Unitate de monolit în jurul conducătorului iubit

Cabinetul Emil Boc s-a născut la Cotroceni, moşit şi năşit de Traian Băsescu. Nu este rezultatul unor accidente de parcurs, ci o creaţie conformă cu proiectul preşedintelui-jucător. O creaţie care îi oferă pe tavă o porţie regească de putere executivă. Şi când spun regească nu mă gândesc la monarhia constituţională...

Traian Băsescu şi-a realizat visul: are un premier care nu-i iese din cuvânt şi o majoritate parlamentară pe care ar fi invidiat-o şi Ion Iliescu la începutul anilor ’90. Nici o voce rebelă nu ameninţă “unitatea de monolit” a partidului prezidenţial. Zvonurile despre marginalizarea “greilor” din PD-L s-au dovedit eronate. Simple intoxicări. Vechea garnitură de la conducerea PD nu a fost trasă pe linie moartă, ba chiar a primit cele mai importante portofolii ale Guvernului Boc. Începând cu Economia şi Finanţele, gestionate de tandemul “Marmosim” Videanu-Pogea. Berceanu, susţinătorul mineritului cu cianuri de la Roşia Montană, şi-a primit înapoi fotoliul de la Transporturi. Nici Blaga nu a fost lăsat pe dinafară. Chiar dacă nu a mai prins Internele, a obţinut totuşi un minister foarte interesant: Lucrările Publice. Aşadar, nici vorbă de schisme în PD-L.

Şi mai tras de păr mi se pare scenariul ipoteticei “disidenţe” a lui Theodor Stolojan. Avansat insistent în ultima vreme, el este doar o perdea de fum aruncată în ochii electoratului. Mai transparentă decât celebra “răpire din Irak”. Vedem acum că nu pentru promovarea “tinerilor politicieni” a făcut Stolojan controversatul pas înapoi. Scuza era oricum penibilă. Atunci care au fost motivele retragerii sale intempestive?

Cică “dragă Stolo” ar fi fost indispus de alianţa “imorală” cu PSD. Ştia însă cine urmau să-i fie partenerii de guvernare încă de când acceptase desemnarea pentru funcţia de premier. Nu avea cum să-şi facă iluzii cu privire la libertatea sa de a-şi alege miniştrii. Nici nu a dat semne că ar fi interesat de acest lucru. Absenţa sa din prima echipă de negociatori a PD-L a părut extrem de bizară.

Şi mai bizară a fost seninătatea cu care a acceptat Traian Băsescu vestea “răzgândirii” lui Stolojan. Dacă gestul nu era convenit de comun acord, preşedintele ar fi avut toate motivele să se simtă groaznic trădat. Lăsat baltă, la greu, de omul în care crezuse. Expus ridicolului. “Sunt puţin trist”, s-a mulţumit să comenteze şeful statului. În loc de vreo aluzie la lipsa de responsabilitate, Băsescu a elogiat încă o dată marile calităţi ale vechiului său prieten. Prezentându-l pe Emil Boc ca pe o soluţie de avarie, lipsit de “anvergura lui Stolojan”. Ai fi zis că primarul Clujului călcase pe bec, nu primul nominalizat al Cotroceniului.

În mod evident, preşedintele nu s-a supărat pe “dragă Stolo”. La fel de limpede e faptul că nu probleme de sănătate au stat în spatele acestei misterioase retrageri. Spre deosebire de 2004, boala nu a fost acum nici măcar mimată. Stolojan nu s-a refugiat în vreun sanatoriu, nu a plecat în vacanţă, nu s-a încuiat în casă. Dimpotrivă, a început brusc să negocieze în numele partidului. Vioi şi deloc depresiv. I s-a oferit şi o funcţie de consilier guvernamental. Semn că nu şi-a dezamăgit colegii, ci s-a achitat conştiincios de sarcina primită. Sarcina de a-i deschide drumul premierului Traian Boc.

Şi totuşi de ce era nevoie de această diversiune? Doar pentru că preşedintele voia să pară om de cuvânt în ochii electoratului? Spera că numele lui Stolojan va îndulci pilula alianţei contra firii cu PSD? Poate. Mai probabil este însă că această primă nominalizare a fost menită să închidă uşa oricăror negocieri cu liberalii. PNL-ul nu putea accepta tratative cu cel care încercase să le distrugă partidul. Iar PDL-ul avea astfel pretextul necesar pentru o alianţă cu PSD.

Social-democaţii aduc o maşină de vot mult mai mare şi mai disciplinată. Şi, de dragul ciolanului, par mai dispuşi să închidă ochii la derapajele autoritariste ale tătucului de la Cotroceni. Aşa s-a încropit guvernul de criză. Criza e aici. Nu cea economică, cea de încredere.