezent, incat nu am reusit sa recuperam nici macar a zecea parte din suma platita pentru a face parte din acest club select. De ce a intrat Romania in Uniunea Europeana? In primul si in primul rand, pentru a se dezvolta economic in mod accelerat si a ridica nivelul de viata al romanilor la standarde europene. Abia apoi sunt celelalte interese legate de politica, de justitie, de siguranta nationala. Din perspectiva absorbtiei fondurilor europene, anii de guvernare PDL au fost si sunt decisivi. Este exact perioada in care, in mod normal, Romania ar fi trebuit sa incaseze sume din ce in ce mai mari din fondul de 18 miliarde de euro, pus la dispozitia noastra pana in 2015. Ideal ar fi fost ca, invatand din experienta Poloniei, sa atingem o rata a absorbtiei de suta la suta. Ar fi fost extrem de simplu ca Guvernul Boc sa solicite asistenta Guvernului polonez. Ar fi primit-o cu certitudine. Iar astazi poate ca nu am mai fi fost nici in situatia de a fi datori Fondului Monetar International, Bancii Mondiale si Uniunii Europene, si nici in situatia, inca si mai rea, in care, lunar, angajam imprumuturi de miliarde de pe piata americana, pentru care vom plati dobanzi destul de ridicate. Si asta dupa ce, in 2010 si mai ales in 2011, tot sub forma de imprumuturi, am tocat, pe langa banii FMI, BM si UE, inca vreo 20 de miliarde imprumutate de la banci.

Eu nu inteleg nici in ruptul capului ce face fostul comisar european si fostul consilier prezidential, Leonard Orban, in calitatea sa de ministru al fondurilor europene. Ca doamna Udrea, cand s-a ocupat, nu s-a ocupat de fapt de atragerea acestor fonduri, este un fapt dovedit. Dar Leonard Orban, cand a fost, sub Guvernul Boc, instalat ministru si apoi pastrat in aceeasi calitate, sub motiv ca este un mare specialist, si in Guvernul Ungureanu, a fost fixat acolo in schimbul angajamentului ca situatia se va remedia. Si nu s-a intamplat asa. Rezultatele domnului Leonard Orban sunt un zero, cum precizam mai sus, absolut. Daca este impiedicat sa lucreze, de ce nu demisioneaza? Daca nu este impiedicat, de ce nu lucreaza? Unde sunt banii?

Sursa: CorectNews

×