Vodevilul militar

M-am întrebat retoric: 1. Mircea Dinescu ar fi acceptat, când era dirijorul "corului" de la Academia Caţavencu, să se pomenească supervizat de o fiinţă care nu vorbea bine limba română?

2. Victor Rebenciuc ar fi împărţit Premiul UNITER 2009 cu o persoană aparent inocentă, dar adusă de mânuţă de însuşi ministrul de resort, cu gândul ascuns de a deveni, fără nici o apetenţă pentru acest domeniu, o primadonă sub reflectorul opiniei publice? 3. Mircea Diaconu ar fi tolerat să joace în acelaşi film cu un semen care nu numai că nu a absolvit institutul de specialitate, dar îi lipsea şi talentul nativ al lui Ilarion Ciobanu? 4. Sergiu Nicolaescu ar fi predat "comanda", pe platoul de filmare, unui anonim, impus de "sus"?
Cu siguranţă, nici unul dintre ei nu ar fi acceptat impostura.

Dar vodevilul mai este la modă în armată! Din păcate.
Vreţi un exemplu? Într-o dimineaţă, un demnitar militar a venit conştiincios, mai devreme, la sediul ministerului, îmbrăcat într-un costum civil. Buna sa dispoziţie a ţinut doar până la uşa liftului de protocol. A auzit voci. S-a întors. Nici unul dintre ofiţerii tineri aflaţi pe hol nu l-a salutat! Motivul? Pur şi simplu, nu l-au recunoscut pe demnitar.

Era rezultatul lipsei de oportunităţi în a cunoaşte "live" pe cel care decide încotro se înclină Balanţa Şansei Profesionale în Armată. Junii ofiţeri nu greşiseră. Nu aveau de unde să ştie cine este conaţionalul pe care îl văd atât de rar în faţa ochilor. Nu pe internet, în fotografii sau pe filmuleţe bune, cel mult pe You Tube. Oamenii inteligenţi din armată - care constituie majoritatea absolută - au nevoie de dialoguri
profesionale oneste. Şi de abordarea francă a dificultăţilor momentului. Ei fiind primii interesaţi de feed-back-ul suprem al propriilor dorinţe. De ce?

Cei peste 20.000 de voluntari, indiferent de gradul lor actual, visează la momentul când nu limita de vârstă îi va elimina din structurile militare, ci imposibilitatea individuală de a trece testele profesionale. Îi pasă cuiva? Nu. Subofiţerii tânjesc la o altă evoluţie în cariera militară, dar nu se aleg decât cu răspunsuri stupide la argumentele proprii privind depăşirea situaţiei iniţiale, în care au îmbrăcat uniforma militară.

Aşa că se roagă la Cel de Sus să prindă o misiune într-un teatru de operaţii. Altfel, dacă ajung într-un comandament aliat, cu tot cu familia, banii sunt suficienţi doar pentru necesităţile curente. Şi ce? Să rabde!

Ofiţerii tineri ar vrea, ca la aliaţi, un parcurs clar al carierei militare. Cu stagii bine precizate pe fiecare post. De regulă, trei sau cel mult patru ani. Aşa au învăţat la cursuri de perfecţionare absolvite în SUA, Franţa, Anglia, Canada, Italia sau Elveţia. Nu contează! Aici este Românica! "Noi" stabilim cine este numit! "Noi" facem permutări pe funcţii, de nici Ghidul Carierei Militare nu le justifică...

În schimb, camarazii cu grade superioare s-au resemnat. Ei au văzut multe minuni în armata de ieri şi de azi. Aşa că nu îşi mai fac iluzii. Strâng din umeri. Dacă sunt mai nervoşi îşi muşcă buzele. Sau mustaţa. Albită de nevastă. Realiştii mulţumesc lui Dumnezeu că au ajuns colonei. Idealiştii visează la înstelare, chit că ştiu foarte bine că este eminamente un grad politic. Şi nu numai...

Iar cei ajutaţi de propriul angajament profesional, de aplomb şi de limba engleză, care mai activează în comandamentele NATO au învăţat regula de aur. Se miră faţă de situaţia din ţară. Şi nu o comentează pe telefoanele mobile, pe e-mail-uri şi nici măcar cu cei dragi! Motivul? Frica.

La două decenii după împuşcarea comandantului suprem şi a maleficei sale soţii, oameni purtând demn uniforma Armatei României peste hotare - aidoma camarazilor din ţară - rabdă acest vodevil, cu speranţa unor vremuri mai bune. După Crăciun.

Până atunci, ministrul Apărării Naţionale se îmbată singur cu apă rece, considerând cuvintele "semnal de alarmă şi situaţie disperată" tipice unui registru retoric, nu reflectând realitatea obiectivă, din cea mai puţin finanţată instituţie naţională. Domnia sa uită că pe calculator se pot aranja multe rezultate electorale, nu şi starea de spirit!
Vodevilul din armată va avea un final fericit. Doar pentru cei umiliţi.