Cei mai mulţi dintre noi petrecem, în medie, opt ore la serviciu. Deşi nu ţine întotdeauna de dumneavoastră în ce clădire urmează să lucraţi ori să faceţi anumite schimbări, puteţi totuşi să faceţi mici mutări al căror efect să vă uşureze orele de muncă şi să vă aducă bunăstare.
Lucrarea intitulată "Feng Shui la serviciu" vă prezintă o cale simplă prin care locul dumneavoastră de lucru poate deveni unul plăcut. Prin intermediul acesteia vă voi prezenta cum puteţi învăţa să vă aranjaţi spaţiul în care lucraţi, la birou ori acasă, veţi descoperi opt remedii interne feng shui, veţi mări cantitatea de energie pozitivă şi veţi afla ce trebuie evitat când alegeţi locul pentru un nou birou.Feng shui este o artă veche chinezească a vieţii în armonie cu natura. Nu este o modă, ci un mod de viaţă. În urmă cu 5.000 de ani, chinezii au realizat că aceia care locuiau în case cu faţa spre sud, lăsând în spate dealuri şi un râu în faţă, aveau o viaţă fericită. Feng shui înseamnă "vânt şi apă". Aşa se face că oamenii înţeleseseră că dealurile din spatele caselor îi apărau de vânturile iernii venite dinspre nord, iar apa curgătoare, generatoare de energie ch'i, stimula culturile să crească. Astfel, poporul chinez consideră că dacă aplicăm principiile filosofiei feng shui viaţa noastră va fi un amestec de fericire, împlinire şi prosperitate.
Feng shui înseamnă mituri, legende, artă şi ştiinţă şi cuprinde patru animale simbolice: în est pândeşte dragonul verde, în vest tigrul alb. Locul unde cele două animale se întâlnesc creează efectul de potcoavă, fiind ideal pentru a ridica o clădire (dacă vă aflaţi aproape de gura dragonului, riscaţi să fiţi "înghiţiţi", iar aproape de coadă este la fel de riscant). În nord, adică în spate, este ţestoasa neagră, iar în faţă - phoenixul roşu. Când căutaţi un loc unde să locuiţi sau să lucraţi, trebuie să consideraţi clădirile învecinate drept înlocuitori ai tigrului şi ai dragonului. Direcţia perfectă pentru aceste spaţii este sudul, cu dealuri (clădiri) în spate, reprezentând tigrul şi dragonul, şi o apă curgătoare în faţă. Apa este simbolul banilor pentru chinezi, iar dacă aceasta curge în spatele casei, banii se duc pe apa Sâmbetei.
Dacă ea curge prin faţa casei, aceasta arată oportunităţile. În cazul în care prin împrejurimi nu există apă, puteţi crea fântâni artificiale - apa în mişcare va atrage banii prin energia ch'i.
În Antichitate, chinezii erau convinşi că toate lucrurile erau formate din pământ, foc, metal, apă şi lemn, considerându-le cele cinci elemente ale astrologiei chinezeşti. Elementul aerului nu este neglijat, căci vaporii de apă şi norii fac parte din elementul apă. Există două cicluri ale acestora: ciclul productiv şi cel distructiv. În primul, lemnul hrăneşte focul, focul sfărâmă totul în cale formând pământul, din pământ luăm metalul care se lichefiază şi produce apă, iar apa hrăneşte lemnul. În ciclul destructiv, focul topeşte metalul, acesta distruge lemnul, lemnul suge seva pământului, pământul stăvileşte apa, iar apa stinge focul. Cum vă puteţi aranja mediul de lucru astfel încât să captaţi aceste energii pentru a avea împliniri în cariera aleasă aflăm data viitoare.