Vara târzie a scriitorului Constantin Stan

"Deadline" la ceas de "Vara tarzie"! Este ca si cum l-ar fi ajuns din urma titlurile cartilor sale. Constantin Stan, Costi, cum ii spuneam noi, colegii si prietenii sai, va fi condus astazi pe ultimul drum.

Dumnezeule, cate drumuri am fa­cut impreuna! Cel de acum as fi vrut sa nu existe niciodata. De altfel, asa si credeam, ca nu va exista. Uite insa ca moartea a cam inceput sa ne dea tarcoale. Ziceam ca tineretii noastre nu i se poate intampla. Si mai ziceam ca vara, anotimpul pe care l-am pus in atatea povesti, nu este deloc potri­vit pentru murit. Si mai ziceam ca-n lu­je­rul de om care era Costi nu vor avea unde sa-si faca loc boala si su­fe­rin­ta. Din pricina adolescentei care, in ciuda trecerii timpului, nu plecase niciodata de aici. Puteai crede ca este un licean cand il vedeai. Subtire si doldora de visuri.

Nu stia sa fie smecher. Nu stia sa fie ticalos. Nu stia sa se foloseasca de umbra pentru a izbandi. Se folosea doar de calea lunga si istovitoare a cuvintelor si de sufletul sau, care nu putea sta niciodata departe de acestea. Credea in puterea luminii. Si credea in ceilalti. Poate tocmai de aceea a trebuit sa lupte la baioneta pentru fiecare palma de recunoastere pu­blica, pentru fiecare strop de glorie li­te­rara. O data cu Constantin Stan se duce de pe lumea aceasta insasi ti­ne­re­tea noastra. Dar faptul cel mai trist este ca vor ramane pentru totdeauna niste carti nescrise. Niste mari carti nescrise, deoarece Costi ajun­se­se la varsta cartilor mari. Nu le va mai putea scrie nimeni in locul sau. Poa­te ca visurile i le vor duce unii dintre noi mai departe. El asa ar vrea. Sunt sigur de asta.

A venit intr-o zi de vara pe lume. Intr-o zi de vara se desparte de lume. Si cand? Tocmai cand viata sa parea in­tru­chiparea perfecta a verii. Cu ochii in lumina s-a stins Costi. In­tu­ne­ricul ni l-a lasat noua. Si ne-a mai la­sat ceva, singuratatea, pe care o vom imparti cu cartile sale.

"Deadline" la ceas de "Vara tar­zie"! Se duce, se tot duce tineretea noastra, pana va disparea cu totul de pe fata pamantului. Dar despre toate acestea vom vorbi, draga Costi, in sep­tembrie, la Muzeul Literaturii. La Clubul de proza ce-ti va purta nu­mele. Ai grija sa nu intarzii! Stii doar ca nu putem incepe fara tine.