x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Uriaşul cerc vicios se poate face mic

Uriaşul cerc vicios se poate face mic

de Sorin Roşca Stănescu    |    01 Iul 2012   •   12:09

Suntem informati ca, la Posta, au fost identificate fraude uriase. Iar Guvernul a decis sa solicite o ancheta facuta de DNA. La Ministerul Economiei, alte fraude. Si mai mari. Pe energie. Vinovat, Adriean Videanu. Din nou, se face apel la DNA. Si asa mai departe. Toate auditurile ar urma sa se duca la DNA. Iar la DNA totul se impotmoleste. Si e ingropat. In schimb, vor fi dosare politice. La gramada. Este un urias cerc vicios. Care, insa, se poate face extrem de mic. Prin vointa politica.

In cursul acestei saptamani, lui Andrei Marga i se pregateste ceva. Un dosar de abuz in serviciu. Dresat de procurori. La comanda politica. Pentru ca Marga sa poata fi scos din joc. Sa poata fi suspendat. Traian Basescu, inca de la instalarea Guvernului Ponta, a avut ca obiectiv decimarea acestuia. Cu sprijinul ANI. Cu sprijinul DNA. Si, mai nou, cu sprijinul unei comisii ilegitime, care isi incalca statutul. In schimb, DNA refuza sa ancheteze ceea ce e de anchetat. Si deja sunt situatii evidente, destul de numeroase, care pot demonstra, fara echivoc, acest lucru. Pe ce se bazeaza Guvernul, cand isi imagineaza ca poate pedepsi coruptia uriasa savarsita de PDL? Doar nu pe un Daniel Morar, care, din prima pana in ultima zi, nu a facut altceva decat sa-l slujeasca politic pe Traian Basescu. Sau poate Guvernul cauta sprijin in forta justitiara a doamnei Kovesi. Tot un fel de Daniel Morar.

Este limpede ca DNA si Parchetul General al doamnei Kovesi au posibilitatea de a reteza dintii USL, atunci cand ei incearca sa se infiga in beregata regimului Traian Basescu. Si ca, in acelasi timp, respectivele institutii devin vampiri, atunci cand li se cere sa confectioneze dosare politice. Este un teribil cerc vicios. Din care, aparent, USL nu poate iesi. Pentru ca, tot aparent, imaginea celor doi asa-zisi magistrati, ca de altfel si imaginea celor de la ANI, este sacrosancta. Ce e de facut?

Cercul vicios poate fi facut minuscul si poate chiar sa dispara. Cu singura conditie ca USL sa dovedeasca putina vointa politica. Ca liderii acestuia sa inteleaga ca se afla intr-un razboi declansat de Traian Basescu. Iar, la razboi, este obligatoriu sa fie utilizate arme conforme razboiului. Evident, fara a incalca legile statului si normele democratice. Ce ar trebui sa faca Guvernul? Ce ar trebui sa faca majoritatea parlamentara, acum si nu altadata? Daca ne referim la DNA, este obligatoriu declansarea unor anchete. Puterile in stat sunt independente dar asta nu inseamna ca nu se controleaza reciproc. La fel cum DNA sau procurorii doamnei Kovesi pot controla demnitari, si Guvernul sau Parlamentul au dreptul sa-i controleze pe procurori. Sa vada daca si-au facut datoria. Sa vada de ce nu si-au facut datoria acolo unde nu si-au facut-o. Sa vada de ce au incalcat, in mod grosolan, procedurile. De ce au savarsit abuzuri. Am sa dau cel mai sensibil exemplu cu putinta. Cazul Adrian Nastase. Ce impiedica Parlamentul sa ceara socoteala, acum ca totul s-a sfarsit si nimic nu mai poate fi influentat, procurorilor care au raspuns de acest dosar, pentru modul scandalos in care l-au instrumentat? Daca a fost un dosar politic, daca e vorba de o grava eroare judiciara, atunci ea s-a savarsit sub guvernarea USL. Iar USL trebuie sa lamureasca situatia. Cat despre procurorii al caror timp a expirat, acestia pot fi dati afara.
Sursa: CorectNews

×