Victoria demnitatii

Intr-un tarziu, Guvernul Romaniei, in frunte cu Traian Basescu in Bucuresti, cu primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, la Barcelona si vicepremierul Gheorghe Pogea aflat pe ruta Bratislava - Viena, s-a mai cotrobait prin buzunare si a mai gasit niste maruntis. Nu cat gasisera alde Elena si Nicolae Ceausescu la balconul Comitetului Central in fatidica zi de 21 decembrie 1989, dar orsicat.

Probabil ca la Palatul Victoria s-a turnat sampanie in pahare dupa ce s-a terminat greva profesorilor. La fel s-o fi facut si la Cotroceni. Pentru ca, nu-i asa, cei aflati la putere considera terminarea acestei greve ca fiind o mare victorie. Nimic mai fals! De la felul in care a fost declansata greva, cum a fost gestionata toata criza din perioada desfasurarii ei si pana la modul in care s-a incheiat, cei aflati la putere pur si simplu au ramas repetenti. In primul rand ca declansatorul moral al acestei greve a fost un membru al Guvernului, Miclea, ministrul Educatiei, care, pe buna dreptate, si-a dat demisia, pentru ca banii de la buget alocati invatamantului erau prea putini. A fost un moment important in declansarea conflictului de munca din invatamant, pe care guvernantii l-ar fi putut rezolva usor prin numirea unui nou ministru. Orgoliile, atacurile, imbrancelile, galcevile si scandalurile din coalitia aflata la guvernare au facut imposibila gasirea si numirea la timp a unui nou ministru. Intre timp, greva profesorilor luase amploare, iar Ministerul Educatiei era fara titular. Prins in ofsaid, Guvernul s-a hotarat sa joace tare, la cacealma, asa cum ne-a obisnuit in momentele de criza, oferind profesorilor cu multa aroganta nimic. Ca si cand nu erau suficiente minciunile portocalii din campania electorala, ca si cum nu era suficienta oferta zero, Guvernul Tariceanu, prin cel care-i da numele, s-a remarcat prin aroganta. Aproape ca nici nu mai conta ca Guvernul pe care-l conducea fusese prins de greva profesorilor fara ministru taman la invatamant. Dar aceasta oferta facuta in bataie de joc ii venise in minte Guvernului dupa ce isi bagase coada "dracusorul" de la Cotroceni. Asadar, scenaristul acelui unu la suta pe hartie a fost insusi presedintele Traian Basescu. Acesta, intr-o nu stiu care seara de noiembrie, a intrat pe fir si la propriu, si la figurat, oferind un miliard de euro - Sa traiasca nasu’ Traienica! - "fara numar" cum ar veni, pentru proiecte! Colac peste pupaza de la Cotroceni, ca bufnita a devenit onorifica, ministrul numit din greseala la Educatie si Cercetare, in ultima noapte de prefect si prima zi de ministru, i-a dat in judecata pe profesori. Asaltati de atata bunavointa, premierul dadea cinci la suta, ministrul i-a dat in judecata, presedintele dadea un miliard de euro, profesorii, neintelegand ce li se intampla, au continuat greva. Intr-un tarziu, Guvernul Romaniei, in frunte cu Traian Basescu in Bucuresti, cu primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, la Barcelona si vicepremierul Gheorghe Pogea aflat pe ruta Bratislava - Viena, s-a mai cotrobait prin buzunare si a mai gasit niste maruntis. Nu cat gasisera alde Elena si Nicolae Ceausescu la balconul Comitetului Central in fatidica zi de 21 decembrie 1989, dar orsicat. Ceea ce a consemnat prin aceasta oferta, prin acest gest, inca o data, daca mai era nevoie, infrangerea puterii de la Bucuresti. Profesorii au repurtat o victorie morala, a demnitatii. Fara sa castige insa aproape nici un ban, adica fara sa obtina ceea ce ii facuse sa declanseze conflictul de munca si cu toate astea au incetat greva. O lectie in plus!