Veselia generală. Magazin sătesc

ROMĂNIA CA TELENOVELĂ
Era in perioada infiinţării primului magazin sătesc in Vintileasa. De la raion au fost aduse, intr-o dimineaţă, cu camionul, mai multe sortimente de mărfuri dedicate ţăranilor muncitori: pluguri pentru un cal, sare bulgări pentru vite, gaz in damigene de 10 kile, cu dop de cocean, cizme argintii de cauciuc, pelerine de ploaie cu glugă, lanterne cu baterii Elba...

Magazinul, o cameră cedată UCECOM-ului de Niculae Zevedei, din cele două, căte avea, era prea mic pentru mărfurile care zăcură in curtea omului două zile, acoperite cu o muşama (din valul de muşama pe care am uitat să-l enumăr mai sus). Cei de la Floreşti se urcară in camion şi puţin le mai păsă de soarta mărfurilor, atăt de necesare ţărănimii sărace şi mijlocaşe din Vintileasa. Astfel că, in cele din ele se urmă, se optă pentru o soluţie mai comodă, de!, nu intru totul revoluţionară, dar cum să fii revoluţionar pină la capăt cănd n-ai destul spaţiu pentru depozitarea mărfurilor şi nu a unor mărfuri oarecare, ci a unor mărfuri (auzi!) luate pe borderou?! Mărfurile au fost impărţite pe la diferite case mai mult sau mai puţin depărtate de magazin. In beciul lui Stan Dumbravă, un beci incăpător, in care gospodarul ţinea doar un butoi cu vin. In crama lui Vasile Stan, unde odinioară se organizau dansuri şi nunţi şi botezuri, acum scoasă din circuit prin concurenţa Căminului Cultural "Spicul nou" Vintileasa Centru. Călin Popescu, vănzătorul, era tot timpul pe drumuri, alergănd de la o casă la alta, tăind 10 metri de sărmă din valul depozitat in cămara lui Nelu Spătărel, tărănd după el un fier de plug din cele date in păstrare lui Grigore Cristea, indoindu-se sub greutatea unei găleţi de var aduse tocmai din celălalt capăt al satului de la Mitriţă Purdel.

Autobuzul de Talnici a incremenit in plin sat, departe de staţie. Deşi inăuntru e moarte curată, de căldură, praf, mirosuri, nici un călător nu coboară. Din cănd in cănd, căte unul, profitănd de neatenţia celui din faţă, se mută pe celălalt picior, să i-l zdrobească şi pe acesta. Doar Tache Banu a coborăt in praful şoselei. Furios, se ia in piept cu băiatul lui Fane Grosu, injurăndu-l că şi-a trăntit toba deasupra murăturilor lui. In sfărşit, cel plecat acum 15 minute se intoarce. Nu mai au vin!, il anunţă el pe şofer, care, dezamăgit, o ia imediat din loc, ingrijorăndu-se deodată: hai, că am pierdut prea mult timp!

Aeroportul urbei X, recent modernizat, racordat la cerinţele unui aeroport al lumii contemporane, are acum două ieşiri la avion: nr. 1 şi nr. 2. Crainica anunţă de fiecare dată, sărguincioasă, ca pasagerii să se prezinte la ieşirea nr. 1 sau nr. 2. Ea nu ştie insă cu uşa nr. 2 e blocată de un drug de fier.

Un ins de vreo cincizeci de ani, cu bască, urcă pe scara din faţă, pe la Coborăre, un coş din care-şi agită ciocurile vreo şase găşte bezmetice. Bineinţeles, lumea se fereşte la o parte discret. "Nu vă speriaţi!, ii previne blănd băscosul, nu vă murdăresc: le-am şters ciocurile".

In vagonul-restaurant, care se bălăngăne din toate puterile, intră păşind ţeapăn un bătrăn uscat, albit in pletele-i pănă la urechi şi sprijinindu-se apăsat pe mănerul incovoiat al unui baston cu inel de fier in vărf. N-are nimic din mizeria cerşetorilor obişnuiţi, nimic din infirmitatea de nesuportat a invalizilor, care-şi tărăie zdrenţele din vagon in vagon. Dimpotrivă, aeru-i proaspăt, băţos, pieptul scos in faţă, ca intr-o infruntare de duşman nevăzut, călcătura-i semeaţă, in care bastonul mărturiseşte nu infirmitate, ci distincţie de nobleţe, amintesc de un bătrăn original, deghizat, in lipsă de altceva mai bun, in haine de cerşetor. Cum intră, se şi năpusteşte asupra colonelului de la a doua masă din dreapta, care mănăncă tacticos o ciosvărtă de berbec:

Să trăiţi, domn’ colonel, să ajungeţi general!

Roşind, colonelul intoarce capul spre fereastră. Dar oaspetele, viclean, nu intimidarea asta urmăreşte. S-a proţăpit in mijlocul vagonului, de unde aruncă spre toate mesele priviri sfidătoare, gata să infrunte pe oricine. Pănă la urmă, colonelul n-are incotro: clătinănd din cap (admiraţie, resemnare) se scotoceşte prin buzunare după mărunţiş.