Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mergem la miting, Lenuţo, mi-a zis stăpânul, aşa că bucurăte, eşti prima din neamul tău care vede Bucureştiul. Bucureştiul?! Ce-o mai fi şi ăsta?! Aş fi vrut să întreb, dar n-aveam pe cine, deoarece oamenii nu ne înţeleg limba, deşi noi o cunoaştem la perfecţie pe a lor. Se mai aflau acolo în camion o capră şi o oaie, colege de islaz cu mine. Le ştiam bine pe amândouă, nu însă şi graiul lor, aşa că n-am avut cu cine să schimb un muget tot drumul.
Am ajuns într-un loc cu lume muuuultă, fără pic de păşune, numai piatră şi şine de fier pe jos, ici-colo câte un copac pirpiriu şi case de nu le vedeai acoperişul de înalte ce erau. Acu' nici eu nu m-am obosit să mă uit în sus, că mă zgâiam tot timpul în jos, după câteva smocuri de iarbă, întrucât pornisem cu burta goală la drum şi mă cam înghiontea foamea. Unde mai pui că-mi atârna şi ugerul greu, pentru că stăpânul uitase să mă muuuulgă la plecare.
Ăsta e Bucureştiul, Lenuţo, îţi place? Mi-am dat seama că aşa se chema locul în care ajunsesem. Nădăjduisem tot drumul ca Bucureştiul să fie ceva ce-ţi astâmpără foamea, dar n-o nimerisem. Am luat-o la pas, în urma stăpânului, pe o uliţă largă, de pe care, ufff, lipsea orice urmă de verdeaţă, până ne-am oprit în faţa unei case mari de care oamenii n-aveau voie să se apropie c-o păzeau nişte paznici îmbrăcaţi în albastru.
Zicea că-i zice guvern la casa aia. Oamenii, cei cu care venisem, dar şi alţii, care ţineau în mâini cartoane, pe care se vedea ceva scris, însă nu ştiu ce, că de citit n-am învăţat să citesc, s-au pus, oamenii care va să zică, pe strigat. Ziceau ceva de noi, vacile, ceea ce m-a bucurat nespus. Ştiu că nu e civilizat, dar de emoţie am scăpat o balegă de toată frumuseţea în faţa guvernului. Strigau oamenii, că eu şi cele două tovarăşe de drum doar dădeam din coarne tăcând, c-o să murim de foame. Şi vacile, şi oile, şi caprele laolaltă.
După care, oamenii. Oho, câtă dreptate aveau! Mie chiar începuse să mi se întâmple. Adică să mor. De foame, dar şi de sete. Drept pentru care mi-am zis că ar fi cazul să strig şi eu. Şi-am strigat. Oamenii, în loc să-mi muuulţumească pentru faptul că-i aprobam, s-au pus pe râs.
Ce e Lenuţo, m-a muuuustrat stăpânul, ai început să te porţi ca cucoanele din Bucureşti?
Pe la prânz, aştia, crescătorii de animale, că asta am înţeles că erau toţi cei de acolo, s-au luat la îmbrâncit cu pândarii. A urmat o încăierare de pe urma căreia ori eu m-am pierdut de stăpân, ori stăpânul s-a pierdut de mine, astfel că m-am pomenit mergând singură-singurică pe marginea drumului, într-o direcţie necunoscută. Nu cunoşteam pe nimeni, nu mă cunoştea nimeni. Fă, vaco, dă-te la o parte că te calc! Nu mi-a venit să cred când am auzit pe cineva strigându-mă. Apoi m-a strigat altul, şi altul, şi altul.
Într-un târziu, am lăsat ruşinea de-o parte şi am întors capul. Ce chestie! Nu la mine strigau cei din maşini, ci la femeile care voiau să treacă strada. Trebuia, orice ar fi fost, să găsesc nişte iarbă de păscut. Sau vreo căpiţă de fân pe undeva. Mi-am zis ca măcar setea să mi-o ostoiesc, şi-am intrat într-un magazin cu gândul să ofer la schimb câţiva litri de lapte pe câţiva litri de apă. Nu ţine, mi-a răspuns vânzătorul, ghicindu-mi gândurile. Apa e mai scumpă decât laptele tău, aşa că şterge-o de aici! Am băgat capul între coarne şi-am şters-o.
Ete o clopotniţă cu ţâţe! Ăsta chiar mie îmi spunea că venea spre mine şi se uita fix la clopotul de la gâtul meu. Se zice uger, prostule! Dar pe cine să lămureşti, dacă nu vorbeam aceeaşi limbă! Îmi venea să urlu de foame. Suratele mele se lăfăiau pe islaz, iar eu umblam ca toanta printre maşini, măturând cu ugerul asfaltul. Eram vacă de Bucureşti, deh! Aveam, cum s-ar zice, motive să umblu cu coada pe sus când mă întorceam acasă. Cum să mă întorc însă? Începuse să se întunece şi nici măcar nu ştiam drumul. Aproape că mi se muuuuiaseră picioarele de atâta mers, când am auzit un muuuurmur.
Am ridicat ochii speriată şi am văzut, ce credeţi, taman muuuulţimea de care mă pierdusem. Pe unde îmi umbli, Lenuţo?, m-a certat el cu blândeţe. Hai, că s-a terminat mitingul, e timpul să mergem acasă. Şi în timp ce urcam înapoi în camion, l-am auzit pe unul strigând de jos: E bine, domne! E foarte bine! Muuulţumim din inimă guvernului. Am venit încoace boi. Şi ne întoarcem acasă vaci.
Citește pe Antena3.ro
