Vicoveanca încalţă opincuţele să simtă pământul prin talpa subţire

Artiştii n-au o meserie care lucrează cu tabele, au o misie de a încălzi sufletele şi gândurile spectatorilor. Asta este o lucrare în care inspiraţia artistului e musai să zboare înalt, colegă cu vulturii. Inima artistului, atât când a urcat pe scenă, dar şi când devine un pieton pe cărările vieţii, trebuie conectată la miile de suflete ale spectatorilor. Mulţi slujitori ai artei s-au confesat că deseori au pornirea de a simţi pământul, de a muşca din viaţă cu poftă ca dintr-un fruct zemos şi parfumat, nu e bine să decolezi prea mult în nori. Sofia Vicoveanca este o uriaşă artistă, Antena Stars a premiat-o de curând pentru 60 de ani de dăruire pe scenă. Soarta ei a biruit furtuni. A venit din Basarabia călcată de tancurile roşii ca o fetiţă în braţele mamei ce părăsise o gospodărie înfloritoare, având pe umăr doar o desagă cu o bucată de brânză şi un codru de pâine. De zeci de ani, Sofia Vicoveanca n-a coborât nici cu un centimetru din cariera aplaudată, şi se destăinuia în emisiunea mea: “Din când în când, încalţ opincuţele portului popular, ca să simt bulgării pământului prin talpa subţire. Cu opincuţele Bucovinei îmi recapăt siguranţa”. Ştefan Bănică senior era o revărsare de talent fermecător, chiar în roluri de 2-3 minute, nu numai în creaţiile de întindere. În unele filme cânta, făcând cu ochiul, câteva strofe într-o cârciumioară cu rachiu ieftin şi şantierişti, îmbrăca pielea lăutarului cu vioară dezacordată, însă făcea să sară în aer sala plină cu spectatori entuziasmaţi. L-am întâlnit pe uriaşul Bănică senior la staţia Peco, făcându-şi plinul, dar zăbovea o jumătate de oră doar ca să vorbească şi cu clienţii, şi cu băieţii de la pompă. “Îmi fac perfuzie cu viaţă, cu taifasuri purtate alături de oamenii obişnuiţi”, povestea el. Pentru a asculta direct cu urechea tic-tac-ul mulţimilor, marele romancier Eugen Barbu şi scriitorul cu priză Vadim se plimbau agale zilnic cu căţelul în lesă pe trotuarele Bucureştiului. Înainte de a trage prima secvenţă la comedia de teribil succes “Nea Mărin miliardar”, regizorul şi autorul scenariului Sergiu Nicolaescu a zăbovit săptămâni întregi prin Băileştii lui Amza, unde a vorbit şi cu olteanul hâtru, dar a descoperit şi modelul de şmecheros Sucă şi muierea aprigă de la capătul satului Leana lu' Zăpăcitu. Nicolaescu a stat la poveşti cu moşnegii din mahalale până a compus partitura borfaşului din umbră, fără contur ca o meduză, zicător de replică unsuroasă “Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică”.