Turneul american al președintelui Iohannis, cu momentul de vârf al discuțiilor cu Donald Trump la Casa Albă, poate readuce România pe calea recâștigării unor poziții politico-diplomatice abandonate în zona Orientului Mijlociu. Medalia primită de președintele României din partea Consiliului American Evreiesc are rădăcinile în evenimentele din 1967, care stau și acum la baza oricărei analize a relațiilor dintre Israel și România, cu rol important și pentru definirea relațiilor cu Statele Unite.
În 1967, după Războiul de Șase Zile, la reuniunea de la Moscova a șefilor de stat din Tratatul de la Varșovia, din 9 iunie, Ceaușescu a retras delegația României de la votul rezoluției care condamna Israelul, refuzând să se alinieze la decizia de rupere a relațiilor diplomatice cu Tel Avivul. Or, momentele de cumpănă forjează pe termen lung, dincolo de conjuncturi, pozițiile dintre țări, la fel ca prieteniile din plan uman. În tensiunile extraordinare din Orientul Mijlociu, România a acționat ca un germene de dezescaladare, fiind, cum nota Larry Watts, „agentul extern care a contribuit cel mai mult la depășirea obstacolului sovietic și a facilitat contactele directe arabo-israeliene”. România își armoniza atunci acțiunile cu Statele Unite în complicatul dosar al Orientului Mijlociu, primirea lui Ion Gheorghe Maurer la Casa Albă de președintele Lyndon Johnson din 26 iunie 1967 fiiind consacrată acestui principal subiect. După 1989, România a abandonat treptat și fără explicații implicarea diplomatică în conflictele din zonă, trecând spre alte priorități. Efortul lui Adrian Năstase de a recupera poziția de canal de comunicare între Israel și Autoritatea Palestiniană a rămas singular.
Donald Trump dorește să fie un campion al păcii în Orientul Mijlociu, știind că prestigiul SUA și poziția de lider în lupta contra terorismului depind esențial de rezolvarea diferendului Israel-Palestina. Canalul românesc de comunicare cu Orientul Mijlociu poate fi reactivat și cred că de aici pleacă interesul SUA pentru Klaus Iohannis. Este o șansă pe care Statele Unite o oferă diplomației de la București, care deține experiență și mai are în putere câțiva ambasadori ce au stat la aceeași masă cu liderii de la Ierusalim și Ramallah.