Vizita la mama, de sarbatori

Muzele iernii, cele care scriau altadata, cu cornul de aur al cerbilor, pe zapada, magice versuri, compun azi, cazute in mediocritate, cel mai neinspirat pastel de Sarbatori.

Muzele iernii, cele care scriau altadata, cu cornul de aur al cerbilor, pe zapada, magice versuri, compun azi, cazute in mediocritate, cel mai neinspirat pastel de Sarbatori. Pacat. Rareori am trait o iarna mai mohorata. Bucurestii, cu tot sclipiciul artificial de pe centru, arata prafuit si scalamb. Animatia cumparaturilor nu face decat sa ridice zatul de tarana si praf de pe trotuare. Unde sunt, ma intreb si eu asemeni poetului, zapezile de altadata? Fara zapezi, iarna la oras e o catea castrata, careia i-au fost extirpate nu numai bucuria dragostei, ci si sansa, tehnologic mai simpla, a imperecherii.

Ma intorc, de voie, de nevoie, la gazetarie si politica, obligate la un concubinaj care nu le aduce cine stie ce impliniri. Doua-trei scene recoltate in aceste zile din televizor mi-au adancit dezgustul pentru siloasa lor dependenta reciproca. Domnul Traian Basescu, presedintele ales, apare gafaind pe platoul dintre Intercontinental si Teatrul National. Cantase colinde Hrusca. N-am apucat, se plange presedintele, decat ultimul colind. Venise in graba cu masina personala. Lumea mai voia Hrusca. Hrusca insa obosise. Ragusise chiar. Il roaga presedintele sa mai cante. Hrusca se suie din nou pe scena. Hrusca interpreteaza colinde cu vocea presedintelui. Parca ar canta Basescu. Spectatorii aplauda.

Ar trebui sa merg sa-mi vad mama la Sangeru. Cum ar fi sa-mi aranjez o echipa de filmare si sa arat lumii (platesc un spatiu publicitar pentru asta) cum aduce poetul Avramescu portocale mamei sale de Craciun? Cand scriu aceste randuri n-am ingurgitat carnati de porc si piftii. Si totusi ma incearca asa, un fel de greata.

Nu-l mai aplauda pe cantaret, ci pe presedinte. O intrebare. Daca presedintele, asa cum declara, a plecat de la birou manat de o dorinta spontana, cum de s-au nimerit acolo camerele si microfoanele? Nu cumva aparatul dirijat de doamna Saftoiu a pus in miscare masinaria de propaganda, iar pretinsa spontaneitate nu era decat un truc de imagine?

Domnul Becali primeste colindatori. Televiziunile sunt cu toata cablaraia dupa ele acolo. Domnul Becali scoate un teanc de bani. Numara copiii si trage cu coada ochiului spre camerele de luat vederi. Cand camerele se apropie destul de mult pentru a lectura cifrele de pe bancnote, le da generos copiilor. Fara camere de luat vederi generozitatea politicianului intarca. Ea se declanseaza automat, ca o secretie, la contactul cu propagatorii de imagine.

Scena langa un bloc din Constanta. Presedintele isi viziteaza mama. Frumos. Dar cum de au ajuns televiziunile acolo? Vizita privata, la mama, nu figureaza in agenda presedintelui si e invaluita in parfumul discret al dragostei pentru parinti. Presedintele vorbeste. Nu pentru mama, ci pentru tara. Am adus, zice, vreo 50-60 de pachete pentru copiii din bloc, pentru colind. Cum au ghicit gazetarii clipa venirii presedintelui la mama sa? Simplu. Au fost instiintati. Vizita de Sarbatori la mama, ca si donatiile pentru colindatori ale lui Gigi Becali sunt gesturi anuntate. Concubina presa se supune, interesata, comenzii amantului politic. E vremea buhaiului si caprei. Presa sta capra. Sta cuminte si se face ca ii place. Cei doi politicieni cu care am incercat sa exemplific concubinajul jenant de mai sus sunt pe primele locuri in iubirea populara. Nu-i greu de inteles de ce. Complicitatea cu presa i-a cocotat aici.

Ar trebui sa merg sa-mi vad mama la Sangeru. Cum ar fi sa-mi aranjez o echipa de filmare si sa arat lumii (platesc un spatiu publicitar pentru asta) cum aduce poetul Avramescu portocale mamei sale de Craciun? Cand scriu aceste randuri n-am ingurgitat carnati de porc si piftii. Si totusi ma incearca asa, un fel de greata. Greata chiar si pentru meseria pe care o fac de-o viata, cu dragoste, aceea de gazetar.