Vierii mintii

Lumea culturala romaneasca e azi un loc trist. Nu prea mai produce cine stie ce capodopere si nici nu prea mai are intuitia propriului ei loc in lume. In schimb, e bantuita de tot felul de razboaie ideologice, de scandaluri care nu se mai termina, de stafii interbelice, transoceanice, de dreapta, de stanga, de tot felul de gogorite.

Daca te-ai lua dupa ce citesti prin reviste, ai crede ca spatiul nostru cultural misuna de fascisti sau de neocomunisti (de sorginte americana), "boieri", respectiv "oieri" ai mintii, cand, de fapt, in afara de cativa rataciti - caci nu exista codru fara uscaturi... - nu misuna decat de o mediocritate endemica, uniform raspandita, la fel de trista in toate casutele si casoaiele ideologice. Caci, pe cand boierii si oierii isi trag reciproc la fluierul piciorului spre bucuria galeriei, mazilindu-se si balacarindu-se de toata frumusetea, din pegra se intrupeaza, ca Electra din jale, o a treia categorie, care de fapt le-a precedat pe primele si va continua sa existe si dupa ce bataliile lor se vor stinge. Sunt nemuritorii vieri ai mintii, grasunii care pun slanina de-o palma pe ei din laturile mediocritatii si-ale ticalosiei generalizate. Ei sunt adevaratii si eternii invingatori ai culturii romanesti, ei, pe care nimeni nu se-ngrijeste sa-i combata, ei, cei fara ideologie, caci nu au idei, fara o etica, fiindca nu au nimic sfant, fara opera, caci numai la scris nu le sta mintea. Cei ce se catara, discreti, pana pe culmile nerusinarii (ce coincid cu functiile inalte si banoase), sprijinindu-se pe scriitorasii, pictorasii sau sculptorasii de doi bani care-i voteaza mereu disciplinat si democratic. Din umili sprijinitori de pereti ii vezi deodata catarati in varf pe la televiziune, pe la radio, prin academie, pe la uniunile de creatie. Apa trece, trec pana si pietrele, dar ei raman ca sa ne aduca aminte in ce cultura si-n ce timpuri traim.

De ce nu m-a mirat ca Eugen Uricaru, presedintele insusi al Uniunii Scriitorilor, s-a dovedit un informator al Securitatii, insarcinat cu urmarirea Doinei Cornea? Pai nu-l stiam eu pe Uricaru? Nu m-am certat de-atatea ori pentru el cu prieteni, scriitori adevarati, care lucrau cu el si-i luau apararea? N-am fost cu totii martori la rotunjirea sa excesiva o data cu cocotarea in inaltele functii? N-am vazut toti, fara nici o reactie, cum acest invartit de partid, stat si Securitate cumuleaza salarii exorbitante pe posturi decorative, la televiziune, la Uniunea Scriitorilor, in Ministerul de Externe, incat puteai crede ca are darul ubicuitatii? Cine ne-a pricopsit cu mediocritatea asta cumularda? Ce cauta el in elita culturii romanesti? Nu exista cineva care sa-i fi citit vreo carte. La Uniunea Scriitorilor a profitat de viciile fundamentale de gandire pe care se sprijina aceasta institutie - stranie ca un triceratops in mijlocul unei artere de circulatie - : populismul ei, mostenirea ei comunista, incapacitatea de reformare, ca sa-si construiasca un fief de baron cultural pe care orice baron pesedist (dar pesedist e si Eugen al nostru, caci ce-ar putea fi altceva?) l-ar invidia. Oameni buni, stati stramb si judecati drept: ce comunitate de scriitori din lumea larga - in afara, poate, de cei din Coreea de Nord - mai poate avea pretentia nu doar sa-i adune, dar sa-i legitimeze pe toti scriitorii dintr-o tara? Si care-si mai trage sursele de venit dintr-un cazino (o afacere intotdeauna dubioasa)? Si cine mai da pensii la mii de insi care nu le merita nici in vis, fiind scriitori doar cu carnetul de membru US, pensii care nu sunt altceva decat mita electorala? Am cerut si cer mai departe Ministerului Culturii si tuturor factorilor de decizie regandirea uniunilor de creatie - mergand chiar si pana la desfiintarea lor - pentru ca ele se dovedesc tot mai mult medii populiste, care favorizeaza ascensiunea unor impostori in posturile de conducere.

La ultimele alegeri pentru functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor Eugen Uricaru l-a invins pe Nicolae Manolescu, fapt uluitor pentru oricine are un dram de bun simt si cunoaste cat de cat situatia culturii romanesti. Asta insa nu a parut sa dea de gandit nimanui, pentru ca, nu-i asa, Bogdan Lefter sau Patapievici erau inamicii publici. Cui sa-i pese ca un sub-mediocru a pus mana pe scriitorimea romaneasca? Astazi se arata fata hidoasa a intregii afaceri: spre rusinea lor, scriitorii romani au fost condusi ani de zile de un informator al Securitatii, lucru stiut probabil de multi altii, care au tacut, complici sau intimidati.

Ce spectacol trist! Zi de zi sunt improscati cu noroi putinii oameni valorosi rataciti in lumea noastra care nu-i merita in nici un fel, iar in acest timp sunt lasati sa prospere, sa suga tot ce se poate suge, chiar si din piatra seaca, chiar si din mocirla si zoaie, insi care-ar trebui de fapt sa ingane, trasi afara de lant din vizuina, litania tradatorului dac: "In nemernicia mea..." .