Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După doi ani şi jumătate de apreciere a leului, nici iarba nu mai creşte. Banii din afară nu se folosesc pentru a fabrica mărfuri pe care alţii nu le fac sau le fac mai scump, ci pentru a finanţa importuri. Se umflă creditul fără să se reducă deficitele.
După doi ani şi jumătate de apreciere a leului, nici iarba nu mai creşte. Banii din afară nu se folosesc pentru a fabrica mărfuri pe care alţii nu le fac sau le fac mai scump, ci pentru a finanţa importuri. Se umflă creditul fără să se reducă deficitele.
Oare aşa au făcut polonezii şi slovacii? Se ştie bine că nu. Ei au procedat ca in exemplul companiei care avea 1.000 de muncitori slab productivi şi care s-a restructurat in aşa fel incăt a rămas cu 350 de lucrători; aceştia generează o valoare adăugată inaltă. Dar poate că ei erau puşi pe muncă. Au vrut să se dezvolte pe seama concurenţei străine. Ai noştri au pus numai măna pe imobilele şi terenurile de care vor avea nevoie intreprinzătorii care intră pe piaţă, şi ii aşteaptă la cotitură. Ce dacă, in timp ce sunt in stand-by, capitalurile şi activele zac nefolosite?! Ce dacă forţa de muncă fuge in străinătate şi din măinile romănilor nu mai iese nimic?!
Dar să nu dăm vina doar pe oamenii de afaceri. Sunt mulţi cei pe care mediul economic - ingustarea permanentă a pieţei prin limitarea puterii de cumpărare - i-a determinat să aleagă imobilele ca plasament de fugă. Preţul activelor creşte intr-un ritm alert, pentru că sunt prea mulţi cei care s-au refugiat pe piaţa caselor şi terenurilor şi prea puţini cei care mai cred că industria sau agricultura are vreo şansă. Dacă BNR şi Guvernul ar fi avut un plan comun, nu s-ar fi intămplat aşa. Instituţiile aflate la cărmă s-au inţeles insă tocmai asupra singurului reper care nu se poate planifica in capitalism: preţul.
Deci cum au dat-o la pace Executivul şi Banca Naţională? BNR susţine necesitatea deprecierii monedei, fiindcă e conştientă de pericol, numai că, in timpul acesta, Guvernul ar trebui să facă reforme. In lipsa reformelor, singurul rezultat al deprecierii este aprinderea inflaţiei şi atunci banca centrală renunţă, continuă să accepte scăderea cursului. Şi cum atunci cănd se intăreşte moneda, economia nerestructurată se ofileşte, care rămăne singura cale de a mai inflori PIB-ul? Scumpirea imobilelor şi a terenurilor.
Din nefericire, o majorare a PIB-ului fără producţie de bunuri şi servicii in spate se va dovedi a fi tot inflaţionistă. Ce-i de făcut? Păi, cănd dobănzile nu se vor mai reduce şi leul nu se va mai aprecia, cănd nu se va mai majora preţul imobilelor şi terenurilor pe seama extensiei creditului, atunci se vor reevalua activele care, dacă nu se tranzacţionează nu generează inflaţie, permit doar creşterea PIB.
Adică, dacă un imobil are o valoare contabilă de 500 de unităţi, agentul economic cheamă evaluatorul care ii zice că face 1.100 de unităţi - după cum s-au majorat preţurile pe piaţa internă. Omul nostru de afaceri se duce apoi cu hărtia de la expert la o bancă comercială şi cere un credit pentru capital de lucru pe care il garantează cu imobilul. Este adevărat că banca nu-i dă decăt 750 de unităţi, dar pentru el e suficient, fiindcă, dacă preţurile de pe piaţa imobiliară işi inversează trendul, instituţia financiară rămăne cu hărtiile, iar compania cu lichiditatea. Cănd banca centrală va realiza că astfel scapă de inflaţie, dar se alege cu instabilitate financiară nu-i va conveni nici această variantă. E numai un fel de a-l inlocui pe dracuâ cu tat-său.
In rest, n-avem decăt să-l ascultăm pe ministrul Finanţelor, care, atunci cănd e intrebat de unde are bani pentru majorarea pensiilor, răspunde senin: "Din PIB!". Şi continuă să cănte la pian.
