Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu vreo câţiva ani, o neobişnuită ştire de televiziune stârnea zâmbetul telespectatorilor francezi după ce uimise şi amuzase deopotrivă poliţiştii şi procurorii care instrumentaseră cazul. O cucoană din lumea bună pariziană, înfofolită în blănuri preţioase şi aşteptată de o maşină cu şofer, fusese oprită la ieşirea dintr-un magazin cu parfumuri, spre a fi acuzată de furt.
Pe loc, ea s-a scuzat: "Nu sunt de vină eu, ci cangurul meu. Mă face de ruşine pe oriunde îl iau cu mine!". Într-adevăr, parfumurile - dintre cele mai scumpe, fireşte - nu fuseseră găsite în poşeta doamnei, ci în marsupiul unui cangur pitic, animalul de companie al cleptomanei.
Ceva mai prozaică, varianta mioritică a modelului parizian de cangur hoţ aruncă vina tot în cârca naturii, dar rezultatele jafului sunt mult mai groase, pe măsura obrazului protagoniştilor, care nu se încurcă însă cu mărunţişuri. Cum din fauna carpatină lipsesc cu desăvârşire marsupialele, cum nici parfumurile scumpe nu sunt pe toate drumurile, apa sâmbetei a părăsit metafora, dovedind că pentru unii inundaţiile pot fi curată mană cerească.
Urâtul nu e cu nimic mai prejos decât cel al frumoasei pariziene, diferenţa fiind doar una de civilizaţie. Ceea ce face ca în cele din urmă toată lumea să fie mulţumită. Lucru absolut imposibil pe malurile Senei şi rareori probabil în întregul Occident. "Inocenţii" sunt silvicultori - de la ocoalele silvice private, de la cele bisericeşti ori ale RNP "Romsilva".
Pădurari, tehnicieni, ingineri. Nu mulţi. Ici-colo, nişte uscături care aşteaptă apele. Dar nu orice ape, ci puhoaiele prăvălite în albii de pe versanţi. Atunci, pădurarii raportează "la centru" că viitura a luat zeci şi zeci de metri cubi de lemn. Lemn marcat legal, tăiat şi stivuit la drum. Şi, deşi faptul nu s-a întâmplat, hârtia suportă "paguba", iar lemnul intră la "pierderi prin calamităţi". Pe cale ierarhică, banii rezultaţi din vânzarea la negru a masei lemnoase se împart apoi cu şefii care "au aprobat" şi cu inspectorii ITRSV care "au constatat".
Uneori, chiar se întâmplă ca viitura să ia lemnul stocat de pădurari. E drept, o face de-a valma, o dată cu "agoniseala de-o viaţă" a sătenilor. Vigilentă, Poliţia comunitară îşi intră în pâine, veghind la găinăriile inerente, şi nici televiziunile nu se lasă mai prejos. De la ultimele mari inundaţii mi-au rămas în memorie câteva imagini interesante.
Echipele de jandarmi şi reporterii surprinseseră în flagrant doi infractori deosebit de periculoşi "după vorbă, după port": o bătrână şi un bătrân care încercau să încarce într-o căruţă scâlciată câteva trunchiuri purtate de ape. "În direct", primarul local, cu scârbă în glas, i-a caracterizat pe amărâţi drept "jefuitori de cadavre". Nimeni nu suflase o vorbă, însă despre criminalii adevăraţi, cei care, iresponsabil şi contrar legii, depozitaseră arborii în albia majoră ori despre cei care, încetul cu încetul, azi aici, mâine dincolo, goliseră muntele de păduri, favorizând indirect şi acele inundaţii.
