x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Urma unui om drag...

0
Autor: Mihaela Rădulescu 29 Noi 2009 - 00:00
Urma unui om drag... Marius Bărăgan/


Se întâmplă, absolut oricui, să trăiască iubiri puternice, să le îmbrace în hainele cele mai comode ale unei relaţii de lungă durată sau în veşmintele sclipicioase şi uneori nepotrivite ale unei relaţii fulgerătoare. În mod firesc, iubirile nenorocoase ajung să se numească despărţiri.



Cum iubirile sau motivele ce le-au declanşat nu sunt identice, tot aşa nici despărţirile nu se înscriu în şabloane. Ne despărţim, de oameni pe care i-am iubit sau care ne-au fascinat, din motivele neputinţelor noastre, mai întâi - nu suportăm şi nu putem înţelege minciuna, înşelatul, violenţa, lipsa pasiunii, lipsa încrederii în celălalt, gelozia aberantă, diferenţele de preocupări, asperităţile de comunicare şi atâtea altele, cu care ne confruntăm, dar nu ştim să le învingem. Ne despărţim de oameni care au fost, la un  moment dat, cei mai apropiaţi de sufletul nostru, cărora le-am spus "te iubesc" mai des decât "buna ziua" şi cărora le ştim aproape tot conţinutul uman. Ne chircim de durere sau răsuflăm uşuraţi, ne amăgim că n-o să simţim lipsa unui om cu care am dormit ani de-a rândul în acelaşi pat şi... uneori chiar ne iese să-l uitam, mai ales dacă apare o altă fiinţă, mai promiţătoare, mai captivantă şi mai diferită de cea dinainte.

Când se alege praful de o iubire ce părea rezistentă, reacţionăm ciudat, scoatem din noi nişte fiinţe uneori răzbunătoare, alteori neînduplecate, prea rar lucide sau împăcate cu gândul despărţirii. Ne trebuie timp să ne distanţăm vieţile, ne trebuie paşi laterali să ne înţelegem sentimentele, atât de diferite de cele care ne-au adus împreună, cândva. Nu dăm vina pe noi, aproape niciodată, căci e dureros să porţi pe un umăr vină şi pe celălalt înfrângerea. Preferăm, aproape fără nici o logică a întremării psihice, să jignim, să acuzăm, să refuzăm explicaţiile, să anulăm orice cale de comunicare sau împăcare. Despărţirile de control, acelea provocate din alint sau din dorinţa aproape sadică de a verifica iubirea celuilalt, sunt, în majoritate, doar nişte repetiţii pentru marele spectacol al despărţirii.

În urma unui om rămân mereu amintiri. Sufletul, dar mai ales creierul, nu renunţă atât de uşor la obişnuinţe, la repere emoţionale, la secvenţe frumoase sau chiar urâte ale vieţii în doi. Unii oameni din drumul vieţii noastre zăbovesc mai mult ca alţii între amintiri şi ne sunt mai dragi cu cât ne depărtăm mai tare de ei. Alţii ne dispar de pe radarul sentimentelor şi cu greu ne mai amintim detalii despre ei, poate  doar provocaţi de amintiri asemănătoare sau de prea multă singurătate. Nu cred că există antidot pentru suferinţă după o iubire reală, aşa cum nu există recuperare pentru nepăsare, pentru uitare definitivă. Cred doar, în naivitatea caracteristică de obicei femeilor, că fiecărui om de care ne-am despărţit ar trebui să-i mulţumim pentru clipele de fericire şi ar trebui să-i iertăm, în liniştea unei alte iubiri sau a unei demne abordări imediate, greşelile faţă de noi. Nu cred în acumularea urii şi nici în manifestarea ei bezmetică, ci în aşezarea lucidă a amintirilor frumoase, una lângă alta, şi în mersul înainte, către o altă etapă de viaţă. De iubire, mai ales.

Iar dacă ni se întâmplă să avem o pauză de alte gânduri zilnice, poate ne uităm puţin şi la greşelile noastre, pe care nu le-am deranjat niciodată din ascunzişul lor. Dacă le-am chema la o întâlnire neaşteptată, poate am afla nişte veşti bune despre noi - fie şi doar una singură, aceea a înţelepciunii pe care o putem manifesta, când greşim, totuşi, prea des...

Cărui om de care te-ai despărţit vreodată i-ai mulţumi astăzi?... Ce-a rămas cel mai frumos în tine după despărţirea de un om drag?

Citeşte mai multe despre:   de pus pe gând

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de