Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se întâmplă uneori ca pe scenă să aibă loc întâmplări care adesea bat în spectaculozitate scriitura piesei sau a scenetei care aduc un umor de prima treaptă a podiumului. Replicile şi reacţiile actorilor izvorâte din spontaneitatea lor au atâta farmec încât povestirea lor stârneşte hohote de râs. Se zice că unul din campionii replicilor de inegalabil umor era Jean Constantin.
Pe vremea Ceauşeştilor, cu ocazia zilei de naştere a „Celui mai iubit fiu al poporuli”, se pregătea şi la Constanţa un spectacol festiv. Spectacolul de o deosebită anvergură aducea pe scenă tot colectivul Teatrului Fantasio, drept care se făceau repetiţii migăloase şi actorii erau simbolic îmbrăcaţi în muncitori, ţărani, cercetători, „pompieri” şi vatmani, pentru a se sugera că toată suflarea ţării îi cântă ode conducătorului.
Pe fundalul scenei, un tablou uriaş cu Nicolae Ceauşescu domina totul. Era perioada anilor lumină când de fapt se stingea lumina pentru economie. Ei bine, în timpul unei repetiţii chiar are loc o întrerupere a curentului electric şi sala de la Fantasio e lăsată în beznă. Actorii aflaţi pe scenă încep să se întrebe de unde vine întunericul de să-ţi scoţi ochii. Şi din plină beznă la întrebarea de unde vine întunericul se aude vocea lui Jean Constantin: „De la tablou”. S-a zguduit toată scena de râsete, iar Jean Constantin dădea din umeri ca o fată mare, nevinovată, pură ca o aripă de fluture: „Păi nu de la tablou, de la tabloul electric s-a întrerupt lumina?” în timp ce toţi râdeau şi se uitau la tabloul lui Ceauşescu.
O teribilă improvizaţie pe scenă făcea şi Puiu Călinescu, un geniu al comicului care îi lăsa împietriţi de uimire pe toţi. Mimica lui Puiu Călinescu era inegalabilă. Ocheadele şi jocul sprâncenelor era artă pură, o sclipire de talent ceresc. Cu îndreptăţire ziceau mulţi că dacă Puiu Călinescu s-ar fi născut în America ar fi fost miliardar şi le-ar fi dat lecţii marilor comici ai Americii aşezaţi în bănci ca elevi, lui Jerry Lewis, Mr. Bean etc. Se povesteşte că în timpul unei scenete ilustrând masa de aniversare a unui grangur, deodată lui Puiu Călinescu îi vine gândul să improvizeze ceva. Deşi nu era scris în scenariu Puiu Călinescu în rol de invitat, subaltern al şefului sărbătorit, îi vine ideea s-o invite pe nevasta acestuia la dans. În timpul tangoului, Puiu Călinescu îi spune partenerei de dans: „Mare tâmpit mai e şi şeful ăsta!”. La care doamna îl întreabă cu voce aspră: „Ştiţi cine sunt eu?”, candid Puiu Călinescu zice: „Nu”. La care doamna între paşii de tango îi spune. „Sunt nevasta şefului, nevasta tâmpitului”.
Puiu Călinescu mimează că a sfeclit-o şi o întreabă la rându-i pe partenera de dans: „Dar dumneavoastră ştiţi cine sunt eu?”, nevasta şefului lui răspunde: „Nu”. La care Puiu Călinescu o abandonează pe ringul de dans şi plecând îi zice: „Foarte bine că nu ştiţi!”. O altă întâmplare neaşteptată, improvizată pe scenă, a fost istorioara spusă în afara scenariului de Nicu Constantin, cel cu privirea cruciş şi lentile groase ca fundul borcanelor cu iaurt. Iată povestioara improvizată de Nicu Constantin. „Băusem nişte păhărele cu votcă şi m-am suit la volan. Deodată mă opreşte un miliţian din acela de la Circulaţie îmbrăcat cu caschetă albă şi costum albăstrui. Se răsteşte la mine tablagiul: «Ai băut, te miros, suflă în fiolă!», la care eu îi răspund: «Nu suflu în fiolă că te înverzesc şi pe tine de te fac grănicer cu uniforma aia verde»„.
