Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cheryl Canfild, femeia care s-a vindecat de un cancer pentru care fusese trimisa acasa doar sa-si astepte sfarsitul, vorbeste deschis si sincer despre aceasta experienta de boala si vindecare in cartea sa, "Vindecarea profunda"(Ed. For You). Situatiile dificile ale vietii, fie ca vin spre noi sub forma cancerului, a unei boli oarecare, a unei inzapeziri, a unei crize a casniciei, a unui blocaj profesional sau material, a unei pierderi sau a oricarei alte suferinte umane, ar putea fi cei mai drastici invatatori ai nostri.
Daca am privi catre suferinta ca spre un intelept "care nu ne face concesii", ci ne intoarce, precum oglinda, reflectia greselilor noastre, vom intelege ca vinovatii pe care-i aratam cu degetul de-a lungul si de-a latul lumii trebuie abandonati. Asta nu pentru ca n-ar fi cu adevarat oameni care fac rau, nu pentru ca lumea n-ar fi populata cu ura si atat de multa suferinta, ci pentru ca a privi catre vinovatii din lume inseamna a ne perpetua suferinta, oricare ar fi ea. Constiinta de victima nu pleaca singura din vietile noastre, iar agresorii nu dispar din realitate atata vreme cat luptam cu agresorii din oglinda si nu cu cei aflati in propria noastra constiinta.
A scapa de victima din noi insine ar putea fi un prim pas catre insanatosire sufleteasca, mentala, fizica si chiar catre insanatosirea mediului nostru de viata. Este un pas pe care Ceryl Canfild l-a practicat continuu si l-a aplicat, indiferent ce anume a facut pentru propria vindecare.
Cum anume poti sa scapi de victima din tine insusi? Cum sa simti ca nu detesti un om care te neindreptateste? Cum sa ierti pe cineva care si-a luat ce aveai mai scump, cum sa accepti ca un om iubit te-a abandonat, cum sa treci peste o mie si una de situatii dureroase si grele, absolut reale ale vietii, cand in tine se ivesc resentimente si iritari, suparari si furii in momente banale si din pricini cat se poate de marunte? Cum sa ierti si cum sa iubesti un dusman, cum sa vezi in el "un invatator", un maestru sau o binecuvantare, de vreme ce el te trosneste – parca iremediabil, voluntar si fara pic de mila – acolo unde te doare mai rau? Cum sa scapi de constiinta de victima, care – odata intretinuta – nu face decat sa te scufunde mai adanc, mai intens si mai grav in starea reala de victima?
Cum sa revenim, oare, la constiinta responsabila si la credinta sau la acea "perceptie launtrica a unei realitati mai puternice decat orice altceva din lumea exterioara"? Caci aici pare a fi esenta remediului unei boli terminale, in victoria spiritului asupra umanului.
Pentru asta, avem de acceptat faptul ca nici o experienta de viata nu vine la noi din intamplare, iar daca ea este dureroasa, daca ne trezeste fiori, daca ne face sa ne simtim rau, prin orice fel de emotie negativa ne-ar trezi, sa ne amintim ca experienta ne invata ceva. Poate am uitat sa iertam, sa intelegem, sa acceptam, sa iubim, sa toleram, sa gandim binele, dar – mai ales – propria noastra emotie negativa ne aminteste ca am uitat sa ne dorim binele noua insine.
Daca intelegem ca n-avem ce face cu nimic din lume in lipsa vietii, devenim capabili sa inversam prioritatile, asa incat cauzele de suparare, amaraciune si suferinta (aceleasi care ne transforma in victime) sa se risipeasca, si viata sa-si reia in sufletul nostru locul ce i se cuvine: locul intai.
Citește pe Antena3.ro
