Victoria republicanilor, infrangerea democratilor

13 Noi 2004 • 00:00

Victoria presedintelui George W. Bush si a Partidului Republican la alegerile din Statele Unite infirma previziunile multor experti. Americanii au refuzat sa schimbe comandantul suprem in plin razboi impotriva terorii (pe plan global si in Irak).

Care au fost cauzele esentiale ale victoriei lui George W. Bush la alegerile din noiembrie 2004? Inainte de toate, o strategie electorala mult mai flexibila si nuantata decat aceea a Partidului Democrat. Karl Rove, considerat de dl Bush drept arhitectul campaniei sale, a inteles ca este nevoie de o mobilizare la baza, in special in zonele noilor dezvoltari urbane (exurbii, diferite de traditionalele suburbii), dar si in randul unor straturi sociale si culturale stingherite de alunecarea democratilor spre optiuni politice definite de orientare de stanga. Dl Bush a aparut astfel, nu doar in randurile dreptei neoprotestante, dar si la nivelul votului catolic, drept un exponent al valorilor traditionale americane, inclusiv cele legate de familie, Constitutie si patriotism. Esecul a ceea ce se numeste "comentariat" (grupul de comentatori din mediile dominante de informare) sugereaza o lipsa de comunicare intre acestia si majoritatea publicului american. Cum accentua si Dorin Tudoran intr-un prim text postelectoral in Jurnalul National, excesul atacurilor impotriva lui George W. Bush a alienat o mare parte dintre cei care ar fi fost poate inclinati sa voteze cu John Kerry.

A fost intr-adevar surprinzatoare (si, cred eu, contraproductiva) tendinta de a nu recunoaste vreun merit administratiei in functiune. John Kerry, care initial a mizat pe voturile alegatorilor de centru, a decis in urma cu cateva saptamani sa imbratiseze pozitiile dure impotriva razboiului din Irak al caror campion este fostul guvernator de Vermont, Howard Dean. Facand acest lucru si vorbind despre "razboiul gresit, la momentul gresit, in locul gresit", dl Kerry a pierdut sprijinul posibil al democratilor apropiati de senatorul de Connecticut, Joseph Liberman, precum si pe acela al multor republicani moderati. De asemenea, multi alegatori inregistrati ca independenti s-au simtit frustrati in momentul cand senatorul Kerry, initial un sustinator al acestui razboi, a decis sa mearga pe linia lui Dean. Se adauga la aceasta si sentimentul ca democratii par sa sustina un anumit relativism valoric, precum si o deschidere pe care multi americani nu o accepta spre ideea casatoriilor intre homosexuali. O tema care ar fi putut ramane la nivelul dezbaterilor locale a devenit astfel un subiect de campanie nationala. Polarizarea reala nu inseamna ca avem de-a face cu ceea ce istoricul Garry Wills numeste o infrangere a valorilor Luminilor. Ar fi naiv si exclusivist sa privim votul din 2 noiembrie drept unul legat doar de partizanate morale (existente, la urma urmelor, in ambele tabere). Democratii au propus un candidat de pe coasta de est, perceput, pe drept ori pe nedrept, drept oscilant si lipsit de o viziune strategica profunda si consecventa.

Intre cei care au votat pentru presedintele Bush, motivele cele mai importante (peste 80 la suta) sunt legate de razboiul impotriva terorismului si de valorile morale. La primul capitol, americanii (ca si englezii sau australienii) au aratat ca prefera un presedinte convins de necesitatea indeplinirii misiunii pe care si-a asumat-o. Unii dintre criticii domnului Bush (intre care Peter Singer, profesor de etica la Princeton si autor al unei carti in care ataca virulent politica actualei administratii) il acuza de manicheism. Nu mai putin manicheisti imi par a fi cei care considera ca nu se pot gasi puncte de convergenta intre electoratul republican si cel democrat. Lasand de-o parte patimile momentului, nu cred ca ne aflam intr-un razboi civil axiologic. Este probabil ca, pe baza unui alt tip de campanie, dl Kerry ar fi putut castiga mai multe voturi. Esenta chestiunii este insa legata de necesitatea ca democratii sa inteleaga ca majoritatea americanilor nu se lasa sedusa de cantecele de sirena ale vedetelor mediatice. Cum marturisea recent fostul vicepresedinte democrat Walter Mondale (el insusi candidat prezidential infrant de Ronald Reagan in 1984), "este important sa stim care sunt lucrurile pe care le sustinem. Daca nu avem o viziune si argumentele corespunzatoare ei, nu cred ca vom putea sa ne conectam cu poporul american".

Starea de descumpanire din Partidul Democrat a provocat inceputul unei atat de necesare autoanalize. Unul dintre potentialii candidati pentru mandatul democrat la alegerile din 2008 este senatorul Evan Bayh din statul Indiana. Intr-un articol din New York Times intitulat "Un Partid Democrat derutat isi cauta calea de viitor", dl Bayh este citat cu urmatoarea declaratie: "Trebuie sa fim un partid care reprezinta mai mult decat suma resentimentelor noastre. In inima tarii, de unde vin eu, exista indoieli. Prea adesea suntem caracterizati drept o elita a celor doua coaste, condescendenta in cel mai bun caz, de-a dreptul dispretuitoare in cel mai rau, la adresa valorilor pe care americanii le cultiva in viata lor cotidiana". Ramane de vazut care va fi rezultatul actualei batalii pentru sufletul Partidului Democrat.