Voiajul fără ţintă al României

În plină campanie electorală pentru alegerea vii­to­rului preşedinte al României se acumulează confu­ziile voite sau nedorite, se accentuează evazionismul şi imediatomania, dar nu se vede de nici un fel un proiect pentru ţară. Performanţa slabă a eco­no­mi­ei româneşti apare cu claritate în această pe­rioa­dă de criză. Or, singurul tratament al sărăciei este crearea avuţiei. Creşterea protecţiei sociale pentru a face faţă crizei este o iluzie. Este infinit preferabil să plăteşti pentru muncă, şi nu pentru nemuncă.

Problemele economice actuale, care nu ţin doar de criză, deci de factori externi, sunt probleme cro­nice ale noastre. Ele nu sunt rezultatul unei insuficiente implicări a statului şi nici al unui interve­nţ­i­o­­nism excesiv, ci al unui intervenţionism "pervers", insuficient tocmai acolo unde era necesar (legi clare şi nepărtinitoare şi aplicarea lor neabătută, ordine publică administrată ferm, educaţie în masă şi învăţământ performant, sistem de sănătate funcţional) şi excesiv tocmai acolo unde nu este de dorit (intervenţie în desfăşurarea competiţiei pe piaţă, lucrări de interes public transformate în afa­ceri murdare pe banii contribuabililor).

Guvernul de coaliţie strâmbă, el însuşi presat şi strâmbat de pretenţiile electorale, priveşte doar la ziua de azi şi se eschivează în faţa problemelor grave care necesită reforme aflate de multă vreme în suferinţă. Cauzele profunde rămase neatacate se răzbună, costurile "calmării" situaţiilor "fierbinţi" sunt evident mult mai mari decât aplicarea unor politici de lungă durată.

Gradul de neîncredere tot mai scăzut al românilor în anunţurile pompoase şi demagogice de reformă înăspresc contextul abordării de politici prin reformă. În loc să privească la soare, politica priveşte degetul care arată soarele. Suntem ca un călător care călătoreşte de dragul de a călători, şi nu pentru a ajunge într-un loc stabilit dinainte.

Viziunea pe termen lung, atât de necesară şi fi­reas­că într-o competiţie pentru mandatul de preşedinte, lipseşte atât teoretic, cât şi practic. Un plan anticriză, chiar bine alcătuit, nu are cum să dea roade dacă platforma pe care sunt aşezate sta­tul şi economia este ea însăşi precară. Îmi vin în minte în­tre­bările esenţiale ale lui Petru Creţia: "De ce să aştepţi la ne­sfâr­şit să facă altul ceea ce poţi face tu însuţi şi poţi să faci bine? Oare, dacă alţii au putut, noi nu putem?". Astăzi, frâna cea mai grea şi peri­culoasă în dezvoltarea României stă în co­ruperea actului politic prin îndepărtarea tot mai evidentă de interesul pu­blic în favoarea interesului de partid "privatizat".

Tare în politică nu pot fi decât angajamentul de a propu­ne şi face ceva în beneficiul oamenilor şi capa­citatea de a-i convinge pe oameni să urmeze drumul propus. Cutare din politică "e tare" în zilele noastre în măsura în care dobân­deş­­te multă influenţă pentru interesul său personal sau pen­tru ambiţia personală. Funcţionând cu acest model po­li­tic, vom continua risipa resurselor şi chiar a şanselor naţio­na­le, fiind­că acest model înseamnă de fapt incompetenţă profesională, incapacitatea de a utiliza cultura producerii de avuţie şi lipsa curajului de a acţiona în împrejurări dificile pentru ţară.