Vorba dulce...

Multi, foarte multi dintre noi, fie ca o recunosc sau nu, sunt profund interesati de televiziune, poate mai mult decat de alte mijloace de comunicare, de limbajul permis, de cel admisibil, de cel interzis, formal sau nu, de cel pedepsit. Si pe multe meleaguri pedepsele nu numai ca tin pasul cu inflatia, dar o si depasesc. In Statele Unite, amenzile propuse de Senat pentru folosirea de obscenitati vor creste de peste 15 ori fata de nivelul actual, pentru a ajunge pana la jumatate de milion de dolari si/sau suspendarea licentei de emisie. Nu sunt dispus sa cred ca limbajul folosit de televiziunile americane (sau de altele) va renunta vreodata la cuvintele interzise.

Motivul e simplu, injuratura, blestemul, obscenitatea sunt universale. Greu, aproape imposibil, de gasit o limba, un dialect, un grai, fie ele actuale sau disparute, vorbite de milioane de oameni sau de un trib, fara de cele cateva cuvinte interzise la tv sau radio. Copiii au un repertoriu de injuraturi si de obscenitati care precede cu mult capacitatea lor de a le intelege.

Marii dramaturgi din epoca elisabetana, precum Ben Jonson, isi condimentau textele cu tot felul de cuvinte considerate si atunci, si acum drept deocheate, Shakespeare insusi nu ezita sa foloseasca expresii blasfemitoare sau calambururi cu evidente nuante sexuale (vezi "Mult zgomot pentru nimic" fara a mai pomeni observatiile dadacei din "Romeo si Julieta"), totul spre marea bucurie a publicului, indiferent de compozitia sociala a acestuia.

Exemplele nu lipsesc nici in Vechiul Testament, recititi, fara a va lasa surprinsi, a doua Carte a Regilor, capitolul 18, versetul 27 si infiorati-va. Pana si cele mai vechi scrieri cunoscute, vechi de multe milenii, cuprind descrieri din care transpare intentia de a insulta, soca, afecta, probabil expresie a unei traditii orale vechi cat limbajul uman sau, cred unii specialisti, chiar mai vechi. Cimpanzeii, de exemplu, folosesc gesturi aparent insultatoare, aproape sigur amenintatoare, fara a trece la violenta fizica. Nici un atac nu este precedat de asemenea gesturi, cel putin asa ne asigura etologii, specialistii in misterioasa stiinta a comportamentului animalelor.

Nu lipsesc o multime de cercetari foarte serioase privind reactiile umane la cuvintele interzise, inclusiv strania capacitate a acestora de a umbri restul unui text, de a domina contextul. Cu unele exceptii. Insulta poate declansa reactii violente, dar poate si anihila furia, poate semnifica nu doar ostilitate si patologie sociala, ci armonie si calm - intr-un grup de prieteni apropiati se vorbeste mai "urat" decat in alte conditii, tocmai ca expresie a relaxarii. Ma simt bine, pot sa spun tot ce vreau.

Psihologul T.B. Jay, cercetator la o universitate din Noua Anglie, autorul unui studiu intitulat "De ce injuram?", sustine ca injuratura poate fi un mecanism de reducere a stresului, de combatere a furiei, de prevenire a violentei fizice, mecanism inca insuficient inteles si apreciat. O furie prea intensa pentru a mai lasa loc injuraturii ar putea fi o adevarata invitatie la agresiune, la crima.

Un sindrom relativ bine cunoscut, descris de Gilles de la Tourette, care cuprinde printre alte simptome si coprolalia, folosirea exploziva, imposibil de controlat, a cuvintelor interzise, a fost studiat si prin tehnici subtile de vizualizare a activitatii creierului. Injuram cu regiunile rationale si nu cele legate direct de emotii si impulsuri primare. Un detaliu care ne va reintoarce spre lectura, in cele din urma spre fictiune, suferinzii din Japonia nu prezinta acest simptom, coprolalia. Lucru nu prea greu de inteles daca stim ca insultele verbale nu prea exista in limba japoneza. Ian Fleming, creatorul agentului secret 007, James Bond, ne povesteste ca un samurai care si-ar califica servitorul drept "vita" isi pune viata in pericol, dincolo de interdictiile socio-culturale. In schimb, samuraiul are dreptul la "kirisute gomen", adica "ucide si pleaca" in cazul in care un plebeu il intarzie din drum.

Dar Japonia e foarte departe, prin locurile unde blestemele iti doresc sa traiesti in vremuri interesante. Iesind intr-o seara din Parcul Herastrau, am trecut pe langa o carciuma unde izbucnise un scandal si am avut norocul sa aud o intrebare de neuitat: "De ce dai, ba, nu stii sa-njuri?".