Ursul intrat in ograda

Statura mult si bine, pentru ca, dupa cum zicea seful de post, chestia asta cu pustile incarcate si mana pe tragaci era un fel de frectie la picior de lemn: ursul stia ca era sezon interzis si ca, deci, nimeni n-avea sa traga dintre vanatori. Moto:
"Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea - realizator tv

Cu ani in urma, Nicolae Pavalache, tatal lui Ion Pavalache, tehnicianul sanitar de astazi, a stat o noapte intreaga urcat in pod, tremurand de frica, pentru ca in camera de la drum, unde dormea singur (Anghelica Pavalache, nevasta-sa, era plecata la Floresti, la Ion Pavalache, care sedea pe atunci in gazda la o matusa si mai avea un an si termina liceul sanitar), se instalase un urs. Putini insi din sat au crezut intamplarea cand vestea s-a raspandit prin sat cu iuteala, desi cei care fusesera in acea noapte de pomina, cand nu stiai daca sa razi sau sa plangi, in curtea lui Ion Pavalache sustineau ferm ca da, asa se petrecusera lucrurile. Suit in pod, Nicolae Pavalache le facea semne mutesti printr-o gaura spre camera de la drum, luminata, unde ursul se asezase la masa si se chinuia sa bea un pahar cu lapte fiert. Sticla subtire si fierbinte il frigea, si el sorbea o inghititura, dupa care iute punea paharul jos, pe masa, in timp ce afara, in ograda, sub parul uscat de batranete, cu rani umede, ca niste ochi inlacrimati de vant, cei patru vanatori ai satului, chemati de seful de post, sedeau cu armele pe umar, neputinciosi, pentru ca, spuneau ei, si seful de post, plutonierul Ion Ion, confirma: n-aveau voie sa traga, sezonul de vanatoare se deschidea peste doua zile, cand lua sfarsit - scria Almanahul vanatorului si pescarului sportiv, la pagina 253 - perioada de gestatie a ursului femela. Multi din sat facura haz pe seama lor, zicandu-le ca decat asa vanatori, mai bine deloc, ca ei sa fi fost n-ar fi avut nevoie de pusca, pentru care si asa trebuia sa platesti cateva sute bune pe luna, ar fi pus mana pe un topor si i-ar fi dat una ursului in cap. Pastele ma-sii! Doar nu era casa lui taica-sau, nu pusese el banii la CEC, ca Nicolae Pavalache, timp de zece ani, ca sa cumpere tabla zincata si caramida, si lemne de la Culita Galatoni, padurarul, care cerea nici mai mult, nici mai putin decat trei sute de lei, trei batrane cu experienta circulatiei monetare, ca sa se faca ca nu vede caruta de lemne ce tocmai a iesit din padure, de fapt, nu caruta de lemne, ci caruta nevinovata, cu iarba pentru cele doua vaci care nu prea gasesc de mancare acum, de cand a venit democratia, iarba sub care stau pitite lemnele de stejar, tari si vanjoase, sa faci din ele talpi de casa si capriori pentru o suta de ani. Da, aveau sa spuna, calmi, mai tarziu, cei cu pusca, dupa ce ii lasau sa se infierbante si sa arate cu gesturi largi cum ar fi dat ei, poc, poc, cu toporul si cum si-ar fi luat ursul talpasita, ei sunt de acord cu cele spuse, intr-adevar, ursului i se putea da un topor in cap, nu numai un glont, cu o singura conditie, ca si pentru glont: sa ai gata o mie de lei, cat face amenda pentru vanarea animalelor salbatice in afara sezonului.

Astfel ca vanatorii statura cu pustile incarcate, cu mana pe tragaci, doar-doar il vom speria pe cel care daduse buzna peste om in casa si nu numai atat, dar il si lasase flamand, caci Nicolae Pavalache tocmai sedea la masa cand se ivise nepoftit, evident, ursul. Statura mult si bine, pentru ca, dupa cum zicea seful de post, chestia asta cu pustile incarcate si mana pe tragaci era un fel de frectie la picior de lemn: ursul stia ca era sezon interzis si ca, deci, nimeni n-avea sa traga dintre vanatori. - Ce credeti voi, zicea seful de post, care se asezase la masa pe care Nicolae Pavalache o scotea vara afara, sub par, sa ia pranzul in aer liber, ca aerul liber - sustinea el - stimuleaza pofta de mancare, ce credeti voi, zicea seful de post aprinzandu-si o tigara si punandu-si chipiul pe masa, ca se facuse tare cald si-i asudase cozorocul, ca ursii astia nu s-au mai desteptat si ei de cand cu radiourile si televizoarele, c-au ramas prosti, ca pe vremuri?