Votul negativ de la locale

Din nevoia de a rupe rutina ce se instalează după două săptămîni de lucru în Bucureşti, m-am repezit, nu de mult, cu trenul pînă la Sinaia. Ajuns noaptea pe la 11 şi ceva, plecat a doua zi, tot cu trenul, pe la 3 după-amiază. Un efort totuşi pentru a dormi o noapte la un hotel din provincie şi nu acasă, la Bucureşti.

Din nevoia de a rupe rutina ce se instalează după două săptămîni de lucru în Bucureşti, m-am repezit, nu de mult, cu trenul pînă la Sinaia. Ajuns noaptea pe la 11 şi ceva, plecat a doua zi, tot cu trenul, pe la 3 după-amiază. Un efort totuşi pentru a dormi o noapte la un hotel din provincie şi nu acasă, la Bucureşti. Atît la sosire, cît şi la plecare am apelat la un taxi. Şoferii de taxi sînt, din cîte se ştie, inşi cu o cultură politică peste nivelul mediu şi, mai ales, cu o uşurinţă neobişnuită de a intra în vorbă. Şi cel care m-a dus de la gară la hotel, la sosire, şi cel care m-a luat de la hotel pentru gară, la plecare, m-au recunoscut. Telespectatori de talk-show-uri pe teme politice. Oricum, diferiţi de multe fătuce cu subţiorile transpirate şi unghiile nefăcute de pe la prăvălii, care se uită la televizor doar pentru a şti dacă starleta X mai trăieşte cu starletul Y.

Despre ce altceva decît despre alegerile locale din iunie puteam eu discuta de îndată cu fiecare dintre cei doi taximetrişti? De cum am adus vorba despre scrutinul pentru locale în urbea respectivă, amîndoi s-au referit la primarul existent.

– Bine, bine, am zis eu, dar alţi candidaţi nu mai sînt?

Erau, dar cei doi nu-i prea ştiau.

Primul interlocutor – cel care m-a luat de la gară – îl înjura pe primarul în exerciţiu.

Că n-a făcut nimic, că e un bandit etc., etc.

Celălalt, care m-a dus a doua zi la gară, îl lăuda. Că a făcut cîte ceva, că, oricum, altul ar fura mai mult, deoarece ar fi mai flămînd.

Prăpastia de apreciere nu mi s-a părut o noutate. Românii se definesc prin opinii ferme, tari, pe care simt nevoia să le spună în gura mare. Din acest punct de vedere, Revoluţia din decembrie 1989 le-a adus românilor un dar mai de preţ decît locul de muncă pierdut prin falimentarea economiei naţionale: Dreptul de a avea opinii despre oricine şi orice.

Am pipăit însă o noutate în raportarea exclusivă la primarul în funcţie. Primar despre care nici unul dintre cei doi nu ştia cărei formaţiuni politice îi aparţine. Din cîte cunoşteam, primarul în exerciţiu era doar unul dintre cei cîţiva candidaţi înscrişi deja în cursa pentru fotoliul de edil-şef. Şi, cu toate acestea, interlocutorii mei nu ştiau prea mare lucru despre ei.

Desigur, o discuţie într-un taxi nu e relevantă la modul absolut în privinţa unui moment atît de complicat şi complex cum e cel al scrutinului local. Nu sînt relevante la modul absolut nici sondajele de opinie vulnerabile prin fixarea asupra unor stări de spirit pasagere, d-apoi cîteva vorbe schimbate în treacăt cu doi cetăţeni, nesiguri pe perspectiva prezenţei la vot. Ne putem permite totuşi, plecînd de la cele două taifasuri, să avansăm ipoteza că scrutinul de la 1 iunie 2008 va fi unul pro sau contra primarului în funcţie.

Oricît de bun ar fi un alt candidat, acesta nu va învinge decît în condiţiile unui vot negativ la adresa primarului existent. Ceea ce – se pare – primarii în exerciţiu din multe localităţi au sesizat. Ei au declanşat ceea ce s-ar putea numi: începerea unor proiecte de anvergură. Pentru a putea spune, în campanie: Votaţi-mă, ca să duc pînă la capăt aceste proiecte!