x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vizionar sau aventurier?

Vizionar sau aventurier?

de Marian Nazat    |    15 Iul 2005   •   00:00

Este posibil ca reintoarcerea la popor sa-i fie fatala Artificierului de la Cotroceni, in ciuda Dosariadei penale pornite impotriva adversarilor sai de moarte. Mai mult, in lipsa sa, nu intrezaresc o alta figura charismatica de calibru, care sa sporeasca zestrea procentelor portocalii peste cea din ultimul an. Euforia de atunci s-a topit brusc, pe fondul poticnelilor si gafelor uriase, al scumpirilor indecente si al fisurilor aparute in proiectul UE. Despre presedintele Basescu se spune ca si-a construit spectaculoasa cariera politica pe cadavrele fostilor sefi, iar uzurpatii Petre Roman, Victor Ciorbea si Theodor Stolojan stiu foarte bine la ce ma refer. Se mai zice, de asemenea, ca nu-si poate concepe existenta in afara conflictelor, pe care le adulmeca sau le provoaca siret, cu instinctul temutelor animale de prada. Si ca "victimele" sale nu sunt decat ocupantii functiilor inalte, nicidecum "neinsemnatii". Dar fereasca Domnu’ sa se simta prea obligat, prea indatorat cuiva! Inspre cel care il ajutase sa-si depaseasca modesta conditie isi va incorda muschiul exersat al nerecunostintei, pana ce demolarea fostului protector sau camarad ideologic se va fi desavarsit. Zgomotos si aproape firesc. Apropiatii, si nu-s putini, asa il descriu pe neinfricatul matroz: tenace, fara scrupule, razbunator, insetat de putere, diabolic, inteligent si periculos. De altfel, fara aceste calitati nu ai ce cauta in fotoliul presedintial, restul fiind vorbarie goala, intrucat "politicaraia" e amorala.

In primele sase luni de dezmat prezidential, dl Basescu ne-a dezvaluit intreaga-i personalitate complexa. S-a lepadat razand de suvita buclucasa si aducatoare de noroc, s-a descotorosit brutal de un partener lunecos, insa abil, cu merite incontestabile si marturisite in campania din 2004 (Cozmin Gusa), l-a aruncat in derizoriu pe un "pretins consilier" (Dorin Iacob), l-a umilit in permanenta pe elegantul Tariceanu si a inventat unitatea de masura pentru slugarnicia definitiva (Emil Boc). N-a incetat sa se certe marinareste cu presa, indeosebi cu cea care il "jigneste", cu cetepistii si cristoii pusi pe carteala, cu magistratii "franari ai reformei", cu puristii "imorali", cu "ticalosii" pesedisti, cu doctrina social-democrata, cu "frantujii", cu germanii si chiar cu propriul frate, pe motiv de neplata a darilor catre stat. A nesocotit, continuand traditia predecesorilor, Constitutia ori de cate ori a avut chef, constient ca romanul nu da doi bani pe insailarile de articole si alineate. S-a implicat si cand (unde) trebuia si cand (unde) nu trebuia, starnind ilaritate sau consternare. L-a concediat pe incomodul filozof Andrei Plesu si s-a inconjurat de consilieri occidentali, necunoscatori ai metaforelor basesciene. Ferm, cu excese dictatoriale, si-a impus in final punctul de vedere, silindu-l pe primul-ministru sa abdice in numele unor anticipate altfel neagreate de penelisti. Pretextul este nu doar primejdios, ci si de prost augur, caci indeamna la nesupunere in fata legii. Cetateanul de rand, urmand exemplul Cabinetului ofuscat, va refuza sa recunoasca autoritatea hotararilor judecatoresti si va lua calea haiduciei civice. Cum sa mai fie respectata Justitia cand insusi Executivul o trateaza cu sictir? In loc sa propuna modificarea Legii Curtii Constitutionale, in sensul de a feri, pe viitor, inalta instanta de suspiciuni si ocari, guvernantii s-au suparat aiurea si au plecat pe litoral cu socrii cu tot. (In timp ce multi romani se lupta cu stihiile naturii, proaspatul demisionar din Palatul Victoria se bronzeaza surazator la Mamaia... Incapabil sa vibreze la suferinta contribuabililor si sa realizeze emotional durerea semenilor sai, dl Calin Tariceanu pare din alta piesa. Dumnezeule, ce ins nepotrivit pentru o asemenea demnitate, in Romania de azi!)

Dincolo de nemultumirile cu iz politic, evenimentul de saptamana trecuta este datator de sperante: in sfarsit, am scapat de paguboasa unanimitate pesedista, iar puterile au ajuns sa se controleze si sa se contreze reciproc! Au fost necesari 15 ani pentru ca debila noastra democratie sa-si arate, timid deocamdata, semnele maturitatii. Dar abia dupa testul anticipatelor vom pricepe exact care este cu adevarat starea natiunii. Oricum, eu nu impartasesc defel siguranta declarativa a liderilor Aliantei, care se si vad castigatori detasati ai scrutinului din octombrie. Societatea romaneasca, debusolata si conservatoare, va amenda drastic criza artificial creata, fie printr-un absenteism masiv, fie prin revenirea la stabilitatea baltita, oblojita de "sosonarii" iliescieni. Obisnuita cu raul deja cuibarit si speriata de balbaielile si experimentele oranj, ce-i amintesc de dezastrul cederist, Romania contemplativa va vota iarasi stanga socialista, aidoma vecinilor de la sud de Dunare. Este posibil ca reintoarcerea la popor sa-i fie fatala Artificierului de la Cotroceni, in ciuda Dosariadei penale pornite impotriva adversarilor sai de moarte. Mai mult, in lipsa sa, nu intrezaresc o alta figura charismatica de calibru, care sa sporeasca zestrea procentelor portocalii peste cea din ultimul an. Euforia de atunci s-a topit brusc, pe fondul poticnelilor si gafelor uriase, al scumpirilor indecente si al fisurilor aparute in proiectul UE. Inca o iluzie risipita din multele ce au marcat destinul istoric al "rumanilor". Un destin fortat in stilu-i caracteristic de dl Basescu, convins ca numai asa va umfla marele pot electoral. La urma-urmei, daca n-ar fi gandit astfel, asfalta si acum strazile Bucurestilor sau se ciorovaia cu asociatiile de proprietari din te miri ce pricini. Ori se sfadea cu tarabagiii de pe domeniul public si cu bardoatele iubitoare de caini comunitari. Vizionar sau aventurier, machiavelic sau impostor - Greu de raspuns.

×
Subiecte în articol: editorial