x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vorbeşte Antonescu!

Vorbeşte Antonescu!

de Nicolae R Dărămuş    |    16 Mar 2013   •   00:27
Vorbeşte Antonescu!
Sursa foto: Nicolae R. Dărămuş

Sunt subiecte despre care nu pot scrie atunci când îmi propun.  Simţindu-le “inima”, dintr-o dată,  “coala albă” a ecranului şi tastatura îmi devin inamici, singura soluţie fiind, fără scăpare, amânarea “operei” până la  coacerea ei sine die.

Asemenea unei obsesii, viaţa liberă sub cerul verii scandinave este unul dintre ele. Mi se întâmplă să povestesc frânturi din ea prietenilor şi, tăcând, îi parcurg zilele ori de câte ori mi se năzare, după ce, aievea, am trăit-o cu o sete pe care o egalează doar  amintirea tradiţionalei ultime scalde în râul copilăriei, Sebeşul, făcută la fiecare mijloc de septembrie, înaintea plecării mele la Cluj şi la şcoală.

Nu demult, de la Säffle, pornisem spre nord pe uriaşul râu Klarälven, cel care, izvorând în Norvegia şi străbătând Värmlandul,  îşi mână apele  spre “marea”  Vänern, ochiul de cer lichid al Suediei de miazăzi.

În lac, ostenit, râul îşi pierde fiinţa, iar albia sa, şerpuind în şesul presărat cu păduri, nu sugerează  la început altceva decât măreţia liniştii; ceea ce, trebuie recunoscut, nu e deloc puţin.

Urcând pe curs, i-am  văzut însă “avatarurile”. De la undele blânde, cu tulburătoare limpezimi ale căror adâncuri îndeamnă îl şi pe cel mai nevolnic purtător de undiţă la vise de bravură halieutică, la tumultul înspumat, curgând între morene asemenea unui vifor pur născut din zăpezile Nordului, acest adevărat fluviu montan poate robi prin glasul Fiinţei Eterne pe cel care ştie să audă. De aceea, atunci când telefonul mi-a sunat în buzunar, am tresărit. Fusesem smuls dintr-o lume căreia orice stridenţă – cu atât mai mult  una electronică – îi era străină. M-am bucurat însă de îndată, recunoscând vocea: eram cu soţia şi ne căuta fiul nostru: “Pe unde sunteţi ?”

Cum să spui, prin telefon, în scurtimea câtorva minute, totul. Dar el  ne cunoştea bine şi câteva vorbe îi fuseseră de ajuns spre a-l face să rostească doar atât: “Bucuraţi-vă!”

Flăcăul îşi luase vacanţa  după plecarea noastră în periplul scandinav şi mersese direct la bunici. Trecuţi toţi patru de 80 de ani, aceştia îl aşteptau, fiindcă studiul filosofiei şi politicii la Universitatea din Essex le purtaseră nepotul departe, la o distanţă care, cu siguranţă, la cei doi poli de vârstă e percepută cu totul diferit.

 “ Voi ce faceţi ?” – l-am întrebat. “Ne uităm la televizor: tocmai vorbeşte Antonescu ” – a sunat răspunsul. Ştiam: ca atâţia alţii – unii mult mai tineri -  bunicii  trăiau cu televizorul, iar el, odată ajuns acolo se supunea “programului”. “E vreun documentar istoric?” – l-am întrebat. “Nu, tată...E  Antonescu”. “Păi asta zic şi eu, fiule? E ceva film de arhivă, cu mareşalul?”- am insistat. “Ooo, nu! E Crin. Crin Antonescu”.

Brusc, ca la ştergerea unui parbriz aburit, m-am trezit. Vorbeam cu băiatul meu,  însă puterea Naturii de la Kläralven mă ţinuse în superbul ei prizonierat pe tot parcursul convorbirii. Între ea şi conştiinţă nu se interpusese nimic anapoda dintr-un alt fel de prezent ce se derula, exact în acele clipe, în ţară.
“ăştia există! Încă există...”- mi-am spus dintr-o dată. Îi uitasem.

Priveam orizontul, unde ferăstraiele nesfârşitelor păduri de molid şi pin mărgineau cerul, şi pe dinaintea ochilor au prins să-mi defileze Udrea, Blaga, Flutur, Băsescu, Vadim Tudor, Ponta, Geoană, Vosganian, Crin, ceilalţi: agitaţii. Discuţia, brusc, a devenit tare veselă. Ne era clar amândurora că agitaţii nu reuşiseră să mă intoxice. Mareşalul Antonescu, cu bunele si cu relele sale, îmi era în conştiinţă, precum istoria ţării mele, în vreme ce Crin...

De îndată, un slogan potrivit viitoarelor alegeri mi-a venit în minte. El ar suna cam aşa: “Stimaţi alegători, fiţi prudenţi la vot dinaintea candidaţilor Udrea, Blaga, Flutur, Băsescu, Stolojan, Vadim, Ponta, Geoană, Vosganian, Crin etc. Manifestaţi mari rezerve faţă de aceştia, atunci când le veţi ştampila numele. Fiţi neîncrezători şi sceptici, fiindcă, iubiţi alegători, toţi aceştia sunt asemenea vouă!”

Cum cititorii mei nu sunt prea numeroşi, sunt sigur că nu l-am ofensat pe vreunul prin acest apel. Care, până una-alta, rămâne doar unul ipotetic.

×